MarYan : VACCINĂRILE şi EFECTELE lor DEZASTRUOASE - Partea a 2-a -

MarYan

VACCINĂRILE şi EFECTELE lor
 DEZASTRUOASE

- Partea a 2-a -

 

(continuare din Partea 1-a)

Revenind la informaţiile concrete privitoare la vaccinuri, în susţinerea argumentelor rezonabile şi de bun-simţ ale Dr. Maria Chirilă, referitoare la afluxul actual masiv de vaccinuri, în continuare îl cităm pe Dr. Eugen Olaru, şeful Secţiei de virusologie din cadrul Intitutului de Diagnostic şi Sănătate Animală (în 2001), care, referindu-se la epidemia de febră aftoasă la bovine, din Marea Britanie, din acel moment – printre altele, declara în presa din Aprilie 2001 :
 

Vaccinarea este, practic, ultima soluţie. În România, vaccinarea în masă s-a practicat până în 1992, când Comunitatea Europeană a decis sistarea vaccinărilor. În cazul în care s-ar opta pentru această soluţie, ţara noastră nu ar mai exporta nici un animal.

Animalele vaccinate sunt suspectate de a avea o formă de virus, reprezentând un pericol pentru efectivele nevaccinate, de aceea este interzis exportul.

Aceasta poate fi folosită doar când situaţia a scăpat de sub control, trebuind anunţate în prealabil instituţiile internaţionale.

Prin acest scurt citat dorim să subliniem importanţa pericolului real, pentru animalele nevaccinate, apărut în urma vaccinării celorlalte – recunoscut la nivelul oficial, politic, al Uniunii Europene. Acelaşi lucru se întâmplă în prezentul lui 2003 cu porcinele vaccinate de pestă porcină, interzise, de asemenea la export, din aceleaşi considerente ca şi cele legate de vaccinarea de febră aftoasă la bovine …

Şi atunci, dacă pericolul vaccinării este clar evidenţiat şi recunoscut în privinţa animalelor, de ce nu se realizează acelaşi lucru şi în privinţa oamenilor, mai ales când este vorba de copii, începând cu nou-născuţii ?

Oare animalele sunt mai importante (pentru carnea oferită ca friptură în farfurie) decât oamenii – pentru sistemul actual de sănătate ?…

Dacă informaţiile oferite până acum vor fi considerate ca „subţiri” şi puţin argumentate în susţinerea ideii de NOCIVITATE A VACCINURILOR, la fel ca şi medicamentele alopate de sinteză industrială – mai departe, credem că informaţiile oferite de un „specialist în deconspirări”, respectiv VLADIMIR ALEXE, vor fi cel puţin relevante, dacă nu revelatoare sau bulversante.

Acest prolific redactor de „subiecte tari” şi-a format şi credibilizat propriul său sistem de prezentare al informaţiilor considerate „şocante”, „incredibile” şi „de necrezut”, dar cărora timpul le-a confirmat de fiecare dată veridicitatea.

Exact în această categorie se încadrează şi micul fragment de mai jos, extras din „DOSARELE ULTRASECRETE” ale unui cotidian central din Iulie 2001 :

Istoria sindromului „vacii nebune” are un prim punct de cotitură în anul 1934, în urma unei campanii de vaccinări a mieilor contra sindromului „oii nebune”.

S-a constatat că, în doi ani, au decedat 5.000 dintre cei 18.000 de miei vaccinaţi. Ancheta de laborator a stabilit atunci că vaccinul administrat fusese pregătit folosindu-se miei infestaţi de oile-mamă.

Faptul că infecţia cerebrală se transmisese în plan vertical de la oi la mieii lor şi, apoi, în plan orizontal, de la un miel la altul, nu a ajuns, însă, în paginile literaturii de specialitate decât 15 ani mai târziu.

După cum o demonstrează şi Lynette Dumble în articolul „Brain-dead Imperialism : Manmade Creutzfeldt-Jakobs and Mad Cow Disease” („Imperialismul creierului-mort : eroarea umană în sindromul Creutzfeldt-Jakobs şi maladia vacii nebune”), în „Third World Resurgence”, nr.75, 1996, pag.21-24.

 

În „DOSARELE ULTRASECRETE” din Aprilie 2001, Vladimir Alexe reuşeşte o „radiografie nefardată” a sistemului medical internaţional, insistând pe efectele, deloc neglijabile asupra sănătăţii umane, a VACCINURILOR şi campaniilor de vaccinare :

Într-un anumit sens, secolul XX poate fi considerat „secolul vaccinurilor”.

Considerate mijloace ideale de luptă contra multor maladii, de „baraj” imunitar pentru copii şi adulţi, de principal mijloc de combatere a epidemiilor (de la gripă la varicelă sau oreion), vaccinurile au intrat în mentalitatea colectivă a populaţiei secolului XX şi au creat un „pol” gigant în vasta şi atât de criticata industrie farmaceutică.

Prescrise cu seninătate de medici, mai ales în cazul copiilor mici, vaccinurile au intrat şi pe piaţa micilor animale de casă ori a celor de fermă, cu consecinţe financiare considerabile pentru producătorii de vacinuri animale.

Cu toate acestea, secolul XXI ar putea schimba mult optica şi tempera entuziasmul pentru infailibilitatea imunologică a vaccinurilor.

Mai multe dezvăluiri recente – păstrate, deocamdată, doar în cercurile specialiştilor – indică de pe acum că vaccinurile au constituit, în tot secolul XX, o mare şi esenţială sursă de declanşare a numeroase tulburări nervoase, maladii cu caracter imunologic – multe necunoscute în trecut, adică înainte ca administrarea vaccinurilor să devină o practică internaţională – precum şi a unor epidemii cu o forţă şi o arie de proliferare ori viteză de distrugere imunologică greu de stăvilit. La toate acestea se adaugă şi o anumită opacitate a mass-media, care a subestimat importanţa acestui fenomen.

Caracterul iatrogen al virusurilor SIDA ori Ebola a fost rareori luat în discuţie de mass-media internaţională, în ciuda unor avertismente şi documente care dovedeau că modificarea genetică în laborator a anumitor virusuri constituia o componentă a războiului biologic, căruia marile puteri i-au acordat o importanţă crucială după al doilea război mondial.

Nici utilizarea  unor vaccinuri experimentale pe om – ca în cazul soldaţilor americani din Golf – ori folosirea campaniilor de vaccinări în scopul administrării către populaţie (mai ales în Lumea a Treia) a unor vaccinuri experimentale, cu efecte necunoscute, nu au fost şi nu sunt în centrul interesului mass-media.

(N.MY: Exact acest fenomen se petrece în România – administrarea către populaţie a unor „vaccinuri experimentale, cu efecte necunoscute”. Aceasta se întâmplă atunci când „Marile Puteri”, adică cei din Cabala, consideră o astfel de ţară ca fiind de „Lumea a treia”, adică aflată sub control deplin – politic, militar, economic, financiar...)

La nivelul mentalului colectiv domină un punct de vedere bine înrădăcinat : vaccinurile ne păzesc de maladiile infecţioase.

Marile trusturi farmaceutice cheltuiesc importante fonduri pentru a face reclamă vaccinurilor şi vaccinărilor, reamintind mereu populaţiei că epidemiile de poliomielită ori variolă au fost eradicate prin vaste programe de vaccinări în masă.

Publicitatea din mas-media l-au obişnuit pe cetăţeanul civilizat să dea fuga la farmacie încă de la primele semne ale unei răceli pentru a-şi procura şi administra drogurile recomandate.

În cazul epidemiilor de gripă ori alte virusuri de sezon, omul simplu se lasă „înţepat” imediat. Copiii, la rândul lor, sunt „bombardaţi” – chiar la prescripţia pediatrilor – cu un veritabil „baraj” de 22 de vaccinuri, încă înainte de a împlini vârsta de 6 ani.

Nici căţelul sau pisica din casă nu scapă de vaccinările periodice. Vânzarea gamei imense de vaccinuri – gamă reînnoită permanent – plata vaccinărilor ori a vizitei medicale au transformat piaţa vaccinurilor într-un uriaş bussines.

În avalanşa epidemiilor şi a campaniilor de vaccinare – decretate periodic – vocile unor mari somităţi medicale, ca şi avertismentele acestora, au trecut neobservate.

Cu toate acestea, în ultimul deceniu al secolului XX, la marile reuniuni ştiinţifice de profil, experţi ai marilor laboratoare şi medici de renume au avertizat, în mod constant : unele vaccinuri contaminează, mai mult decât imunizează !

Barbara Doe Fisher, preşedinta lui „The National Vaccine Information Center” („Centrul Naţional de Informaţii privind Vaccinurile”), cu sediul la Vienna (Virginia, SUA), susţine că vaccinurile sunt responsabile de creşterea permanentă a numărului de copii şi adulţi care suferă de tulburări nervoase, de incapacitate intelectuală, astmă, de sindromul oboselii cronice, lupus, artrită reumatoidă, scleroză multiplă şi alte boli.

De regulă, nu există specialist care să nege, cel puţin neoficial, pericolele pe care le implică administrarea vaccinurilor.

Pojarul, oreionul, rubeola sau poliomielita sunt ori au fost combătute prin vaccinuri, care au în componenţă, cum bine se ştie, cantităţi mici din virusul propriu-zis.

Deşi în statisticile americane de sănătate se menţionează, de pildă, faptul că poliomielita ar fi fost total eradicată în Statele Unite încă din 1979, aceleaşi statistici „uită” să menţioneze faptul că toate cazurile de poliomielită semnalate după 1979 au fost provocate chiar de vaccinurile anti-polio…

Un alt cercetător american, Neil Z. Miller, se întreba dacă vaccinul antipolio mai este necesar, din moment ce generează alte cazuri de poliomielită.

Miller insistă şi pe faptul că, înaintea începerii programelor de vaccinări în masă – în urmă cu circa 50 de ani – cancerul nu atinsese proporţiile epidemice de azi, maladiile imunodeficitare erau puţin ori deloc cunoscute, la fel şi autismul la copii.

De fapt, aşa cum susţin şi specialiştii, contaminarea prin administrarea vacinurilor nu este o problemă nouă. În al doilea război mondial, de exemplu, vaccinul contra febrei, preparat din sânge uman contaminat cu virusul hepatitei, s-a transmis militarilor. Rezultatul : 50.000 de militari americani au fost infectaţi cu hepatită în urma administrării vaccinului declarat ca imunizant.

Abia în anii ’60 s-a descoperit că vaccinul anti-polio, preparat din ţesutul rinichiului de maimuţă, contaminase între 1955 şi 1963 numeroase persoane cu un virus, definit de specialişti drept „Simian Virus, numărul 40”, prescurtat virusul SV 40. Deşi se dovedise că SV 40 declanşa cancerul la animale, autorităţile sanitare americane au susţinut că el nu avea aceleaşi efecte şi aupra omului. Ulterior însă, s-a evidenţiat prezenţa lui SV 40 şi într-o serie de cazuri de cancer uman.

În anii ’90, cercetătorii americani au ajuns la concluzia că SV 40 a contaminat vaccinul anti-polio, fiind factorul declanşator al unor forme rare (până atunci) de cancer pulmonar (mezotheliom) ori de cancer al măduvei osoase (mielom multiplu).

Un raport medical din 1999 dezvăluia prezenţa lui SV 40 în ţesuturile rinichilor a 4 copii născuţi după 1982. Trei dintre ei suportaseră transplanturi de rinichi, al patrulea suferea de o tumoare renală. Specialiştii americani şi-au mai pus o întrebare fundamentală : SV 40 trecuse oare de la părinţi la copii ?

Pentru americani a constituit un veritabil şoc şi o altă dezvăluire. Anume că unele campanii de vaccinare au fost utilizate pentru testarea acoperită a unor vaccinuri experimentale, ale căror efecte urmau să fie observate şi consemnate de specialişti şi laboratoare.

Asemenea teste „acoperite” cu vaccinuri experimentale s-au derulat în SUA, ultima dată, între 1989-1991, la „Kaiser Permanente of Southern California” şi la „Center for Disease Control” (CDC), care au efectuat împreună teste experimentale cu un vaccin anti-pojar. Fără informarea prealabilă a părinţilor, vaccinul Edmostron – Zagreb (E-Z) a fost administrat experimental la 1.500 de copii, aparţinând comunităţilor sărace de negri şi de latino-americani din cartierele periferice ale Los Angeles-ului.

Recomandat apoi chiar de OMS, vaccinul E-Z a fost ulterior administrat fără prevenirea părinţilor altor mii de copii din Mexic, Haiti ori diverse state din Africa.

Doar numărul mare de decese înregistrate în rândul copiilor, cărora li se administrase vaccinul E-Z, a determinat, în cele din urmă, suspendarea vaccinărilor. În urma unor noi cercetări, s-a descoperit că, din nefericire, vaccinul anti-pojar E-Z cauza, ca efect secundar, afectarea gravă a sistemului imunitar al copilului vaccinat, pe termen lung : între 6 luni şi 3 ani, cel puţin.

Statistic, s-a constatat că administrarea vaccinului anti-pojar E-Z a condus, în fapt, la decesul mult mai multor copii decât în rândul acelora care nu fuseseră vaccinaţi preventiv.

În Africa, E-Z a provocat, potrivit unor statistici mai puţin cunoscute, moartea unui număr dublu de fetiţe decât de băieţi, aspect încă neelucidat.

În 1992, OMS a interzis celebrul vaccin E-Z, fără a preciza, însă, şi rata deceselor.

Potrivit lui „Los Angeles Times” din 20 iunie 1996, nici unul dintre cei 1.500 de copii vaccinaţi nu a supravieţuit administrării acestui vaccin, care nici măcar nu căpătase licenţă de fabricaţie…

Mulţi şi-au pus întrebarea câte alte campanii „acoperite”, cu vaccinuri experimentale, au fost iniţiate de autorităţile sanitare, fără ştirea sau consimţământul populaţiei...

Semnificativ apare şi un alt detaliu : cercetătorilor de la laboratorul „Kaiser” nu li s-au adus la cunoştinţă aceste teste, pe cobai umani ; toţi au aflat de vaccinările experimentale asupra populaţiei abia în 1996, citind „Los Angeles Times” !

O altă statistică îngrijorătoare priveşte cazurile de astm.

În zonele sărace ale oraşelor americane s-a constatat, în ultimele decenii, o adevărată explozie a cazurilor de astm. Potrivit lui CDC („Center for Disease Control”), 5.000 de persoane mor anual în SUA în mediul expus mai sus. Circa 17,3 milioane suferă de astm (dintre care 4,8 milioane de copii), faţă de doar 6,7 milioane de cazuri înregistrate în anii ‘80.

Astmul se manifestă înaintea vârstei de 6 ani, iar în rândul negrilor cazurile de astm s-au dovedit de două sau trei ori mai frecvente decât în rândul albilor. În secţiile spitalelor din cartierele sărace ale New-York-ului – Bronx sau Harlem, se înregistrează de 21 de ori mai multe cazuri de astm decât în alte zone ale marii metropole americane.

Unii specialişti atrag atenţia că explozia cazurilor de astm în rândul negrilor de la periferia unor mari metropole americane nu se poate explica decât prin imunodeficienţă provocată de administrarea unor vaccinuri experimentale, care nu au fost inoculate şi populaţiei americane din celelalte zone urbane.

În anii ’90, un vaccin antitetanos, inoculat negrilor africani şi femeilor din Mexic, Nicaragua ori Filipine, conţinea un hormon care provoca avortul şi, în final, sterilitatea.

În 1995, o organizaţie catolică pentru apărarea drepturilor omului, „Human Life International”, a acuzat OMS pentru promovarea unui vaccin canadian anti-tetanos, conţinând Hormonul coriogonadotrop („Choriogonadotropic hormon” - HCG).

Potrivit organizaţiei catolice, hormonul era administrat într-o doză neobişnuită de câte cinci injecţii, timp de 3 luni, exclusiv femeilor a căror vârstă permitea sarcina. Experimentul a fost rapid stopat doar după ce un număr semnificativ de femei cărora li se administrase vaccinul pe bază de HCG au prezentat hemoragii vaginale abundente şi au avortat după inoculare.

Potrivit unor specialişti din domeniu, OMS a dezvoltat şi testat vaccinurile anti-fertilitate timp de peste 20 de ani.

Femeile din Lumea a Treia cărora li s-a administrat vaccinul anti-tetanos, au dezvoltat anticorpi care au atacat apoi hormonul fertilităţii.

Asociaţia Medicală din Filipine, după analizarea acestui vaccin, a constatat că peste 20% dintre femeile vaccinate fuseseră inoculate anterior, cu hormonul HCG, care provoca avortul şi sterilitatea.

Detaliile „afacerii HCG” se pot regăsi pe web-ul lui „Human International Life”, www.hli.org.

În octombrie 1999, un vaccin împotriva infecţiei cu Rotavirus (care provoacă la copii diareele rebele) a fost lansat pe piaţă în SUA. Un an mai târziu, în octombrie 2000, după ce fusese inoculat la peste un milion de copii, vaccinul „Rotashield” a fost retras, deoarece s-a constatat că poate provoca, într-un fel sau altul, ocluzie intestinală. Peste 100 de cazuri de ocluzie intestinală au fost raportate la copii, după una sau două săptămâni de la administrarea acestui vaccin.

(Nota MarYan: Iată ce spunea COBRA în mesajul “Sunteţi gata pentru Eveniment?” din Mai 2013, postat şi pe acest blog : “Această facţiune s-a infiltrat în totalitate în medicina modernă prin nenumăratele programe de vaccinare... Este cea care gestionează banii pentru iezuiţi.”

Dacă aţi uitat, cumva, numele facţiunii şi nu mai ştiţi care ar fi “dintre cele două cunoscute”, nu-i problemă, căci vă ajută numele acestui vaccin, “Rotashield”, ca să nu uitaţi, voi şi subconştientul vostru : Rothschild…)

Unul din aspectele cele mai delicate legate de manufacturarea vaccinurilor priveşte culturile celulare de unde se extrag, în laboratoare, viruşii atenuaţi introdusi apoi în componenţa vaccinurilor.

Foarte puţini ştiu că viruşii utilizaţi la fabricarea vaccinurilor sunt dezvoltaţi în organe animale, ca rinichii de maimuţă sau embrionii de găină, ori în culturi de celule umane provenind din ţesuturile canceroase. (! ! !)

Un exemplu intrat în literatura de specialitate este cel al lui Henriette Lacks, decedată în 1951, în urma unui cancer cervical. Eşantioanele din tumoarea sa malignă au fost „donate” unui laborator din Baltimore, specializat în culturi celulare.

La acea dată – 1951 – toate tentativele de a dezvolta viruşi în culturi celulare de laborator eşuaseră. Nici astăzi nu se ştie prea bine din ce cauză viruşii crescuţi în eşantioanele canceroase, extrase din tumoarea Henriettei Lacks, s-au dezvoltat viguros şi au creat astfel prima cultură celulară de laborator, denumită „HELA”, după numele Henriettei Lacks.

Celulele canceroase ale tinerei negrese au fost alimentate cu un amestec plasmatic din extractul embrionilor de pui de găină şi cel uman : plasmă proaspătă de pui, extrasă din sângele puilor vii de găină, şi sânge din placente umane (placentele, din care se hrănesc fetuşii, conţin o serie de hormoni deosebit de rezistenţi).

Astăzi, după o jumătate de secol, se bănuie că virusul „Papilloma” – cu transmitere sexuală – ar putea constitui cauza cancerului (de col uterin) cervical. Se presupune că Papilloma-viruşi au fost încorporaţi în culturile de laborator „Hela”, introduşi în componenţa vaccinurilor create pe baza culturilor respective, vaccinuri administrate apoi oamenilor.

Prin anii ’60, când acest aspect malign al culturilor „Hela” nu era cunoscut, s-a observat transformarea malignă a celulelor de ficat uman şi de maimuţă din culturile „Hela”.

Contaminarea de tip „Hela” şi consecinţele asupra viruşilor crescuţi în asemenea culturi de celule canceroase, viruşi introduşi în componenţa unor vaccinuri, a constituit un adevărat şoc în lumea bacteriologilor.

Michael Gold a abordat această problemă într-o carte celebră : „A Conspiracy of Cells : One Woman’s Immortal Legacy and the Medical Scandal It Caused” („Conspiraţia celulară : moştenirea eternă a unei femei şi scandalul medical pe care l-a provocat”).

Marele dr. virusolog Jonas Salk, „părintele” vaccinului Salk, antipolio, a declarat, ani de zile mai târziu, în 1978, că „a fost pe punctul de a-şi pierde minţile” când a descoperit contaminarea „Hela” a celulelor animale în laboratorul său.

La sfârşitul anilor ’50, Salk a injectat, experimental, pacienţilor bolnavi de cancer un vaccin pe bază de viruşi dezvoltaţi în ţesuturi celulare de maimuţă, ţesuturi de acelaşi tip cu cele utilizate în fabricarea viruşilor intraţi în componenţa faimosului său vaccin anti-polio. Dr. Salk spera ca vaccinul astfel produs să stimuleze sistemul imunitar al pacienţilor.

Efectele au fost, însă, contrare, astfel că Salk a început să suspecteze culturile „Hela”.

În acei ani, susţine în cartea sa Michael Gold, medicii încă nu bănuiau că vaccinurile, conţinând viruşi dezvoltaţi în asemenea culturi de laborator, s-ar afla de fapt la baza declanşării cancerului.

În mod obişnuit se susţine că vaccinurile sunt „sterilizate”.

Numai că această sterilizare este o problemă controversată : prin sterilizare pot fi distruse tocmai proteinele imunizante, în timp ce viruşii contaminatori ori particulele virale pot supravieţui, fiind administrate odată cu vaccinul.

Mari valuri printre specialişti a stârnit şi ipoteza că extractul din fetus de viţel – utilizat frecvent pentru hrănirea culturilor celulare din laborator – ar fi răspunzător pentru contaminarea cu SIDA.

Dr. J. Grote a publicat în „Journal of the Royal Society of Medicine”, din octombrie 1988, un articol pe această temă, avertizând : „Este absolut vital ca toate vaccinurile să fie verificate anti-SIDA înaintea utilizării, şi ca virusul bovin să facă obiectul cercetărilor pentru posibilul său rol în facilitarea infestării cu SIDA.”

Sunt acestea – vaccinurile conţinând viruşi – cauzele declanşării contaminării cu SIDA?

Câţiva cercetători americani au atras atenţia că prima epidemie SIDA s-a declanşat, în SUA, în urma administrării vaccinului contra hepatitei tip B, în comunităţile de homosexuali din San Francisco, Los Angeles şi New-York, în cursul campaniilor de vaccinare – de tristă amintire – dintre anii 1978-1981.

Prima epidemie SIDA a erupt în 1981 printre homosexualii din cele trei mari metropole, homosexuali vaccinaţi anterior contra hepatitei B.

Or, la începutul anilor ’70, vaccinul contra hepatitei B a fost dezvoltat pe baza unor viruşi crescuţi pe culturi de ţesuturi de cimpanzeu, despre care astăzi se afirmă, unanim, că ar fi cauza transmiterii virusului SIDA de la maimuţe la om. Vaccinul contra hepatitei B încerca să prevină transmiterea bolii pe cale sexuală.

Acel vaccin experimental avea în compoziţie şi un ser, extras din sângele homosexualilor bolnavi de hepatită, iar vaccinurile pe bază de ser nu pot fi sterilizate.

Există şi o altă ipoteză, în virtutea căreia vaccinul anti-polio, contaminat cu virusul de la cimpanzeu, s-ar afla la originea epidemiei SIDA din Africa. În „The River : A Journey to the Source of HIV and AIDS” („Fluviul : o călătorie către izvoarele HIV şi SIDA”), carte publicată în 1999, Edward Hooper analizează felul în care vaccinul anti-polio, fabricat pe baza ţesuturilor din rinichi de maimuţă, a propagat SIDA de la cimpanzeu la om, în anumite state africane.

Hooper nu este, însă, primul care avansează astfel de ipoteze. Tom Curtis schiţase ipoteza încă din 1992, în paginile revistei „Rolling Stone”.

Alţi cercetători susţin că programul de vaccinări lansat de OMS în Africa, din anii ’70, poartă o mare responsabilitate pentru declanşarea şi răspândirea epidemiei de SIDA din anii ’80.

Între timp, somităţi ca dr. Leonard Horowitz şi dr. Alan Cantwell susţin, foarte recent, că virusul comun utilizat în vacinurile anti-varicelă, gripă şi hepatită, s-ar afla, de fapt, la originea epidemiilor de SIDA.

Numitorul comun al tuturor teoriilor privind originea declanşării epidemiei de SIDA, îl constituie vaccinurile, mai exact viruşii şi culturile celulare în care aceşti viruşi sunt cultivaţi în laboratoare, înainte de a fi introduşi în componenţa diverselor vaccinuri administrate populaţiei.

Dezlănţuirea epidemiei supranumită în mass-media “SINDROMUL GOLFULUI”, printre miile de veterani americani participanţi la războiul din Golf (1991), a atras atenţia asupra vaccinului anti-antrax, administrat militarilor debarcaţi în Peninsula Arabică în războiul contra Irakului.

Administrarea vaccinului a fost o normă militară obligatorie, soldaţii americani care s-au sustras vaccinării anti-antrax fiind supuşi sancţiunilor.

Or, tocmai cei care s-au sustras administrării celebrului vaccin anti-antrax s-a constatat că nu suferă de “sindromul Golfului”, în timp ce mulţi dintre cei vaccinaţi anti-antrax “la ordin”, nu numai că manifestau forme grave ale bolii, dar ei le-au şi transmis ulterior membrilor familiilor lor (soţii, copii), chiar şi micilor animale de casă (câini, pisici). (! ! !)

Dr. Garth Nicolson este cel care a reuşit, după câţiva ani de cercetări, să pună în evidenţă în sângele tuturor celor infectaţi de “sindromul Golfului” un microb bacterian, MYCOPLASMA, care avea ataşat de el un virus SIDA. Mycoplasma, însă, nu se răspândeşte niciodată pe cale naturală.

Ulterior, o epidemie de “sindrom al Golfului” s-a manifestat şi printre deţinuţii închisorii Huntsville, Texas. Aceştia, evident, nu călcaseră vreodată prin Peninsula Arabică. S-a descoperit că puşcăriaşilor li se inoculaseră exprimental un vaccin care conţinea viruşi modificaţi genetic.

La experiment a luat parte şi dr. James Watson, laureat al Premiului Nobel pentru descoperirea structurii moleculei de ADN şi conducătorul ştiinţific al faimosului “Human Genome Project”...

(Nota MarYan: După asemenea „dez-văluiri”, nu ştiu ce aş mai putea adăuga... Eu mă retrag şi vă las doar pe voi să vă studiaţi nivelul „poftei de vaccinare”, pentru voi şi, mai ales, pentru fiinţele dragi şi fragile pe care le aveţi în îngrijire – copiii...)

(continuare în Partea a 3-a)

MarYan