TANGO-ul şi
Aspiraţia către
Libertate
Despre TANGO se poate scrie mult, se poate asculta muzica sa, se poate privi cu încântare mişcările cuplului aflat în dans, însă cel mai interesant este atunci când tu însuţi eşti parte din acesta...
De tango m-am apropiat ceva mai mult – decât un
alt om „normal” care a auzit că există aşa ceva şi care priveşte amuzat acest
dans – cu ocazia spectacolului „Din Inimă, Lumină Christalină” din Aprilie 2014 de la Sala Reduta din Braşov, de care v-am mai povestit.
Cu această ocazie am dorit să introduc în spectacol
chiar mai multe numere de Tango şi, deşi la un moment dat erau cel puţin două
echipe, până la urmă nu a mai ajuns nici una...
Deşi aspectul în sine nu a fost prea plăcut, m-am
bucurat că, prin această ocazie, am descoperit oameni foarte interesanţi cu
care am pus bazele unor minunate colaborări pe viitor.
Însă ceea ce vreau să exprim aici este faptul că am
fost nevoit, cu ocazia pregătirii momentului, să vin în contact atât cu
aspectele mai „tehnice” ale tango-ului, cât şi să mă familiarizez cu unele din
cele mai interesante piese.
Trebuia să fac o selecţie şi astfel, am pornit la
„vizionare”.
Şi atunci au pornit surprizele!
Căci, deşi mai văzusem destule tango-uri dansate şi
ascultasem multă muzică „de tango”, nu ştiam că există unele piese care sunt,
pur şi simplu, capodopere muzicale ale
Trăirii şi ale Bucuriei de a FI !
În esenţă, asta apare a fi Tango-ul.
Din istoria Tango-ului, se poate vedea cum că acesta ar fi pornit din
suburbiile capitalei Argentinei, Buenos-Aires, de prin anii 1800, iar unele
voci spun că s-ar fi născut din bordelurile acestui mare oraş sud-american.
Totuşi, istoria mai profundă precizează că, de
fapt, imigranţii negri ar fi stat la baza apariţiei acestui stil muzical şi de
dans, poate încă înainte de 1800.
La fel ca jazz-ul din New Orleans-ul nord-american
şi ca multe alte stiluri muzicale deosebite care acum sunt atât de cunoscute şi
apreciate, se pare că şi tango-ul s-ar fi „născut” tot de la negrii anilor 1800
ai capitalei argentiniene.
Pare-se că şi numele de „tango” ar veni de la
„tam-tam”-ul tobelor lor care ţineau, la începuturi, acest ritm deosebit al
tango-ului.
Acest lucru îl văd ca fiind deosebit de important,
pentru că, astfel, tango-ul se eliberează de „stigmatul prostituţiei” cu care
este asociat de cei superficiali, prezentându-se ca fiind ceea ce este acesta,
în esenţa lui : o muzică cu rădăcini
aparţinând unui grup etnic (negrii) a căror muzică RESPIRĂ permanent ASPIRAŢIA
CĂTRE LIBERTATE ! ! !
De aceea, fie tango, jazz sau atâtea alte stiluri
muzicale iniţiate sau influenţate de muzica Africii, acestea sunt amprentate de
acest suflu „disperat” către „nevoia
acută de a simţi şi TRĂI Libertatea” – aşa cum triburile africane o trăiesc şi o simt atât de Simplu şi Firesc, în
armonie cu Natura, şi a cărei lipsă au re-simţit-o extrem de dureros prin etapa
„sclavagismului” (nord)american de până spre anii 1900...
De aceea vă spun cu toată convingerea acum : vreţi
să vă re-amintiţi cum este Sunetul
Libertăţii şi a Bucuriei de a Trăi, doriţi să priviţi puţin către Bucuria Copilului interior, doriţi să
revedeţi filmul „Doamna şi Vagabondul” în versiune dansantă, muzicală ?
Simplu : ascultaţi, priviţi şi, după puteri, dansaţi Tango !
De aceea, după ce ascult îndelung muzică de
relaxare gen „Magia lui Merlin” a
lui Saggio sau după ce meditez cu mandalele mişcătoare, uneori (re)simt nevoia de a mă delecta cu ceva ritmat şi care
să-mi amintească de bucuria şi chiar „dulcea obrăznicie” a copilului interior,
de „jocul şugubăţ” al dansului perpetuu al „Perechii Yin-Yang” cosmice...
Şi atunci, ce fac ?
Da, evident, pun puţin tango. Întâi ascult, apoi
privesc...
Exact acelaşi lucru vă invit şi pe voi, dragilor,
să vă bucuraţi întâi de sunetul complex al LIBERTANGO-ului,
apoi de dansul său „incendiar”.
Am înţeles abia acum, citind despre Astor Piazzola, de ce este un „gigant”
al Tango-ului, atât de apreciat pe tot globul : a combinat în ritmul vechi al
tango-ului originar sunetele jazz-ului
şi ale muzicii clasice.
Adică, la
rădăcinile „libere” ale tango-ului a mai turnat o „porţie de libertate” de la
jazz – echilibrată, însă, cu
armoniile muzicale ale muzicii clasice.
(Iată, deloc întâmplător, minunate asemănări cu muzica, la fel de uimitoare, ale celor de la DEVAS, pe care vi i-am prezentat în postarea din week-end-ul trecut : Câteva videoclipuri cu „muzică completă”).
Ce a ieşit s-a numit LIBERTANGO, un curent muzical al tango-ului de care eu sunt
„îndrăgostit”, care accentuează
„Spiritul de Libertate” al Tango-ului până la culmi de-a dreptul spirituale.
Şi, dacă stau să mă gândesc, poate că acesta este
şi „motto”-ul din intenţia fundamentală cu care am iniţiat acest blog : ELIBERARE („Mântuire”) prin CONŞTIENTIZARE
!
Şi, de ce nu, chiar şi prin Muzică şi DANS !
Şi, de ce nu, chiar şi prin Muzică şi DANS !
Şi, când vorbele sună în gol, când nici CuVintele
pline de sens nu pot penetra mintea bine închistată, atunci cel puţin lăsaţi
Sunetul să vă mângâie, nu doar urechea, ci întreaga Fiinţă...
Fie Tango (dar mai ales LiberTango), fie CuVânt sau
altceva, vor putea genera în fiinţă acel impuls interior către TRĂIRE şi
BUCURIE.
Şi, chiar de sunteţi liniştiţi sau „potoliţi”,
„puţină nebunie” nu strică niciodată !
Căci numai aşa „putem
să ne ieşim din minţi” ca, ÎN SFÂRŞIT, „să ne putem re-intra în Simţire”!
Sună aiurea ?
Nu-i bai : atunci, ascultaţi (şi dansaţi)
LiberTango !
Primele două bucăţi muzicale propuse în acest articol (LIBERTANGO – „Tango-ul liber”) reprezintă strigătul sufletului prin „vocea” corpului după libertatea mult tânjită şi atât de mult aşteptată aici, în planul fizic 3D !
Cele două interpretări diferite activează fiecare altă parte (extremitate) a aurei umane.
Ascultaţi şi percepeţi !
A treia melodie face "medierea" între zonele activate de cele două clipuri anterioare, UNINDU-LE în INIMĂ !
QUERER – literar înseamnă
„dragoste”, „iubire” dar şi „dorinţă” şi „aspiraţie” – este dorinţa, aspiraţia
către iubire şi împlinirea acesteia sub toate aspectele, inclusiv prin dans şi
muzică.
Ascultaţi-o CU INIMA şi, poate veţi re-simţi cu adevărat : ce Strigăt! , ce Trăire!...
Aşadar :
1. Astor Piazzola : LIBERTANGO.
Interpretare
: Familia Katica, Ferenc, Csaba și Aniko ILLENYI.
2. Astor Piazzola : LIBERTANGO.
„Filarmonica Simfonică Rusă” a Oraşului Moscova.
Perechea de dansatori : Inna Svechnikova și Dmitry
Chernysh.
3. Francesca Gagnon : QUERER.
Mai întâi, vă mulțumesc pentru faptul că faceți să mă simt atât de bine primită pe acest blog cu toate ezitările și incoerențele mele.
RăspundețiȘtergereAm ales să scriu la acest articol, deoarece în lumea oamenilor spirituali, găsesc extrem de rar prezentări ale unor teme diferite de un registru prestabilit în care tango, jazz sunt ocolite cu grație. Lumea nouă înseamnă de fapt cuprinderea desăvârșită a acestora în curgeri firești, cum tocmai ați făcut-o dvs., prin acest articol de mai sus. Mi-ați atins sufletul prin temă, muzică, prezentare. Mulțumesc încă o dată pentru tot.
Da, mulţumesc pt apreciere, "vorbe/conversaţii creatoare".
ȘtergereMă bucur că ai descoperit acest Univers Christalin care a început să gazduiască unele dintre cele mai interesante mesaje traduse (şi armonizate, implicit) de către tine, pe JawesCreator :)...
Sper să te simţi "ca acasă" pe aici, fără adresări formale, ci cu Inima, din Inimă, prin Inimă să (re)simţi cum Rezonanţa (Creatoare) amplifică armonicele de înalt nivel ale Universului care pot fi accesate inclusiv prin acest Univers (ChristAlin), aplicând acea Simplă şi Unică "condiţie" : a Trăi cu Inima, din Inimă, pentru Inimă... în care Arta (Sufletului) este liantul ce Uneşte şi potenţează energii şi creativităţi ce au stat în adormire, poate de eoni întregi...
Cu drag şi Bucurie,
MarYan.
~Vinovată” - prin multa fascinație pe care o resimt în fața evenimentelor potrivite de Viață în acest context. Una dintre stelele nordului în ceea ce privește abordarea creativă a lumii în ansamblu, ești tu. Ce ”mânâ” invizibilă, o fi ales să îmi arate un alt sens major prin tine, nu știu și nu întreb. Știu doar că, au fost unite în mine prin înțelegere și simțire creatoare câteva puncte disparate care îmi dădeau mare bătaie de cap, până aproape de prăbușire. Poate era doar prăbușirea necesară să pot simți ”Mila lui Dumnezeu”.
RăspundețiȘtergereCu drag, Ambarees
Scuze, first, Ambarees, pentru întârzierea răspunsului, dar deplasările sunt multiple în această perioadă...
ȘtergereProbabil că nativul Peşti din mine ajută, cumva, la "a arăta" ceva, (in)conştient, inclusiv pentru tine... şi mă bucur că o parte din mine a putut să îţi fie de folos, cumva... şi, iată cum Rezonanţa şi-a făcut din nou treaba, (con)ducându-mă în Spaţiul tău (virtual), pentru a continua colaborarea, la alte nivele, mai conştiente de data aceasta.
Acum, în aceste Vremuri, este important să continui să expui frânturi din "ceva"-uri cu vibraţie mai luminoasă decât PoVeştile pandemice sau de orice alte naturi (ne)divine... acum, când frecvenţele crescânde presează tot mai mult către rezoluţia conştientizării prin Trezire, chiar dacă asta implică durere şi efort, mai ales acum, mult efort şi (ne)plăcere...
Dar mergem înainte,
cu Drag şi Bucuria (tre)săririi din Inimă, în Inimă !
MarYan, cu acelaşi drag.
Mulţumesc pentru curajul împărtăşirii detaliilor (de azi, 7 sept.), prin care iarăşi se "arată" cum la fundaţia Curgerii prin Univers stă aceeaşi (bio)Rezonanţă.. :)..
RăspundețiȘtergereChiar interesant...
Mă bucur pentru Darurile Cerului împărtăşite cu tine, în preajma acestei Lunaţii (Noi), pentru mai multă îm-bogăţ-ire interioară şi, mai ales, sufletească/spirituală !
Oricum, Comunicarea (Cuminecarea / Împărtăşirea) poate avea loc prin multiple nivele, atât prin frecvenţe înalte, ne-limitate de cele oficiale, cât şi pe canale formale..
Cu drag,
MarYan.