MarYan : EDITORIAL (nr. 15)
EVENIMENTUL
şi
Procesul de
ASCENSIUNE
- PARTEA a 2-a -
(la Editorialul nr. 14 din 6 decembrie 2015 :
EVENIMENTUL, ca „Declaraţie de Dragoste”
şi „Piatră Cosmică de Hotar”)
După cum am afirmat în articolul anterior (ultima poVeste a zilei), anume că vom relua abordarea Editorialelor pe care le-am lăsat „în aşteptare“...
...Iată
că, la exact 7 ani (fără o lună) ! de la ultimul Editorial, acum revin cu
închiderea unei datorii, respectiv cu Partea a doua a Editorialului de acum 7 ani referitor la Momentul Evenimentului mult pomenit şi
discutat/disputat...
Acum,
după 7 ani („apocaliptici“, vorba poetului...:), situaţia este radical diferită
de acele vremuri în care scriam cu mare entuziasm despre sosirea
inevitabilă a acelui Moment, în care „romantismul“ spiritual se
împletea cu speranţa în manifestarea cât mai rapidă a acestui Moment despre
care Cobra vorbea destul de mult, pe atunci (când era şi mult mai credibil şi
„în adevăr“, faţă de aceste vremuri) şi pe care văd, acum, că tot mai mulţi îl
contestă tot mai tare...
Aşadar, CE
este Evenimentul acesta ?
Deşi Fondatorii
prin Sal Rachele au vorbit foarte mult de Alinierea Precesională din 21
decembrie 2012, apoi despre Saltul Galactic „condimentat“ cu două
momente mai puţin cunoscute (trecerea unei comete pe lângă Planetă în
2017, care nu s-a mai produs din cauza distrugerii acesteia, între
timp... şi sosirea planetoidului Nibiru prin 2030)...
...Ei
bine, aceştia nu au vorbit prea mult despre acest Eveniment pe care şi Cobra
îl reducea la emisia unei Unde din Centrul Galactic, şi cam atât.
Cei care
au reuşit să întregească această imagine au fost cei de la GALACTIS (ah,
ce vremuri!) care prin Alkesh au reuşit să creioneze o imagine cât mai
clară a ceea ce urma să se manifeste (credeau ei, pe atunci, că prin
2015-2018).
Însă
informaţiile detaliate – care să explice cât mai precis ce ar
putea fi – am concluzionat că solicită cel puţin un articol separat şi
dedicat Categoriei corespunzătoare („Saltul Galactic“) a blogului, pentru
că este multă informaţie şi imagine care se cer detaliate, cum nu
este cazul în acest scurt Editorial de închidere a acestui subiect
deschis acum 7 ani.
Însă, ca
idee, acum reamintesc doar elementul esenţial, legat de manifestarea unei Unde
de Lumină şi Iubire emisă de „undeva“ şi care va ajunge la suprafaţa
Planetei noastre pentru a infuza fiecare vieţuitoare prezentă pe acest corp
planetar numit Terra sau Geea. Iar acest „undeva“ pare să
fie chiar Centrul acestui Univers (Local), guvernat de către Cine
altcineva decât GUVERNATORUL şi CREATORUL acestui Univers, cunoscut cu
numele de DUMNEZEUL (LOGOSUL) ACESTUI UNIVERS.
Aici, ca
paranteză, există diferite nivele de DUMNE-ZEI în Univers şi, mai ales,
în OMNIVERS (totalitatea Universurilor existente în întregul COSMOS,
numit şi CREAŢIE) care funcţionează prin existenţa şi manifestarea FIINŢEI
SUPREME numite CREATORUL SUPREM sau, în alte texte, TOT CEEA CE
ESTE.
Aşadar,
ar fi posibil ca această Undă, în ultimă instanţă, să vină de la Însuşi
Creatorul Suprem (din acea zonă-dimensiune ce transcede cele 12
dimensiuni ale acestui Univers) şi care are o primă „materializare“
în Centrul acestui Univers, în dimensiunea a 13-a (cea a Dumnezeului acestui
Univers), apoi să fie treptat „condensată“ în fiecare dimensiune
(„inferioară“, ca frecvenţe de vibraţie) prin centre corespunzătoare
(Mari Găuri Negre din Centrele locale ale Universului), până la
nivele mai „simple“ de MetaGalaxii, Roiuri de Galaxii, până când această Undă
ajunge în centrul Galaxiei noastre Calea Lactee...
...De
unde, mai departe, este transmisă către Centrul Galactic local de care
aparţine şi Soarele nostru RA, respectiv Steaua Alcyone din Sistemul
Pleiadelor, de unde ajunge în Centrul Soarelui Sistemului nostru Solar
(în Gaura Neagră din centrul Sistemului de aprox. 12 corpuri
cereşti de nivel 6D numit Soare RA/Helios) şi, în fine, de aici,
în centrul Planetei noastre, de unde o va direcţiona către fiecare
fiinţă prezentă pe Planetă, după cum am precizat anterior.
Iată cum
în câteva cuvinte am încercat să cuprind o imagine aş putea spune „fabuloasă“ a
ceea ce înseamnă acest Proces (căruia orice atribut sau epitet îi este irelevant,
faţă de grandoarea şi amplitudinea sa!) –
explicat cât se poate de concret pentru cei care au tot auzit de aşa ceva, dar
care nu au studiat nicăieri ce reprezintă „asta“.
De aceea
imaginea propusă de Cobra (care vorbea de „Unda Galactică de
Iubire“) reprezintă doar o mică parte din imaginea de ansamblu, element
ce ar putea fi mai cuprinzător în mesajul channell transmis de Lord Sananda
prin Martie 2018 („Marele Eveniment se apropie!“).
Cât
despre Momentul manifestării acestuia, aici este „buba cea mare“,
căci nerăbdarea umanilor era mare şi pe atunci, acum vreo 7 ani, ca acum... ce
să mai zic, de la nerăbdare s-a trecut la scepticism şi chiar negare masivă,
după atâtea evenimente deloc plăcute care au lăsat sechele (urme) adânci în
psihicul colectiv şi individual, cu multă tristeţe, până la depresie şi o
neîncredere organic(izat)ă la tot ceea ce ţine de asemenea informaţii.
Da,
coloraţii şi-au făcut bine treaba!, ca de obicei, implantând adânc şi
activând cu mare forţă toate aceste energii şi vibraţii disonante şi
dizarmonioase pentru delicatul psihic uman...
Acum să
răspundem şi la întrebarea de ce considerăm că ORICÂND AR PUTEA AVEA LOC
EVENIMENTUL ?
Din cercetările
întreprinse pe atunci (cei mai vechi de pe blog ştiţi cum aveau loc, radiestezic),
dacă în Decembrie 2015 parametrii spuneau că eram „aproape gata“ (vedeţi
tabelul din prima Parte a acestui Editorial), la mai puţin de doi
ani după aceea situaţia era şi mai clară :
Nr. crt. |
DATA |
Condiţii îndeplinite pt. Manifestarea EVENIMENTULUI la nivelul Sistemului nostru Solar (în %) |
04 |
24 septembrie 2014 |
70 |
05 |
3 noiembrie 2014 |
75 |
08 |
1 ianuarie 2015 |
80 |
09 |
13 ianuarie 2015 |
85 |
13 |
10 februarie 2015 |
90 |
16 |
25 februarie 2015 |
95 |
24 |
14 aprilie 2015 |
97 |
27 |
30 mai 2015 |
98 |
30 |
9 iunie 2015 |
98,5 |
33 |
1 iulie 2015 |
99 |
34 |
14 iulie 2015 |
99,5 |
35 |
20 iulie 2015 |
99,8 |
36 |
27 iulie 2015 |
100 ! |
Nr. crt. |
DATA |
Condiţii îndeplinite pt. Manifestarea EVENIMENTULUI la Nivel Galactic (în %) |
03 |
24 iulie 2016 |
90 |
06 |
25 septembrie 2016 |
96 |
07 |
1 noiembrie 2016 |
98 |
08 |
12 noiembrie 2016 |
99 |
11 |
27 aprilie 2017 |
98 - 99 |
Astfel
că, în prezent, lucrurile par a fi cu adevărat pregătite pentru acest Moment
care, am repetat de nu ştiu câte ori, nu este dedicat doar acestei
Planete, ci mai multora (între 7 şi 12 Planete din Galaxia noastră) care
sunt, la fel, cuprinse în Procesul de Ascensiune Planetară în Conştiinţă
şi care fiecare va beneficia de acest Val (Extra)Galactic.
Astfel, Declanşarea Undei Evenimentului din Centrul
Universului solicită pregătirea deplină şi poziţionarea exactă
a tuturor acestor Planete, şi nu doar a Planetei noastre – pe care, cu mintea
noastră „egoistă”, o vedem a fi „unica” şi singura ce ar putea beneficia de
această minunată „Dispensă Cosmică Divină”.
Sper că
acum am fost suficient de clar şi aţi reţinut exact această idee care i-a
zăpăcit pe atâţia preocupaţi de domeniu şi subiect („De ce nu mai vine
odată mult-promisul Eveniment?“).
După cum
am precizat mai sus, acest Moment implică nu doar Planeta noastră, ci între
7 şi 12 Planete din Galaxie care, în mod evident, sunt situate toate în
banda Centurii Fotonice din cadrul Saltului Galactic aflat în curs de
desfăşurare :
Aceasta
implică o co-relaţie directă între manifestarea Undei
Evenimentului şi Procesul de Ascensiune în Conştiinţă, atât la nivel
Planetar, cât şi mai ales la nivel personal, a fiecărei Fiinţe prezente în zona
Planetei Pământ (pe Pământ, la Suprafaţă, dar şi ÎN interiorul
Planetei, în Reţeaua Agartha a Civilizaţiilor din Pământul
Interior).
Pentru
că acest Proces nu este realizat „la grămadă“ sau aleatoriu (întâmplător),
pare-se că sunt anumite criterii care califică umanii pentru a se
încadra pe Linia Ascensiunii, care au legătură cu mai mulţi parametri
ai Fiinţei, printre care şi Karma Ancestrală (atenţie, nu cea din
această viaţă, care trebuie rezolvată practic integral, ci cea din toate încarnările, care
ar solicita un grad de rezolvare de mai mare de două treimi),
precum şi Nivele minime de Conştiinţă realizate la nivel Fizic şi
Astral (de peste 5D)... ceea ce implică o creştere
vibraţională clară în propriile structuri energetice ale Fiinţei, căci
altfel, nu vom fi decât spectatori ai acestui Moment determinant în Evoluţia
Sufletului.
Sigur că
acest Moment va ajuta foarte mult umanii în acest sens, prin infuzia de
Energie Divină (la propriu, venită, cum spuneam, din cele mai înalte
nivele ale Divinităţii Absolute), energie ce va „îmbiba“ cu
Lumină şi Iubire corpurile umanilor, însă nu obligatoriu!, deci numai
ale celor ce se vor deschide acestor energii înalte şi frecvenţe intense...
Însă acest
teribil ajutor divin de creştere vibraţională este doar o parte din
rezolvarea problemei (Ascensiunii), căci cealaltă
„jumătate de drum“ trebuie făcută de către fiecare, prin pregătirea
pentru acest Moment... după cum am tot scris în toţi aceşti ani : MEDITAŢIE,
RUGĂCIUNE, INTROSPECŢIA în propria Fiinţă şi orice alte metode
personale şi particulare care au un unic scop : creşterea frecvenţei
de vibraţie personală cu Ascensiunea în Conştiinţă, astfel ca acele
aşa-zise „pachete/unităţi de conştiinţă“ (conceptualizate
inclusiv de Fondatori) să fie atrase şi să infuzeze, după cum spuneam, corpurile
Fiinţei (emoţional, astral, mental, eteric, cauzal, sufletesc
şi toate celelalte).
De aceea
nu doar acel moment este important ci, poate, mai important este timpul de
dinaintea sosirii acestuia : TIMPUL PREGĂTIRII !
Şi, dacă
umanii pe Planetă îşi acordă o mulţime de „Pregătiri“ pentru atâtea chestiuţe
(considerate de ei ca fiind vitale), poate măcar acum, „în al 12-lea ceas“
să ne reamintim de importanţa pregătirii noastre şi să acţionăm în
consecinţă, ducându-ne cât mai des posibil cu atenţia către Centrul Fiinţei
fiecăruia, pentru o cât de scurtă re-conectare cu Fiinţa,
adică cu Sinele Superioare (Supra-Suflet, Supra-Sufletul Maestru,
Sinele Monadic, Sinele Buddhic/Christic şi celelalte...).
Deşi
pentru mulţi dintre cei ce citesc, aici, acest material pentru prima dată, poate
suna cel puţin „ciudat“, poate chiar „aiuritor“, poate că ar fi timpul să nu
mai schimbe canalul (că „nu sunt pregătiţi“), ci să se înarmeze cu puţină
răbdare şi să înceapă să studieze cam ce ar putea însemna ideile/conceptele
astea ciudate despre care am tot scris aici, în acest articol şi deseori pe
acest blog.
Poate că
a sosit vremea reamintirii accelerate, printr-o atitudine
deschisă, fără prejudecăţi şi preconcepţii închista(n)te.
Şi poate
că a venit şi vremea să „o lăsăm mai moale“ cu spectacolul mayei (iluziei)
planului fizic, pentru a ne focusa mult mai clar către noi înşine...
mai ales că şi spectacolul exterior (al societăţii planetare) pare a deveni tot
mai spectaculos, cu posibile „focuri de artificii“ care să se declanşeze
în scurt timp (schimbări la vârf în ţări care contează în ecuaţia
planetară globală) !
De
aceea, acum, la finalul acestui scurt al doilea Editorial dedicat
Evenimentului, haideţi să ne reamintim de toate acestea, căci, până la urmă,
aici nu este vorba de a sta cu gura căscată la vreun „monden eveniment cosmic“
cu focuri de artificii şi nave-mamă galactice care să încingă vreo horă
(extra)galactică... ci chiar de noi înşine, de vieţile noastre şi
de ceea ce vom face pentru mult timp de acum înainte !
Căci următorul
Salt Galactic va mai fi cam peste vreo 108 milioane de anişori
(echivalenţi tereştri)...
Ce vom
face atunci, pe unde vom fi ? Poate că asta depinde şi de ceea ce facem Acum
şi Aici, în acest cu-tremurătoare Vremi !
De
aceea, SUCCES-ul este, Acum şi Aici, mai util decât oricând !
Cu Bucurie,
către Lumină (cea Divină) !
MarYan
Mulțumesc mult!
RăspundețiȘtergerehttps://dincolo-de-mine-sunt-eu.blogspot.com/2022/11/fuziunea-corpului-mai-jos-vibrational.html?m=1
RăspundețiȘtergereLa mine Evenimentul, asa cum este denumita cea mai fireasca forma de revenire in Dumnezeu Creatorul, s-a petrecut in 2010. Asa ca te cred...
RăspundețiȘtergereSi iti inteleg singuratatea printre oamenii ce inca asteapta un salvator care sa digere in locul lor informatia, dupa care sa le-o puna direct in cioc.
Asa o fi la păsări...🤣
La oameni este diferit.
Daca ai vedea cu câtă evlavioasa credință se bat intre ei religiosii sau adeptii altor cai spirituale pe net, ti-as recomanda sa nu-ti faci iluzii. Prea curând romanii nu se vor trezi. Se cred alesi si nobili...Cred ca tara li se cuvine.
Asa au fost spalati pe creier, cu asta " defilăm".
O țară se ingrijeste, se curăța, se iubeste asa cum iti iubesti casa.
Cred ca fragmentarea dementa a venit de la religiile care au pus biserica in centru, ca si cum o biserica, o moschee, sau un templu ar fi esenta Creatiei. Excluzi din viata ta natura, ai parte de ziduri de piatra si bolovani, pentru ca Universul nu-ti mai reveleaza nimic. Te-ai inchis singur intre ziduri? Nu urla acum ca Dumnezeu nu-ti mai vorbeste.
Monologul meu nu-ti este adresat. Ma incrunt din nou imaginar la poporul asta de oi inconstiente si spalate pe creier.
Sa ai o tara cu patru anotimpuri, cu atata apa si peisaje de basm si sa nu te doară prostia de a nu-ti-o asuma....e semn de degenerare. Prostia si trufia merg mâna in mâna.
Si s-a lucrat intens la asta. Pentru ca in ce fel domini popoarele altfel decat spalandu-le pe creier si transformandu-le in oi fara repere in noaptea mintii?
E Timpul sa urcăm spre nivelurile noastre de constiinta, altfel o sa inghetam de la atata " iubire" si " evlavie"😃
Ascensiune lină!