marți, 31 ianuarie 2017

MarYan : Al 2-lea ATELIER TEORETIC şi PRACTIC pentru construirea DISPOZITIVELOR CUANTICE (de tip MGQE) - Bran, 10-12 februarie 2017.




Al 2-lea ATELIER
TEORETIC şi PRACTIC
pentru construirea
DISPOZITIVELOR CUANTICE
(de tip M.G.Q.E.)


BRAN,
10-12 februarie 2017





După vreun an de zile de testare a Dispozitivelor de tip Magnetic-Gravitaţional ale lui KESHE, iată că, în ultimele luni, ne-am aplecat cu mai multă atenţie asupra altor dispozitive, aparent asemănătoare, create de un grup de entuziaşti din zona Bucureştiului, care chiar aşa îşi spuneau : „Grup de Studii Bucureşti – MGQE” (însă, în curând, odată cu lansarea, în acest week-end, al propriului lor site tematic, Grupul va fi re-denumit ca şi „Grupul de Studii Plasma România – MGQE”).

De aceea, după Conferinţa pe care am organizat-o la Braşov, pe 20 noiembrie 2016, pentru ca acest Grup, prin coordonatorul lor, Barbu Constantin, să-şi prezinte activitatea şi realizările lor...


Acel week-end a fost cu adevărat un ATELIER, atât TEORETIC (când, printre altele, am putut conversa „în direct”, prin video-conferinţă, şi cu cambodgianul Bara May din SUA, creatorul acestor dispozitive), cât mai ales un ATELIER PRACTIC în care, conform „promisiunii” organizatorilor, fiecare dintre cei prezenţi a putut construi, cu ajutorul corespunzător, propriul Dispozitiv Cuantic cu care a putut pleca acasă, dar numai după ce l-a activat, în mod corespunzător !




Aşadar, ceea ce se precizează în „oferta” organizatorilor (crearea şi activarea, de către fiecare participant la Atelier, a propriului Dispozitiv Cuantic – de fapt, de tip „Magnetic-Gravitaţional-Cuantic-Eteric”), nu este doar o „reclamă”, ci chiar o Realitate !...

...În cadrul căreia noi, Asociaţia „CESAN” („Centrul de Educaţie pentru Sănătate”), ca şi co-organizatori ai Evenimentului, am asigurat partea de „logistică” şi am vegheat la buna desfăşurare a evenimentului (la care, acum, în al 2-lea Atelier, vom interveni şi cu o parte medicală, ce va fi detaliată în continuarea prezentării).


Acum nu o să re-iau ideile şi argumentele expuse în prezentarea de pe blog a Primului Atelier, din 9-10 decembrie 2016, ci doar vă propun a-l re-citi, dacă nu aţi făcut-o până acum.

În continuare, vom da citire informării oferite de către „Grupul de Studiu Plasma România” – prin coordonatorul şi iniţiatorul din România, Barbu Constantin – pentru Evenimentul de un week-end complet (de data aceasta, de trei zile : 10-12 februarie 2017), de la Bran :




Transilvania Cuantică la Bran
(Partea a 2-a)


Atelier Teoretic şi Practic, susţinut de „Grupul de Studii Plasma RomâniaMGQE”, prin www.PlasmaRomania.ro .

Revenim cu drag în Judeţul Braşov la invitaţia Asociaţiei „CESAN” chiar în perioada de Lună Plină, datorită interesului mare acordat Tehnologiei BioPlasmatice, unde aşteptăm ca, la acest eveniment de 3 zile, să se înscrie persoane dezvoltate spiritual, cu mintea şi inima deschise.

Numărul persoanelor pe care îl putem coordona este de maxim 20, iar toate detaliile legate de organizare o să le primiţi în privat, de la gazdele noastre, la numărul de telefon : 0723.50.20.17 însă numai după exprimarea fermă a intenţiei de Participare şi detalierea solicitărilorprin email.

Am gândit  un program simplu, inter-activ şi sănătos, pentru că pe parcusul celor 3 zile o să ne hrănim doar cu alimente de tip raw-vegan şi băuturi Plasmatice, fiecare participant având posibilitatea de a pleca acasă cu un Dispozitiv inteligent Cuantic şi cu multe informaţii care sperăm  să fie aplicate în viaţa de zi cu zi.


PROGRAM :

- Vineri, de la ora 18.00 – Teorie şi Practică.
- Sâmbătă, de la ora 13.00 – Practică.
- Duminică, de la ora 13.00 până la ora 18.00Meditaţii de curăţare şi pentru Protecţie energetică, precum şi Analize rapide cu Aparatură Cuantică de (Bio)Rezonanţă Magnetică.


NOU ! :

Venim în ajutorul persoanelor care vor să îşi echilibreze starea de sănătate cu ajutorul Dispozitivelor inteligente Cuantice, acest lucru putând fi verificat cu aparatele complexe care pot investiga şi  analiza starea de sănătate a subiecţilor (Analizator Cuantic, dar şi Aparat de BioRezonanţă Magnetică).

Personalul autorizat poate oferi persoanelor interesate consultaţii specializate cu aparate (de analiză cuantică şi de biorezonanţă magnetică) ce înglobează în structurile acestora principii şi aplicaţii de ultimă oră ale medicinei, ingineriei electrice, bio-informaticii şi ale altor ştiinţe.


MOD DE LUCRU :

Fiecare cursant ni se va alătura, cu următoarele materiale necesare :
- 20 m. de sârmă de cupru (NE-LAMINATĂ!), grosimea 1 mm. sau 1,5 mm. (cablu conductor),
– patent „CROCODIL”,
– pistol de silicon + 20 baghete de silicon „la cald” (11 mm. grosime, 30 cm. lungime),
– 1 rolă hârtie de copt,
– 1 rolă folie de aluminiu,
– 1 tavă din plastic de bucătărie, de dimensiune minimă 30 x 30 cm.,
– prelungitor de 3 m. sau 5 m.,
– ulei esenţial, la alegere (minim 5 ml.),
– 10 pietre semi-preţioase (dimensiuni max. 1 cm.).

Veţi mai avea nevoie de 6 bucăţi (la alegere, în funcţie de posibilităţile de achiziţionare), din :
conuri de pin / melci  / scoici / coceni de porumb – toate de dimensiuni Egale.


În funcţie de Profilul energo-psiho-informaţional-spiritual, fiecare persoană care activează un Dispozitiv inteligent Quantic, poate regăsi următoarele BENEFICII :

- Meditaţie profundă, fără efort sau pregătire.

- Sănătate crescută, datorată nivelului înalt de Ki (energie vitală) care pătrunde în corp.

- Niveluri crescute de energie pentru activităţile zilnice.
- Scăderea fricii şi anxietăţii.
- Mai multă Sincronicitate, Flux (curgerea energiilor) şi Echilibru.
- Tămăduitor – accesează „miracole”.

- Construirea Forţei şi încrederii, pentru a urma dorinţele inimii.
- Călătorie prin Porţi Astrale către alte locuri şi Dimensiuni.
- Vedere la distanţă în siguranţă.

- Atragerea procesului de re-generare a corpului fizic.

- Reducerea energiei electrice.
- Ozonarea spaţiilor.
- Echilibrarea regnurilor.
- Claritatea minţii. Luminarea Spiritului.


Vă prezentăm câteva realizări  din cadrul primului eveniment, unde persoanele care au creat aceste Dispozitive Inteligente Cuantice, au înregistrat şi raportat primele beneficii :

- Reducerea instant, cu 20%, a Energiei Electrice.

- Reducerea consumului de combustibil la vehicule Auto, fără conectare prin invertor.

- Conexiunea cu Sinele Superior.


Un eveniment susţinut de www.PlasmaRomania.ro , în colaborare cu CESAN.ro .

Persoanele care vor să studieze alături de membrii „Grupului de Studii Plasma România – MGQE”, sunt aşteptaţi aici :


Link-uri utile cu evenimentele din Judeţul Braşov, din anul 2016 :
  


Vă mulţumim şi vă aşteptăm la BRAN !




Aşadar, după cum vedeţi, inclusiv din această prezentare a pregătirii pentru acest Atelier (şi după cum precizam şi în articolul de prezentare al Primului Atelier, din 9-10 decembrie 2016) :

Ca sinteză, ideile fundamentale se referă la faptul că acest Atelier oferă informaţii teoretice şi asigură partea practică pentru construirea unor Dispozitive Cuantice de tip MGQE ale căror PROIECTE, spre deosebire de altele de acest gen, sunt concepute pentru a respecta Formele GeometricePerfecte” ce ţin de GEOMETRIA SACRĂ (cu cele 5 Solide Platoniciene) şi Numărul / Raportul / Proporţia de Aur1,618.......

...Şi care generează Energii şi Câmpuri Cuantice Armonice, de tipul „FLOAREA VIEŢII” – alături de calitatea cât mai Naturală a materialelor de construcţie folosite (din Natură, cu Formele Spiralate ce respectă acele Geo-metrii armonic-divine, amintite mai sus)...

...Cât, mai ales, „prin INTENŢIA Focalizată, în momentul construcţiei acestor dispozitive, în Frecvenţele (Multi)Dimensionale Spirituale ale Fiinţei”.




La fel, detalii despre LOCUL desfăşurării Atelierului („Laboratorul”), alături de câteva cuvinte despre CAZARE şi MASĂ, inclusiv despre PREŢ(uire)puteţi afla din prezentarea Atelierului anterior (către finalul articolului).

Cât despre realizarea ANALIZELOR Cuantice, facem precizarea că acestea se referă la consultaţia, pentru cine doreşte, cu un aparat de Analiză Cuantică ce evidenţiază valorile cuantice ale unor investigaţii medicale pe Aparate şi Sisteme (ale corpului fizic), interpretate şi, apoi, concluzionate prin anumite recomandări terapeutice şi nutriţioniste (naturale), de către „specialista” nutriţionistă autorizată, a Casei Christaline (cea care, de altfel, va pregăti şi „minunile” raw-vegan de care vă veţi bucura şi pe care suntem siguri că le veţi savura, ca şi participanţii de la evenimentele anterioare!)...

...În timp ce sub-semnatul va putea asigura investigaţiile prin Bio-Rezonanţă Magnetică, cu un aparat specializat, de tip Oberon-Metatron.




Şi, ca ultimă precizare : ca şi în cazul tuturor celorlalte aspecte, detaliile le veţi putea afla telefonic (0723.50.20.17), dar numai după expunerea, pe email (cesan.christalin@gmail.com), a intenţiei ferme de participare.


Vă aşteptăm cu drag !

Cu aceeaşi Bucurie şi Încredere în realizarea unui Nou Eveniment, cât mai reuşit,



MarYan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu