marți, 30 decembrie 2014

8. Obiceiuri Tradiţionale Româneşti : COLINDAT-ul, COLINDELE, Pluguşorul, Sorcova, Capra, Steaua, Viflaimul ş.a.









8. Obiceiuri Tradiţionale Româneşti :
COLINDAT-ul, COLINDELE,
Pluguşorul, Sorcova, Capra, Steaua, Viflaimul ş.a.





Şi aici, ca şi la celelalte subiecte, nu doresc să intru în detalii descriptive, în acest caz legate de fiecare „obicei tradiţional”, în parte, căci ar fi de-a dreptul plictisitor. Internetul abundă de descrieri ale acestora, pe care le puteţi oricând studia în linişte, eventual pe delicatul fundal muzical al colindelor...


Să observăm, pentru început, că unele dintre aceste „obiceiuri” le-am putea numi ca fiind un fel de „spectacole arhaice” : „STEAUA” descrie momentul apariţiei Stelei care „l-a vestit pe Isus” şi care i-a călăuzit pe cei trei Magi la El, în timp ce „VIFLAIMUL” este o piesă de „teatru naiv popular”, originară din Maramureşul istoric şi care parcurge tema naşterii lui Isus (denumirea de „Viflaim” ar fi forma populară românească a numelui oraşului naşterii lui Isus, Bethleem).


Oricât de interesant şi de comic ar fi expuse, aceste „piese descriptive” nu pot aduce prea multă „magie”, mai ales celor aflaţi la o anumită vârstă şi care le-au vizionat de nenumărate ori...


În schimb, „Pluguşorul”, „Sorcova” şi „Capra” intră în alt registru de funcţionare : la origine, acestea reprezentau, ca şi Colindele, „Mesaje Magice”, incantaţii care, spuse într-un anume fel de către anumite persoane, puteau activa forţe şi energii nebănuite în fiinţa „ascultătorului” (nu „obedientului”!)...

De aceea, „PLUGUŞORUL” era la origine o „incantaţie magică” cu substrat agricol, pentru prosperitatea agricolă în anul următor pentru „cel urat”, „SORCOVA” era tot o astfel de „incantaţie magică”, în care Forţa Purităţii Copilului era ajutată de „bagheta magică” reprezentată de Sorcovă şi „anexele” acesteia (care erau foarte precis rânduite, ca un vril căruia i se ataşau cristale de creştere exponenţială a puterii), în timp ce dansulCAPREI” făcea parte din ceremonialele arhaice sacre închinate morţii şi renaşterii, ca şi la fel de cunoscuţii „Căluşari”...



Cel puţin la fel de interesante sunt şi COLINDELE – cântecele cu tentă religioasă creştină, dar care sunt recunoscute a avea origine pre-creştină, evidenţiată inclusiv prin abundenţa apelativului „LER” care nu are nicio legătură cu creştinismul ci, dimpotrivă, este recunoscut a fi pre-creştin (un „mitologem”, după expresia lui Kernbach, adică un element mitologic prim, pur şi indivizibil, care nu are nevoie de interpretări şi explicaţii şi care ar semnifica, după unii, unul din numele lui Dumnezeu, din perspectiva vechii limbi româneşti - geto-dace sau „latina populară”).

Aşdar, muzica şi mesajul COLINDELOR originare pre-creştine este atât de profund, încât, intrând cu intensitate în esenţa energiei lor, poate fi mai energizant şi mai Iluminatoriu decât ore şi zile de Meditaţie şi Rugăciune...

Credeţi-mă că această „cură” periodică de colinde originale ancestrale este ocazia unei energizări şi purificări sufleteşti de mare Putere, care poate ajuta mult timp, poate pentru tot restul anului...


În acest moment eu nu pot „să mă abţin”, venind cu „mostre” de colinde româneşti, adaptate în variantă modernă, însă cu păstrarea stilului originar, trecute prin inimă şi lăsate să se reverse prin vocea inconfundabilă şi plină de „foc spaniol” („fuego”),  a lui FUEGO :  



Observăm cum, în „recuzita” manifestărilor tradiţionale din preajma Crăciunului din Zona noastră Românească apar mai multe „stiluri” artistice : SPECTACOLE RITUALICE („Viflaimul”, „Steaua”), INCANTAŢII MAGICE („Pluguşorul”, „Sorcova”), DANSURI RITUALICE („Capra”), CÂNTECE MAGICE ANCESTRALE („Colindele”) – care, toate acestea, erau menite să creeze un Sistem de Ritualuri pentru Purificare şi Înălţare în vibraţie a membrilor comunităţii respective (desigur, adaptate la nivelul de conştiinţă primar de 3D care a fost dominant pe Planetă, inclusiv în Zona Românească) – pregătindu-i, astfel, cât mai intens, pentru Noul An care urma să vină...


Toate acestea, însă, sunt maxim potenţate prin activarea celui mai important „obicei” din această perioadă (din punctul personal de vedere), cel care trans-formă atât copilul, cât şi adultul, din „spectatori” în „participanţi activi”, adică, de „Călători” pe Calea propriei lor Vieţi : COLINDAT-ul.


Dacă „Moş Nicolae” şi „Moş Crăciun” vin cu cadouri din partea celor „apropiaţi” (părinţi şi cei din familie), având o „funcţie personală, familială”, „Moş Ajun”-ul are o „funcţie socială, colectivă”, venind cu darurile COLINDAT-ului prin întreaga localitate în care „colindătorii” vieţuiesc (primind covrigi, mere, nuci şi „colideţe” specifice zonei respective).


Acest moment eu îl găsesc a fi de importanţă fundamentală pentru comunitate, pentru că îi pune împreună pe toţi copiii din localitatea respectivă, iar pe aceştia cu membrii adulţi ai comunităţii, care sunt puşi în postura de „a dărui”, atunci când sunt apelaţi de voci fragede christaline cu „strigătura” : „Bună dimineaţa la Moş Ajun!”.

Sentimentele sunt unice şi indescriptibile, şi vă transmit acestea din postura celui care a experimentat aşa ceva într-un sat al Munteniei în anii 1970-1980, unde aceste Trăiri din momentele Ajunului Crăciunului au rămas ca nepreţuite comori ale Copilăriei... cu atât mai mult cu cât acele „daruri”, primite drept recompensă pentru ore şi ore de mers noaptea prin ger şi zăpadă, nu constau în bani (cum se pretinde în prezent), ci în covrigi, mere, nuci şi biscuiţi...

...Şi, când ajungeam acasă cu „traista” plină de aceste „bunătăţi”, copilul din mine exulta de fericire... şi, deşi nu pricepea prea bine cum era treaba asta cu Crăciunul, era tare Bucuros de existenţa acelor momente !


Iată cum acest „obicei” al „colindat”-ului de „Moş Ajun” pare a fi unul din cele mai minunate manifestări tradiţionale ale Sărbătorilor de iarnă, care merită cel puţin păstrat, dacă nu „actualizat”, într-o formă sau alta...

De acea, repet, pentru a puncta foarte clar : „Obiceiul Colindatului” este unul din cele mai interesante şi importante manifestări existente în „tradiţia Crăciunului”, inexistent în cadrul Festivalurilor antice de care am tot amintit (începând cu Saturnaliile) şi care pare a fi specific zonei noastre geografice, geto-dace.



Aşadar, ce ar însemna „obiceiul” COLINDAT-ului (COLINDEŢ-ului) ?

Dincolo de imaginea prozaică de „activitate prin care se primesc cadouri (alimentare) şi bani”, COLINDAT-ul pare a avea, primordial, o funcţie de-a dreptul metafizică.

Dacă ne uităm la sensul (originea) cuvântului „colindat”, realizăm rapid cum „a merge cu colindul” vine de la sensul original al verbului „A COLINDA” care înseamnă, pur şi simplu, „A CĂLĂTORI”, „A PEREGRINA” (PRIN LUME/UNIVERS).

Altfel spus, obiceiul COLINDAT-ului ne reaminteşte de CĂLĂTORIE, de faptul că noi, cu toţii, Suntem doar CĂLĂTORI PE ACEST PĂMÂNT şi că doar CĂLĂTORIA este tot ceea ce contează cu adevărat, şi nu Destinaţia (am tot repetat acest aspect în cadrul acestui blog!)... şi cum, în decursul Călătoriei noastre (Colindeţ-ului), primim şi Darurile necesare („Merinde de drum”) pentru a ne putea continua Călătoria...

Şi, deşi colindatul şi colindele se regăsesc în toate zonele „creştine” ale lumii, cele din această zonă par a avea o anume „Rezonanţă de mare Forţă”, cu origine în filonul de Putere al acestui Tărâm numit Spaţiul Românesc (şi care, după cum re-cunoşteam şi în articolele despre România, este cu adevărat Măreţ – spre deosebire de cei care populează acest Teritoriu, „românii”, şi care ar mai avea mult de lucru pentru a fi la „înălţimea” acestui Mitic Spaţiu Românesc!).

Este uimitor cum regăsesc acelaşi aspect rezonant în capitolul din „Tratat pentru Alimentaţia Naturală a OM-ului...”, cel al „Istoriei alimentare a poporului român”, în care eu personal (re)descopeream, pe măsură ce scriam textul, cum Păstoritul Trans-humant al strămoşilor geto-daci, dar şi al vechilor români, dincolo de raţiunea alimentară şi de „supravieţuire”, avea primordial un rol „iniţiatic”, de a ajuta persoana (fiinţa umană) să re-descopere OM-ul din el însuşi.
 

În această lucrare precizam că „TRANSHUMANŢA, ca ancestral obicei şi ritual, reprezintă, în realitate, un proces de cunoaştere/autocunoaştere, de descoperire a lumii în care omul se manifestă, dar şi un instrument de regăsire a drumului către sine, către cunoaşterea spirituală.
 

„Pentru că „human” semnifică umanul, lumescul din fiecare, şi pentru că rădăcina acestui cuvânt („trans”) ne indică sensul transformării („prin”, „dincolo”), putem concluziona tranşant că Transhumanţa este procesul de eliberare de uman, de elementul lumesc, trecător, pământesc („huma”), pentru regăsirea calităţii spirituale a fiinţei.”

În acest fel, Păstoritul transhumant era, în realitate, o CĂLĂTORIE INIŢIATICĂ...


La fel, şi COLIND-ul din Ajunul Crăciunului oferea Copilului o „mostră” despre Sensul şi Rostul său pe această Lume, prin acea Călătorie de doar câteva ore, dar care îl putea „ilumina” pentru o viaţă întreagă – ajutat fiind şi de muzica divină a colindelor, de incantaţii, de dansuri şi chiar de spectacole ritualice...


În acest fel, Copilul era mult mai pregătit pentru „a porni prin lume”.

Altfel spus, COPILUL ERA PREGĂTIT PENTRU (adevăratul) CRĂCIUN !




MarYan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu