Vremuri Tulburi
2B. Puţin (mai multă)
(proto)istorie
a Tărâmului
dintre
Nistru-Dunăre şi Volga-Urali
în
ConTextul Planetar
Partea 2B :
Facţiuni extra-terestre în PoVestea Planetară
– 18 aprilie 2022 –
(continuare din Partea 2A)
Dacă voi credeaţi că am terminat cu lunga expunere cu care v-am „îndopat“
până acum, ei bine, ne permitem să spunem „nu încă“, solicitând o nouă
„tură“ şi mai lungă de răbdare şi concentrare a atenţiei, pentru a înţelege
mai bine ce este cu aceşti khazari...
...Căci, înţelegându-i mai bine (prin cunoaştere şi
conştientizare), putem să percepem şi să identificăm mai
corect mecanismul de funcţionare a logicii celor care (con)duc
naţiunile occidentale către cel mai mare dezastru (din toate punctele
de vedere), pentru a putea depista cele mai eficiente metode de
contra-pondere şi neutralizare a acestor monumentale „piese de teatru“
numite, în prezent, „guvernarea şi administrarea statelor Lumii
Occidentale Libere“...
Acum, în acest al doilea Capitol a Părţii a 2-a (2B), efortul
de partea voastră, a celor care cercetează aceste materiale-informaţii, poate
fi unul cu adevărat titanic, căci această secţiune solicită din plin SISTEMELE
de CREDINŢE ale celor care sunt mult prea reticenţi la informaţii
alternative privitoare la Prezenţa noastră în acest Univers şi a
eventualelor vecinătăţi... de aceea, acum atenţionăm pe cei cu „stomacuri
sensibile“ să fie atenţi şi eventual să se oprească şi, în ultimă
instanţă, să sară peste această parte, pentru a nu-şi provoca „indigestii“...
Pentru aceasta, vom (re)face efortul de a fi cât mai deschişi
la posibilitatea Realităţii de a nu fi „singuri în Univers“ (Realitate
extrem de probabilă, inclusiv din perspectiva ştiinţei : 1 civilizaţie /
100.000 de stele), ci înconjuraţi de extrem de mulţi
„co-locatari“ – de la cei mai îndepărtaţi (aflaţi în suta de miliarde de galaxii [repetăm : 100 de miliarde de Galaxii
!] ale acestui Univers Local, alături de miriade de alte fiinţe din alte
numeroase Universuri, cuantic postulate, ale acestui practic Infinit Omnivers),
până la vecinii din Galaxie, împrăştiaţi pe cele 100 de miliarde de Stele
(remarcaţi? : exact cât numărul total de galaxii din acest Univers
!), care se străduiesc „să umple“ uriaşul spaţiu vid din Galaxia
noastră Calea Lactee...
Ca să limpezim lucrurile de la început : pentru cei care „nu cred
în Dumnezeu“ (sau oricum doriţi să-i spuneţi acestei FORŢE
DIVINE ce A CREAT acest UNIVERS, cu o Inteligenţă situată
dincolo de capacitatea de funcţionare al acestui „creieraş“ uman – deşi acest „creieraş“ are şi
el, precum Creatorul său, un potenţial practic infinit – şi care transcede oricărei „întâmplări
întâmplătoare“ în acest gigantic Univers), deci pentru „ne-credincioşi“,
orice argument (raportat la credinţa cea atotputernică a „Întâmplării
care a creat totul, inclusiv Universul şi Omul“) nu prea îşi are
rostul, aşa că nu insistăm, cel puţin în acest articol...
...Însă pentru cei care Simt / Înţeleg sau cel puţin sunt de
acord cu Raţiunea şi Bunul-Simţ care ne sugerează că „Ceva
Există“, acestora le punem întrebarea fundamentală : oare
acest „Ceva“, care a creat acest De-Necuprins-Cu-Mintea Univers, a lăsat
acest „Gigantic Teren de Creaţie“ doar la acest stadiu ?, al unui
UNIVERS de vreo 20 de miliarde de Ani-Lumină alcătuit din vreo 100
de miliarde de Galaxii, fiecare galaxie cu vreo 100 de miliarde de stele
(care, multe dintre acestea, sunt însoţite de mai multe Planete) ?...
şi, în acest Infinit Ocean material, acea/acel „Ceva“ să creeze o
singură specie umană, pe o mică Planetuţă „pierdută“ pe la
marginea acestui Univers ?...
Păi, această practic Infinită Inteligenţă Creatoare a acestui Univers
să nu fi „ştiut“ de conceptul de Eficienţă şi Randament
?
Marşând mai sus pe principiul demonstraţiei prin „reducerea la absurd“,
în continuare propunem „puţintică răbdare“, dar mai ales deschidere
către elemente mai puţin abordate, poate, în educaţia multora dintre voi şi
care ar putea face parte din aşa-numitul S.F. („science fiction“,
adică „ştiinţă de ficţiune“, imaginară)...
...Urmând ca, ulterior, să aprofundaţi în ce măsură ceea ce consideraţi că ar fi ficţiune ESTE cu adevărat „imaginaţie“ (?) sau „ceva“ care face parte dintr-o Realitate mai extinsă, pe care deocamdată nu aţi perceput-o încă (şi care, iată, poate că ACUM a SOSIT Momentul să vă întâlniţi cu aceasta).
Şi, ca ultimă observaţie generală, propunem celor sceptici, dar suficient
de deschişi (căci, iată, au ajuns cu lectura până aici), să nu se împiedice în detalii
de genul denumirilor şi locaţiilor din galaxie/galaxii de unde ar veni
„oaspeţii“ planetari, ci să se focuseze pe caracteristicile acestora
ce au amprentat populaţiile apărute din coloniile acestora şi
care au devenit actorii în piesa de Teatru Cosmic numită „Istoria“
Umanilor de pe această Planetă, Terra/Geea.
Iată, ca paranteză, o mică „mostră“ (printre muuulte alte dovezi pe care
acum nu avem timp şi spaţiu „tipografic“ ca să le expunem) despre acest vast
subiect al „prezenţei extra-terestre pe Pământ“, expusă în acest filmuleţ
de 3 minute (în care puteţi face abstracţie de „zâmbetul criminal“ al
drăgălaşului de Obama...) :
Iar acum, după ce am stabilit (împreună) „coordonatele de zbor“,
vă recomandăm să vă relaxaţi şi să vă pregătiţi pentru... PoVeste !
Sunteţi gata ?
Haideţi !
A fost odată „ca niciodată“ – că de n-ar fi, nu-i aşa?, nu s-ar poVesti – o delicată Planetă AlbAstră situată
într-un „colţ“ de Galaxie de pe la marginea unui Univers Local
din Holo/Omni-Versul Cosmic, planetă de o frumuseţe rară în Univers,
funcţionând ca o Bibliotecă Vie în Galaxie (unde au fost
aduse la păstrare nepreţuite „colecţii“ cu mulţimi de specii din Regnurile
Minerale, Vegetale şi Animale prezente cel puţin în Calea
noastră Galactică, a Laptelui).
(Staţi relaxaţi, nu aţi nimerit peste vreo continuare la „Războiul
Stelelor“ – „Star Wars“ :)
Tot preambulul de până acum al acestui articol a fost realizat pentru a
face cât mai „digerabile“ informaţiile oferite de FONDATORI,
Fiinţe de Lumină din dimensiunea cea mai înaltă (dintre cele populate) a
acestui Univers, a 12-a (12D) şi transmise prin mediumul deja
(re)cunoscut Sal Rachele, cel care în una dintre lucrările sale
relevante, „Istoria reală a Pământului“ expune, cu un bun
Nivel de ADEVĂR DIVIN (cam de 85%), cum au apărut populaţiile
pe Planetă, ca grupuri (triburi) aparţinând fiecare de o
anumită facţiune E.T. sau din combinaţia a două sau chiar mai
multe facţiuni/grupuri/specii de natură extra-terestră !
Aşadar, dacă mergem înainte cu această ipoteză că NU SUNTEM SINGURI în
UNIVERS !, atunci este evident că marea noastră diversitate rasială
umană, concomitent cu această uriaşă diversitate a speciilor
animale şi vegetale pământene ar putea fi rezultatul unor
multiple încrucişări cu numeroase alte specii de natură
extra-terestră...
În contextul PoVeştii în care am pătruns mai sus, cadrul de ansamblu
ne arată un tablou extrem-extrem de complex şi vast al modului în
care au apărut şi s-au dezvoltat „popoarele“ de pe Planetă –
ca populaţii / grupuri etnice omogene ce aparţin unui anumit
grup stelar sau care, prin amestecarea acestora, rezultă combinaţii
complexe ce aparţin mai multor grupuri stelare (un exemplu chiar interesant
în acest sens este evidenţiat de combinaţia andromedanilor cu siriusienii
din care a rezultat – surpriză ! – negrii din Africa, cei cu culoarea
pielii neagră-neagră).
Şi ca o precizare
importantă : „combinaţia andromedanilor cu siriusienii“ înseamnă,
mai exact, combinaţia/încrucişarea umanoizilor cu ADN andromedan cu umanoizii
cu ADN siriusian, astfel că putem spune, din această cunoaştere
(extra-terestră) că negrii din Africa sunt hibrizi
siriusieni-andromedani !
Deşi istoria societăţilor umane terestre este atât de vastă,
putând-o aborda încă de acum vreo... 10 milioane de ani (tereştri),
începând cu primele Colonii PLEIADIENE, cu cele două Mari Perioade
ale PANGEEI şi cele două Mari POTOPURI... sau de acum 300-500.000
de ani, cu Răzvrătirea Luciferiană şi Războaiele Orioniene, urmate
de Invazia Annunaki... sau cu Momentele (multiple
ale) LEMURIEI şi ATLANTIDEI (de care tot mai mulţi ne re-amintim,
chiar şi dintre cei încă „adormiţi“) de acum 20-150.000 de ani... sau cu
multe alte intervenţii în RĂZBOAIELE GALACTICE, cu efecte majore în
această „Colonie periferică“ (considerată a fi utilă, în general,
ca loc de refugiu pentru... re-educarea fiinţelor îndărătnice din Galaxie – cam cum era utilizat teritoriul Australiei
pentru Domeniul Coroanei Britanice, ca loc îndepărtat de exilare
a ocnaşilor şi a altor condamnaţi din întregul Imperiu Britanic),
respectiv frumoasa şi feminina (la propriu) Planetă TerRa/Geea, Pământ-ul...
...Ei bine, după cum am precizat şi în articolul anterior, în continuare pe
noi ne interesează momentele fundamentale din Era noastră de
după Christ(os), din ultimii 2-3.000 de ani aproximativ.
PoVestea noastră ar putea avea multe detalii (ce ar putea fi
foarte interesante pentru mulţi „curioşi de profesie“) însă, în continuare, ne
străduim să fim cât mai exacţi şi, ca de obicei, sintetici.
Dintre multele civilizaţii şi facţiuni stelare situate actualmente
în jurul nostru şi care se regăsesc, în mare parte, în numita „FEDERAŢIE
GALACTICĂ“ de care se vorbeşte tot mai mult în ultimii ani (sigur, doar
în media alternativă), câteva sunt relevante în mod special în contextul
poVeştii noastre de azi :
- PLEIADiEni,
- SIRIUSieni,
- ORIONieni,
- (ALFA) DRACONI(S)eni,
- ANDROMEDAni.
Dar haideţi să îi expunem pe rând, doar în câteva cuvinte (cât mai...
colorate) :
- PLEIADIENII sunt, în general, „Băieţii Buni“
din zona noastră – în fapt, am putea spune „Fetele Bune“ (în sensul frumos al
CuVânt-ului), ei/ele exprimând şi dezvoltând primordial Arhetipul Feminin
al Proiectului Homo Sapiens, ca Mamă al acestui Proiect – fiind de drept creatorii Civilizaţiei
umane primordiale, ca urmaşi direcţi ai LIRAnilor (cei care au
început să colonizeze Galaxia noastră în urmă cu aprox. 0,9-1 miliard de
ani) şi care Pleiadieni au preluat „incubatorul“ (de la Lirani) de „gestaţie
a sufletelor“ pentru întreaga noastră Galaxie, acum aprox. 100 de
milioane de ani... din toate aceste scurte şi „ciudate“ info rezultând
„calitatea“ acestora de Rasa-Rădăcină a Umanităţii şi care, teoretic, ar
avea prezent propriul lor ADN în mod majoritar în ADN-ul umanilor (aceasta a fost la începuturi, dar între timp situaţia s-a
schimbat, prin încrucişările succesive cu alte facţiuni stelare
care cu adevărat „au invadat“ ospitaliera noastră planetă).
- SIRIUSIENII se afirmă ca „Băieţii Deştepţi“ (iată, poVestea asta românească, a
„băieţilor deştepţi ce dau tunuri în Energie“ şi nu numai – ca specialişti în „inginerii financiare“ – vine chiar din galaxie, de la vecinii noştri
siriusieni situaţi la doar o „aruncătură de băţ“ de Soarele nostru RA, la 8,3-8,7
ani-lumină) care, prin facţiunile negative sosite pe Planetă, pare că au
adus „Sindromul Mesia“ („Salvatorii“ care salvează
Pământul şi umanii războinici de... ei înşişi, probabil), unii fiind
chiar ameţitor de inteligenţi în manipularea realităţii percepute de către
naivul nativ umanoid... cu facţiuni de-a dreptul agresive, prin rasele
reptiliene prezente în Sistemul stelar Sirius B.
- ORIONIENII par a fi „Băieţii Ră(zboinic)i“ („Bad
Boys“), precum executanţii din clanurile mafiote care veghează la buna
funcţionare a şmecheriilor concepute de către şefii Draconieni, dar mai ales ca războinicii clasici care luptă cu arma în mână până la ultima
picătură de forţă şi dincolo de aceasta (precum japonezii care, după 20 de ani
de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, încă „luptau contra
americanilor“ prin jungla asiatică, fără să le pese că războiul se terminase
demult...), aceştia reprezentând cel mai elocvent Arhetip al Triburilor
nomade războinice de care am tot vorbit în episodul anterior.
- DRACONIENII, după cum deja am prefigurat, ar fi „Băieţii cei mai Tari“ sau „Şefii Războinicilor“ care, cu
inteligenţa lor diabolică adusă din Constelaţia Dragonului (Alfa Draconis),
manipulează continuu pe cei aflaţi la putere, pentru a le face jocurile de
culise (ca şi Siriusienii Mesianici Salvatori), prin posedarea
astrală a celor mai „puternici ai zilei“, în special Politicienii şi
Milita(u)rii care cred că ei „conduc“ şi „guvernează“ popoarele /
armatele lor (aici s-au împărţit „bucatele“, Siriusienilor revenindu-le
în special teritoriul de manipulare al zonei Bancar-Financiare şi
Mass-media)...
- ANDROMEDANII ar putea fi numiţi „Băieţii Neutr(al)i“ care nu se bagă prea tare în „mocirla noastră terestră“, preferând, inclusiv prin Federaţia Galactică, să cerceteze de dincolo de geamurile Laboratorului (TerRa) toate aventurile scumpilor de „şoricei“ umanoizi care aleargă de zor în „Cursa Şobolanului“ sau „Roata Veveriţei“ (Cercul acela în care şoriceii entuziaşti şi veveriţele adorabile aleargă continuu, ore întregi, până la epuizare)... fără ca onoraţii vecini de Galaxie-Soră (Andromeda) să fie deranjaţi în corpul emoţional (prea puţin impresionat – şi dezvoltat) de suferinţele şoriceilor bipezi, cărora le găsesc chiar savante explicaţii (a se citi : justificări) metafizice. Punct.
Am expus aceste câteva repere despre câţiva dintre co-locatarii acestui
colţ de Univers, doar ca să începeţi să vă faceţi o idee
despre atributele acestor... prieteni sau mai bine zis „colegi de
suferinţă“ în acest quadrant galactic, căci în realitate (cea
holistică şi complexă) aspectele sunt mult mai nuanţate :
- Ca de exemplu, faptul că SIRIUSienii descrişi sunt în principal de
pe Sirius B (de tip dominant reptilian) şi Sirius C
(de fapt, de pe Nibiru, ajunşi periodic pe Pământ şi bine-cunoscuţi ca
şi Annunaki), în timp ce pe Sirius A avem predominant civilizaţii
avansate şi benevolente (aspecte exprimate pe Pământ prin fiinţa
siriusiană încarnată în Egipt ca ISIS)...
- În Constelaţia ORION, ca şi în ALFA-DRACONIS, deşi poate
uimi, există deja civilizaţii predominant benevolente, orientate către
lumină, care s-au luptat (şi încă se mai luptă în prezent, dar nu la ei
„acasă“, pe „teren propriu“, ci doar pe aici, pe Pământ, „în deplasare“) cu fraţii
lor mai întunecaţi (exilaţi aici!) şi mai orientaţi către
„serviciul către sine“, adică Ego/minte...
- În timp ce civilizaţiile existente în marea Galaxie-Soră ANDROMEDA
(aflată în curs de fuziune cu Galaxia noastră !) sunt atât de
numeroase şi complexe, că ne-ar lua mai
multe articole dacă am intra în detalii...
- Şi, ca să încheiem creionarea unei imagini cât mai relevante şi apropiate
de Adevăr, să mai amintim şi de faptul cum, corespunzător, nu totul este „pe
roze“ în civilizaţiile din PLEIADE, căci nivelele de conştiinţă ale
acestora (între 4D şi 7D, în cea mai mare parte, conform cu
informaţiile Fondatorilor) generează, pe cale de consecinţă, anumite disfuncţii
şi dizarmonii inter-relaţionale şi de manifestare, mai ales la civilizaţiile
de tip 4D, aşa cum a devenit, în mare parte, şi cea pământeană
actuală, în acest moment al anului de graţie 2022 (pentru a
evita alte eventuale confuzii, să reamintim că o societate sau fiinţă de tip 3D
funcţionează pe linia de supravieţuire şi atât, în stil animalic, în timp ce trecerea la nivelul 4D evidenţiează faptul că
respectiva fiinţă/structură de grup a devenit conştientă de sine şi
acţionează pentru propria creştere şi dezvoltare, însă predominant
prin Minte/Intelect, pe când saltul la nivel de 5D
este asigurat doar de re-orientarea acţiunii principale predominant pe
INIMĂ).
De aceea, atenţionăm că ceea ce am expus aici este doar orientativ, pentru
a vă face o „primă impresie“ asupra situaţiei generale, de aceea este
recomandat să nu vă aruncaţi să catalogaţi pe oricine (dacă aflaţi, printr-o
metodă oarecare, ce tip de ADN dominant are în structură) în funcţie
doar de prezentarea generală de mai sus – acestea fiind „arhetipuri“ sau
„tipologii“, utile în identificarea statistică a liniei
dominante într-o populaţie (sau trib) pământean(ă), aşa cum vom încerca să
prezentăm în continuare.
Până acum ar putea fi dificil de „digerat“ şi „asimilat“
toate informaţiile expuse mai sus – fie în aspectele istorice, cu toate triburile şi celelalte
populaţii amintite, fie în elementele meta-fizice şi extra-terestre
punctate mai sus, sau în ambele, pentru (poate) o majoritate de cititori ce nu
sunt specialişti în istorie sau metafizică şi exo-politică
(politica de la nivel extra-terestru)... însă toate aceste
informaţii ar putea fi importante şi utile în A ÎNŢELEGE, cu adevărat nu
doar ceea ce se petrece în Ucraina şi Rusia, ci chiar pe întreaga
Planetă, în societatea umană în ansamblul ei care, în prezent, este
într-o agitaţie totală !
În această fază am ajuns la momentul în care lucrurile încep să se
limpezească : identificând ce tip de ADN dominant exista într-un anumit
trib/populaţie din vechime, atunci putem determina cam ce tip
de ADN dominant există într-o populaţie/popor în prezentul nostru atât
de zgâlţâit... împreună cu caracteristicile acestuia (pe scurt creionate
mai sus).
Haideţi să vedem !
Din informaţiile fundamentale oferite de ştiinţa modernă terestră („istoriografică“),
co-relat cu ceea ce ni se transmite din surse non-terestre
(multi-dimensionale), pare-se că au existat câteva zone planetare
ce au funcţionat ca adevărate „incubatoare“ pentru geneza şi
creşterea/dezvoltarea triburilor şi a populaţiilor ce au stat la baza
actualelor organizări populaţionale în forma statelor şi popoarelor
cunoscute actualmente pe planetă, pe Harta politică şi geografică.
Astfel, din perspectiva subiectului nostru actual, putem aminti de câteva
dintre acestea (în realitate, este evident că au fost mai multe), funcţionale
în cele câteva mii de ani faţă de prezentul nostru :
1. În Nordul SCANDINAVIEI şi Nord-Vestul RUSIEI.
2. În Nordul SIBERIEI (după Munţii Urali, până în Extremul Orient).
3. În Nordul din EXTREMUL ORIENT al SIBERIEI şi Estul ASIEI (arealul CHINEI), iar ultimul (dar nu cel din urmă),
4. ORIENTUL MIJLOCIU / APROPIAT (în a cărui rază intră şi Egiptul, precum şi Munţii Caucaz).
1. Se pare că în Nordul
Scandinaviei şi Nord-Vestul Rusiei a „apărut“ (aceasta
este expresia folosită chiar de către Fondatori) populaţia cunoscută sub numele
de „HIPERBOREENI“, ca unul dintre grupurile PLEIADiEnilor,
precum şi Vikingii aparţinând altui grup ne-numit până acum, Antarienii
(de pe ANTARES, o gigantică Stea roşie ce a influenţat
caracteristicile antarienilor şi, prin urmare, şi a grupului uman viking : înalţi,
masivi, cu piele roşiatică).
2. În Nordul Siberiei
(de după Munţii Urali) a „apărut“ un alt grup de umani (triburi) aparţinând tot
PLEIADiEnilor (dar diferiţi de „hiperboreenii“ mai puţin
înalţi), aşa-numiţii „NORDICI“ care erau înalţi cu păr
blond şi ochi albaştri (probabil cei care au fost
„flebeţea“ lui Hitler), cunoscuţi ca „ARIENI“.
3. În Nordul din
EXTREMUL ORIENT al SIBERIEI şi Estul ASIEI au apărut
(deja bănuiţi, probabil) iarăşi PLEIADiEnii, însă în număr
minoritar (alături de grupuri şi mai mici de SIRIUSieni
şi ORIONieni), căci majoritar au apărut şi s-au înmulţit
exponenţial ANDROMEDAnii, cei care ulterior au populat China
actuală şi apoi (prin încrucişări succesive cu Pleiadienii Lemurieni)
toată Asia de Sud-Est (exceptând India, populată de LIRAnii
conduşi de Krishna, fiinţă multi-dimensională şi înalt-iubitoare, de
nivel 10D).
4. În schimb, în zona
Portalul ORIENTULUI MIJLOCIU / APROPIAT (zona de
demarcaţie între cele două arealuri este, culmea, chiar mijlocul acestui
Spaţiu-Portal, respectiv lunca fluviilor Tigru şi Eufrat,
unde s-au construit şi dezvoltat civilizaţiile SUMERului, ale AKKADienilor
şi, ulterior, a BABILONului, din centrul IRAKului de azi) s-a
constituit un amalgam de civilizaţii „dospite“ din două
grupuri principale extra-terestre, respectiv SIRIUSienii şi ORIONienii.
Acum este util să mai precizăm faptul că, în esenţă, toate aceste locaţii
de origine („incubatoare de
populaţii/triburi“, după cum le-am alintat) reprezintă practic zonele
unde grupurile extra-terestre ajunse pe Planetă şi-au stabilit Bazele, deci le putem defini ca fiind „COLONII“ !
Se pare că „Bazele/Coloniile“ Nordice (cele EurAsiatice
expuse până acum, Scandinave şi Siberiene) ar fi apărut iniţial
acum vreo 100.000 - 25.000 de ani, dezvoltându-se progresiv până la
stadiile în care acum 1.000 - 3.000 de ani au permis să „elibereze“
numeroase valuri succesive (ca adevărate „roiuri“) de grupuri
populaţionale (triburi) care s-au deplasat pe ample teritorii în Asia,
dar şi în Europa.
Faptul că Zona ORIENTULUI MIJLOCIU cu Munţii Caucaz şi Egiptul este
un uriaş „incubator“ cu multiple colonii de unde au
pornit numeroase populaţii / triburi de-a lungul Vremurilor – este confirmat din mai multe surse
informaţionale şi argumente :
- Prezenţa şi manifestarea energiilor CURENŢILOR FLUXULUI EM
Principal Planetar (generat, după cum am mai explicat, din Centrul
GeoMagnetic Planetar din Gizeh, Egipt) care străbat cu maximă forţă
planetară acea întreagă zonă.
- Prezenţa unui MARE PORTAL expus şi de către Cobra în
informările sale despre Siria, în care precizează că apariţia Khazarilor ar
avea legătură cu activarea acestui Mare PORTAL CAUCAZIAN care a
permis pătrunderea multor fiinţe REPTILIENE, de multe mii de ani !
(Astfel, prin precizarea noastră că în acest areal s-au aşezat predominant Siriusieni
şi Orionieni – care fiecare dintre aceştia au rase de tip Reptilian în Sistemele
lor stelare – iată cum „cercul“ [informaţional] se închide.)
- Pleiadienii au transmis încă din anii 1970-1980 prin Barbara Marciniak (una dintre mesagerele acestora în materialul intitulat chiar aşa : „Mesaje din Constelaţia Pleiadelor“) că în această Zonă a Orientului Mijlociu ar exista un PORTAL uriaş cu epicentrul în Zona SIRIA-IRAK şi cu rază de peste 1.500 de kilometri (a cărui circumferinţă ar atinge şi Egiptul, şi Kuweitul, dar şi Munţii Caucaz în Nord).
Iată, în acest sens, ceea ce transmiteau Pleiadienii prin Barbara
Marciniak, încă din anii 1970-1980 :
„Pe Pământ există multe astfel de Portaluri prin care Zeilor Creatori, din orice specie ar fi fost aceştia, le-a fost permis accesul pe Pământ.
Unul dintre portalurile
imense, a cărui supremaţie este
disputată în chiar aceste vremuri, este cel al Orientului Mijlociu.
Dacă stăm să ne gândim, câte dintre marile tulburări religioase şi sociale nu au apărut chiar în acea zonă geografică ?
Este un Portal
gigantic—cu raza de peste o mie cinci sute de kilometri.
Aceasta explică turbulenţele din Orientul Mijlociu. Tot de el se folosesc şi Şopârlele.
Într-o oarecare măsură,
ei pot fi consideraţi deţinătorii Portalului. S-au folosit de zona
înconjurătoare pentru a-şi crea baze subterane în peşteri, de unde
controlează operaţiunile.
Vechile civilizaţii mesopotamiene, localizate între fluviile Tigru şi Eufrat, erau originare dintr-o colonie spaţială cu un oarecare grad de civilizaţie.
Kuweitul se află în mijlocul acestui teritoriu.
În interiorul acestui
Portal se practică manipularea omului în beneficiul altora.
Zeii Creatori se întorc să vă jefuiască pentru a nu muri de foame.
Văd şi ei că pe frunţile
voastre scrie „Demolatori de sisteme“, aşa că vin pregătiţi să
instaureze haosul şi teroarea pentru
a-şi recăpăta teritoriul.
Această sursă de hrană este vitală pentru ei.
Pierd controlul planetei şi se vor orienta mai
întâi către PORTALUL Orientului Mijlociu, unde îşi au
cartierul general subteran şi de unde vor iniţia expansiunea terorii
şi a haosului.“
Cum pătrunderea pe Planetă se face mult mai uşor prin Portaluri, aşa se
explică de ce întreaga zonă a Orientului Mijlociu cu Linia
Siria-Irak / Tigru-Eufrat a reprezentat un excelent „aeroport“
unde au „aterizat“ numeroase fiinţe din afara spaţiului terestru
(cu preponderenţa celor mai insistente, războinice şi „şmechere“ fiinţe, bogat
reprezentate în arealul Siriusian şi mai ales cel Orionian),
venite pe această frământată planetă pentru noi aventuri şi cuceriri
(de tot felul, de la experienţe preţioase de viaţă până la iluzorii
„bunuri materiale“ de genul resurselor minerale / umane,
utile lumilor lor).
Ca să înţelegem şi mai clar „cum stă treaba“ : se pare că se corelează foarte bine
cunoaşterea din istoriografie a tipologiei
anumitor popoare cu informaţiile
ezoterice (ale Fondatorilor 12D)
care ne transmit că ROMANII, GRECII şi OTOMANII („popor de limbă turcică“)
îşi aveau cu toţii obârşia (originea) în această zonă a Orientului Mijlociu,
în care amestecul de sânge siriusian şi
orionian este de aprox. jumătate (50%-50%) la Otomani şi la vechii
Greci, în timp ce Romanii se
pare că aveau o combinaţie „foarte
agresivă“, de 75% ADN
orionian şi doar 25% ADN siriusian.
Aceasta explică istoria Romei şi a Romanilor focusată pe un lung şi
continuu şir de războaie, lupte pentru putere, combinate cu teribile intrigi de
dominaţie şi control, condimentate cu cele mai extravagante (şi aberante)
experienţe sexuale – aspecte transmise, până în prezent, către „Noua Romă“ (cu
capitala la Washington)...
Pentru a completa şi mai bine imaginea de ansamblu pe care acum ne
străduim să o realizăm (ca bază de înţelegere fundamentală a explicaţiilor
ce vor veni în articolul următor, referitoare la teritoriul nostru de interes -
cel Ucrainean) în privinţa semnificaţiei PORTALULUI CAUCAZIAN din
cadrul Marelui PORTAL al Orientului Mijlociu, considerăm că este
importantă şi (re)expunerea informaţiilor oferite de către COBRA într-un
articol de acum mai bine de 6 ani, din Octombrie 2015 („Războiul
Galactic de proximitate [vecinătate] din SIRIA“) – mai ales că ceea ce transmitea
acesta în 2015 pare a avea legătură directă (evenimentele par a se
repeta, ca într-un veritabil „deja vu“) cu ce se întâmplă
acum în UCRAINA.
(Paranteză : pentru cine are rezerve vis-a-vis de informaţiile transmise prin Cobra, putem spune că am concluzionat în mod unanim faptul că deşi acesta ar avea mari carenţe în veridicitatea informaţiilor holistice transmise [de „dincolo de cortină“] ale Prezentului care prefigurează cel mai probabilistic viitorul – de aici şi „previziunile“ sale atât de anapoda, uneori... ei bine, acesta pare să stea cel mai bine la capitolul ProtoIstorie şi trecutul ezoteric planetar.)
Aşadar, iată ce transmitea Cobra încă din Octombrie 2015 :
„Aici este important ca să se înţeleagă cum KHAZARII sunt, de fapt, DRACONIENII (N.MY. : Şi, în special, REPTILIENII)
care au ajuns pe Planetă în perioada
târzie a Atlantidei, prin intermediul Portalului
Caucazian şi care se menţin în
corpuri umane prin reîncarnare.
Portalul CAUCAZIAN a fost, de asemenea, principalul punct de intrare pentru Casta Războinicilor-sclavi Reptilieni
care au pătruns pe Planetă în corpuri umane în perioada Atlantidei şi, mai târziu, în timpul perioadei Neolitice, prin invazia KURGAN (N.MY. : Cam
pe la anii 3.600 î.Ch.) şi în Secolul al 4-lea, în timpul Invaziei KHAZARE (N.MY. : Mai precis, din anul
393 d.Ch.).
PLEIADELE şi Rasele Aliate au susţinut permanent populaţia Pământului în lupta lor împotriva opresiunii Chimera / Draconieni / Reptilieni.
Popoarele Slave, în special RUŞII, au fost, de
obicei, destul de deschise la îndrumarea
şi suportul oferit de Pleiadieni.
RUSIA KIEVEANĂ (N.MY.: Prima formă a
dezvoltării statale a ruşilor, denumită şi „Rutenia Kieveană”, de pe la anul 880 până prin 1150), sub
comanda militară a lui Sviatoslav I al
Kievului, a distrus statul Khazar în
jurul anului 969.
Acesta a fost momentul de început al lungii animozităţi dintre Khazari şi Ruşi.
De atunci, Khazarii au rămas fără
teritoriul lor de origine, pierzând şi controlul asupra Portalului Caucazian.
Acum, Pleiadienii şi rasele
aliate îl sprijină pe PUTIN în misiunea acestuia de a curăţa Siria de mercenarii Statului Islamic.
Aceste fiinţe ale Statului
Islamic aparţin, de fapt, Castei
Războinice Reptiliene care a ajuns pe Planetă cu mii de ani în urmă,
prin Portalul Caucazian, şi care au continuat să se reîncarneze în corpuri
umane.
Mulţi ostatici pleiadieni au fost
salvaţi din Siria, în ultimul timp, de către trupele speciale ruse „Spetsnaz”, crezându-se că aceşti agenţi
au venit doar pentru salvarea prizonierilor umani de război din închisorile din
Siria.
Personalul de top din serviciul de
informaţii rus, GRU,
este conştient de elementul extra-terestru prezent în situaţia din Siria.
CHIMERA doreşte să reia controlul asupra
PORTALULUI CAUCAZIAN, şi acesta este motivul ascuns pentru implicarea Forţelor Cecene în situaţia din Siria.
Permiteţi-mi să spun că GROZNÂI, capitala Ceceniei, este un
vortex negativ major în Grila Energetică Planetară, care are nevoie de
foarte multă vindecare (N.MY.: Se
pare că „groznâi”, în limba rusă,
după cum sugerează chiar şi limba română, ar însemna ceva de genul „Groaznic, de temut”...) şi care este
conectat cu ODESSA, în Ucraina, ce
este un alt vortex negativ şi un bastion al Khazarilor.“
În felul acesta, înainte de a răsufla relaxaţi în pauză (înainte de Partea 2C),
putem afirma că am reuşit să mai adaugăm o imagine esenţială la
conturarea Tabloului de ansamblu al situaţiei pe care dorim să o expunem
cât mai holistic posibil : precursorii sau, mai bine zis, „Strămoşii“
KHAZARILOR, pe care deja i-am găsit a „veni“ din zona MARELUI PORTAL
al ORIENTULUI MIJLOCIU, ar fi...
...Chiar aceşti KURGANI ce au lăsat urme în Istorie timp
de câteva milenii (până în prezent, căci una dintre Regiunile din Rusia,
cu capitala sa, chiar aşa se numeşte : Kurgan) şi care, iată, sunt
văzuţi a fi chiar precursori din mileniile trecute (VI-III
î.Ch.) ai celebrei civilizaţii indo-europene (cea din
care s-a afirmat că ar proveni şi triburile trace, deci şi cele geto-dace).
De aceea, din ceea ce ne transmite Cobra putem percepe deja cum, acum multe milenii, încă din Epoca ATLANTĂ („târzie“, adică cea de acum 10-12.000 de ani, înainte de ultima „cădere“ a Atlantidei) acest Portal Caucazian funcţiona (în cadrul Marelui Portal al Orientului Mijlociu, cel prin care au pătruns Sumerienii Siriusieni [mai ales Annunaki de pe NIBIRU care, acum, în această perioadă, se pregătesc să revină pe Planetă!], ulterior Babilonienii Orionieni), acest Mare Portal permiţând intrarea/colonizarea pe Planetă, în această zonă, a diverselor entităţi din Galaxie, printre care şi ceva Draconieni (puţini), dar mai ales Siriusieni şi Orionieni orientaţi „negativ“ (aflaţi în „serviciul pentru sine“, egotici şi mal-volenţi), cunoscuţi sub numele de REPTILIENI.
(continuare în Partea 2C)
MarYan
Puteti dezvolta,va rog,atunci cind veti dispune de timp, un sub-capitol separat,dedicat complet si exclusiv KURGANILOR,precursorii civilizatiei indo-europene dintre mileniile VI-III inainte de Christos din rindul carora afirmati ca ar proveni si triburile GETO_DACE?Respect si Stima deosebita.
RăspundețiȘtergereMultumesc.Respect.
ȘtergereOk, poate câteva cuvinte la următorul capitol vor atinge şi acest subiect :).
ȘtergereGeto-Dacii sunt urmasii neamului Pelasgilor care se trag din neamul Ramanilor adusi pe teritoriul vechii DACII de catre PLEIADEENI cu mult inainte de scufundarea Atlantidei!Nici-o legatura intre Kurgani si Geto-Daci.Poate doar citeva "combinatii" intre rase,dar daca Kurganii au ajuns pe teritoriul DACIEI sigur au fost asimilati de populatia locala!
ȘtergereCa să ne înţelegem, oameni buni : "Kurgan" reprezintă o cultură ce se întinde pe milenii întregi. Nu este vorba de un trib sau un grup/subgrup populaţional.
RăspundețiȘtergereÎn acest context apare ideea că indo-europenii, din care ar face parte şi geto-dacii, ar avea legătură cu Cultura kurgan... deşi, într-adevăr, aici denumirile se amestecă şi se combină "la greu", căci Pelasgii şi Ramanii ar avea legătură cu Atlanţii şi urmaşii acestora (adică pleiadieni şi siriusieni).
Deocamdată, mergând pe filieră "oficială", tracii din care se trag geto-dacii se pare că sunt hibrizi pleiadieni (aprox. jumătate din ADN), siriusieni (aprox. un sfert) şi orionieni (aprox. un sfert).
Dar în episodul următor vom aprofunda şi acest subiect.
Blogul este foarte interesant iar subiectul pe care-l tratati de doua episoade este de mare,foarte mare importanta pentru a intelege ce si mai ales de ce se intimpla acestea nebunie in Lume!Felicitari pentru abordarile Dvs,pentru informatiile pe care ni le oferiti si astept cu nerabdare sa citesc continuarile,caci sper sa fie cit mai multe,ale "disecarii" meticuloase ale subiectelor.Felicitari.
ȘtergereSper să fie util înţelegerii, pentru conştientizare.. şi eliberare...
ȘtergereDeşi este pe lângă subiectul articolului, acest coment este pe "tema" actuală a Paştelui ortodox...
RăspundețiȘtergere...care, apropos, ne re-aminteşte, an de an, cum Viaţa poate triumfa cu adevărat, în Adevăr, şi nu, într-adevăr, prin metode artificiale gen "copy and paste" a conştiinţei în Cloud - ca materie primă (Androizi) pentru viitoarele Cuburi-Borg (ştiţi, din S.F.-ul "Star Trek").
Sigur, subiectul este interesant (şi poate fi aprofundat, dar în alt spaţiu editorial), însă acest Paşte ne aminteşte cum Isus a ales Viaţa în Adevăr, demonstrând cum Moartea ("pre moarte călcând") este doar un proces care - mare minune ! - poate deveni chiar reversibil... atunci când Ascensiunea în Conştiinţă şi Iluminarea deplină con-duce la Nivelul de Conştiinţă ce permite acest Proces, cu adevărat Divin...
Paşte (Trecere) în Lumină cât mai Înălţător !
Ca intotdeauna,raspunsul "Noului Univers Christalin" este "la inaltime" in pofida faptului evident ca se refera la un comentariu care n-are absolut nici-o legatura cu tema propriu-zisa!Felicitari si stima!Si Paste linistit cu Lumina si Pace in Suflet!
RăspundețiȘtergereBuna seara. Sublim blog cu informații deosebite. Toată stima și cu tot respectul pentru munca depusa. M-aș bucura dacă ați mai putea sa faceți o postare cu procentele legate despre Eveniment și eliberarea finala. O seara minunata și succes in tot ceea ce faceți.
RăspundețiȘtergereDa, bună seara, voi avea în vedere şi acest aspect esenţial amintit de dvs.
ȘtergereŞi mulţumesc pentru apreciere ! - aceasta este o energie concretă, "darul" pentru mesager(ul informaţional)... şi care se întoarce, precum Bumerangul de Lumină, la emiţător :)...
Exista evrei safarzi , cei.creoli la piele,de pe vremea lui Isus. Ni se spune că ei au scris Biblia dar am citit că ei au ales ce le a convenit din scrierile revelate ale pelasgilor. Au văzut că există acolo un popor ales și s-au băgat c-ar fi ei,făcând și modificările geogr necesare. Șmecheri nu? Când o planetă ascensionează, cum se va întâmpla și cu Terra,rămân întotdeauna și repetenți care trec sa repete pe o alta planeta potrivită pt nivelul lor.Asta s-a întâmplat și cu acești evrei Au venit pe Terra în plină Kali Yuga.Ei sunt in anul 5mii și ceva . Poate atunci au vent sa repete lecția iubirii... Exista și evrei kazari, albi la piele ,din zona Caucazului,unde exista și portalul malefic de care se amintește in articol .Ei au fost alungați de Rusia kieveană.Trecusera pe la anul 1000 la religia mozaică.Impreuna cu reptilienii,parazitați probabil de ei ,acest evrei kazari au ajuns să sclavagizeze toată lumea.As vrea sa cunosc adevărată istorie a umanității ,nu cea falsa prezentată oficial.Eu prefer sa fiu precaută fațade fondatori cu Rachel al lor .Cum sa nu spui nimic despre zona Daciei unde a fost un cuib evolutiv .Este chiar în mijlocul Europei(fosta Atlantida)..Sunt aici culturi spirituale f vechi ,cele mai vechi din Europa,8000-10000ani în urma .Dacia nordică a pornit de aici ,apoi înv. Zalmoxe .Nu pot sa cred doar in cele 4zone menționate .Puteți găsi informații despre "damnatio memoriae"data de papa pt 1000 de ani pt Dacia pe la anul 386 e.n. Vad că se continuă și acum .Nu avem voie sa ne dezvoltam,trebuie sa fim defrișați și eșuați.Scuze, am scris prea mult. Poate aveți timp să răspundeți.
RăspundețiȘtergereNu există "evrei sefarzi" şi "evrei kazari", ci doar evreii originari, închişi la ten, cei semitici, în timp ce "evreii ashkenazi" albi la piele sunt khazarii de care am tot vorbit în articolele astea, mai ales în cel anterior, pe care vă sugerez să îl aprofundaţi pentru o mai bună înţelegere a situaţiei.
ȘtergereCât despre rolul acestui teritoriu în geneza populaţională, nu acesta era subiectul, dar văz că "rumânii" nu se pot abţine şi tot la textul cu "buricul pământului" ajung (deşi am precizat în articol că nu au fost doar cele 4 "incubatoare" amintite mai sus)... într-un fel fiind explicabil, căci îi "roade" ADN-ul să înţeleagă mai multe şi mai clar ce-i cu partea din ADN primită în urma încarnării în această zonă.
Însă încercaţi să vedeţi imaginea de ansamblu, faptul că această zonă face parte dintr-un Întreg mai mare şi că Ramanii, apoi Pelasgii, urmaţi de Agathârşi culminând cu triburile Geto-Dace - toţi aceştia au fost urmaşi ai Atlanţilor, cu bune şi cu mai puţin bune, combinaţii din Pleiadieni (cel puţin 50%) cu Siriusieni şi Orionieni...
Şi probabil că reticenţa în privinţa mesajelor Fondatorilor (pe care, probabil că le-aţi studiat în mod temeinic şi le-aţi filtrat vibraţional, de aveţi o opinie atât de fermă în această privinţă, căci altfel ar fi regretabil să vă daţi cu părerea în ceva ce nu cunoaşteţi/aveţi habar, cum face mai tot românu'), deci reticenţa aceasta ar putea veni, fie şi inconştient, din afirmaţiile repetate ale acestora că ei "nu văd" vreo Reţea Energetică Principală în această zonă (românească), ci structuri energetice care fac parte din Reţeaua Energetică Secundară planetară... "eliberându-ne", astfel, de rolul auto-propus de locuitori ai zonei numite Axis Mundi (Axa Planetară sau "Buricul Pământului"), "sindrom" asupra căruia am insistat suficient, ca medic, în articole din anii anteriori.
În rest, spor la studiu şi aprofundare - ocazie cu care puteţi afla mai multe despre propriul ADN, cu care puteţi, astfel, intra mai uşor în Rezonanţă.
Succes !
Eu cred ca exista jidanii si khazarii intre care nu exista nici-o legatura decit faptul ca acel neam mega-criminal si care practica si inca mai practica magia neagra,vrajitoria si sacrificiile umane,ma refer la khazari, au "imprumutat" religia iudaica!
ȘtergereDupa parerea mea,si sunt o femeie in virsta care a citit si citeste enorm,absolut toate aceste informatii si scrieri de genul autorilor tip Radu Cinamar dar si altii ca dinsul/dinsa nu sunt decit povesti SF!!!Frumoase,interesante dar care nu au nici-o legatura cu realitatea concreta si nici cea mai elementara sustinere,cit de marunta in ceea ce priveste probele si dovezile concrete sau si mai putin,stiintifice!Totul este numai o insiruire sau o inlantuire de intimplari si tot felul de pesteri,goluri,"aparate",utilaje,chiar si posibil arme complet necunoscute precum si alte minuni SF!!!
ȘtergereOk, este minunat să existe mai multe opinii. Este dreptul fiecăruia să aleagă în ce să creadă... şi să respecte, corespunzător, şi alegerile celorlalţi.
ȘtergereDe aceea este minunat că respingerea acestor informaţii ("deprecierea" lor) începe cu formula magică : "După părerea mea...".
Iar pentru Sorin : termenul de "jidan" vine de la germanul "der juden" care se referea la "iudeii" numiţi "ashkenazi" - de la "saka", "sciţi", ajunşi în Germania după pierderea teritoriului din Ucraina, adică aceiaşi khazari. Simplu.
Mulțumesc pt raspuns, dar eu țin cont și de ce simt eu.Cum ar explica fondatorii faptul că pe teritoriul Daciei s-au descoperit culturi (Cucuteni , Tartaria...)cu cea mai mare vechime din Europa. (fosta. Atlantida)Și consideră ei că în zonă Carpaților,în Ardeal mai precis nu a fost cel mai important incubator genetic?Nu e menționat deloc. Eu simt că roirea din Ardeal a plecat Sunetul are doar 4000de ani vechime și fondatorii îl menționează!Poate sa explice cineva de ce cuvântul SUMER este anagrama cuvântului MURES? Nu lipsește nicio litera și nu putem crede in astfel de coincidente lingvistice.
RăspundețiȘtergereAm citit si eu ce a scris Tudor Diaconu despre limba vorbita de Adam si Eva, adică limba pe care o vorbim si noi acum, dar modificată in timp. Doar ca...orice cuvant are valoare atata timp cât exprima adevarul. Iar oamenii au învățat sa mintă. Expresia " Cine seamana vant culege furtuna" este adevarata pentru ca stramosii nostri cunosteau legile cauza efect si modul in care greselile noastre pot trece la urmasi contaminand mai multe generatii.
ȘtergereCrestinismul de tip " ne-a luat Iisus pacatele" este cel puțin păgubos pentru omenire. Stau cu burta la soare, acumulez, ma distrez si vine Iisus periodic si ne spală. La fel si " ganditul pozitiv" si repetarea mecanica a unei " mantre" care te reprogramează intai mental si apoi sufleteste transformandu-te dintr-un spirit venit sa invete niste lectii pe pamant, inclusiv altruismul, intr-un egoist sadea. Iar egoistii se izoleaza de Întreg, devenind treptat orbi si surzi pentru ca vampirizeaza, hranindu-se din cei cu Lumina. Chiar si din copii.
Cand batranii intelegeau plantele era pentru ca le iubeau si energia curgea libera de la cel ce studia planta spre campul informational al acesteia si invers, energie purtatoare de informatie despre proprietatile vindecatoare ale plantei. Atunci Iubirea guverna planeta si nu mimarea iubirii in cuvinte frumoase dar lipsite de continut. Vomiti daca te uiti pe fb la sirurile de inimioare!
Foarte gresit modul in care romanii au inteles ce au citit despre stramosii lor si calitatile acestora. Multe calitati, ca la stramosii tuturor popoarelor. Nu te poti impauna cu ce au facut altii si nu treci examenul copiind lucrarea unui maestru din trecut. Trebuie sa muncesti. Tara e pe " butuci" si din cauza laudei de sine a unora. Care se cred patrioti daca declama superioritatea poporului roman, dar fac rau enorm pentru ca lenesul laudat ramane repetent si repeta istoria rămânând in bucla de timp pana trece la treaba.
Lenesul si posmagii muieți..
Basmele romanesti sunt superbe prin ceea ce transmit stramosii prin ele urmasilor. Chiar ma mir cum in 30 de ani romanii au devenit atat de superficiali?!