duminică, 20 iulie 2014

COBRA : MEDITAŢIA PENTRU PACE pentru UCRAINA (3 martie 2014)



MEDITAŢIE pentru PACE
pentru UCRAINA
– 3 martie 2014

Traducere : LightWriter

 


 
Nota MarYan :

Mă uit la acest mesaj şi iar mă minunez de „căile” sincronicităţii : deşi acesta „aştepta” de vreo două săptămâni pentru postare, abia acum „am avut timp” să-l prelucrez.

Veţi vedea că, în pregătirea pentru Meditaţie din acest mesaj, Cobra vorbeşte de intenţiile Nobilimii Negre de a stârni cu orice preţ un conflict în Ucraina, motiv care stă şi la baza acestei meditaţii, de „liniştire a apelor”.

Sună cunoscut acum ? – când, de joi, 18 iulie 2014, toată lumea a aflat de „atacul terorist” asupra avionului malayezian MH17...

Acum nu mai intervin, căci pregătesc un prim material dspre acest moment, pe care sper ca în cursul zilei de mâine, luni, să îl puteţi citi.

Până atunci, vă invit să fiţi parte şi la această meditaţie pentru Ucraina, acum, când, iată, pare la fel de actuală, sau chiar mai actuală decât la momentul când a fost propusă, pe 4 martie 2014.

Astăzi, duminică, 20 iulie 2014, la ora 22.00, ora României, cred că este un bun moment de a combina „Meditaţia Săptămânală de Eliberare Planetară” cu această „Meditaţie pentru Ucraina” care acum, are nevoie de energia noastră iubitoare, mai mult decât oricând !

Haideţi să oferim împreună o „mână de ajutor” şi mai ales o Inimă plină de Energia Iubirii !



COBRA :


Zbigniew Brzezinski este un iezuit aparţinând unei Familii a Nobilimii Negre, originare din Brzezany, Ucraina, acesta fiind creierul din spatele conflictului din Ucraina.

(Nota MarYan : Zbigniew Kazimierz Brzeziński a fost „consilier naţional de securitate” al Preşedintelui american Jimmy Carter, între anii 1977 şi 1981.
El este considerat, alături de Henry Kissinger şi Samuel Huntington, unul din „marii strategi globali ai Americii”.
Actualmente, pe lângă multe alte funcţii, o ocupă şi pe cea de „consilier de politică externă” al Preşedintelui Barack Obama...)

Planul iezuiţilor este de a sprijini facţiunile Illuminati şi sioniste în foamea lor de război, sperând să-l aducă pe Putin într-un conflict direct.
 


Astfel că pacea în Crimeea este în proces de restaurare. (N.MY: Aceasta era o afirmaţie din 3 martie 2014, care, iată, cel puţin până acum, s-a confirmat!)

Cutremurul uşor din Crimeea de ieri (N.MY: 2 martie 2014) a fost un eveniment firesc, de eliberare a tensiunii energetice, cauzată de o mişcare uşoară a plăcilor tectonice - aceasta NU a fost cauzată de Haarp.

(Nota MarYan : Din păcate, evoluţia evenimentelor din Ucraina, inclusiv cu avionul doborât MH17, din Gaza şi din zona Irak-Siria, dovedesc că aceste afirmaţii sunt dorinţe care nu sunt împlinite în totalitate, ÎNCĂ !)


Altceva se întâmplă la nivelurile mai profunde, din spatele scenei, şi cel mai probabil voi putea să raportez despre aceasta, în următoarea mea actualizare detaliată a situaţiei planetare, într-o săptămână sper, atunci când anumite lucruri delicate vor putea fi declasificate şi operaţiuni ale Forţelor Luminii vor fi finalizate.
(Nota MarYan : La exact o săptămână după acest mesaj, pe 10 martie 2014, Cobra posta unul din cele mai puternice şi importante mesaje ale sale, despre archoni şi intervenţiile acestora pe Pământ, pe care eu l-am citat de multe ori : „Joc final al Carantinei pe Pământ”.)


Din păcate, situaţia din Ucraina nu e rezolvată încă, astfel că mulţi oameni părăsesc ţara.

De asemenea, există o posibilitate reală a unui conflict militar de escaladare în partea centrală a Ucrainei.

Planul Cabalei este de a angaja trupele din Ucraina şi din Rusia într-un conflict în zone mixte etnic, din centrul Ucrainei, pentru a face apoi, apel, la invazia trupelor NATO.


Prin urmare, facem această meditaţie de pace pentru a calma situaţia.

Este o perioadă limită şi trebuie făcută cunoscută prin toate reţelele.

Facem cu toţii această meditaţie la ora 9:12 p.m. (fusul orar pentru Ucraina), marţi, 4 Martie 2014, care este momentul astrologic de tensiune maximă şi maxim potenţial pentru eliberare.

Astrograma dezvăluie pentru Martie un nod lunar, Venus şi Luna în Lilith, cu un mare potenţial de conflict armat, sau de eliberare şi rezolvare a acestuia :
  


Instrucţiuni pentru MEDITAŢIE :


1.  Relaxaţi-vă mintea şi corpul, prin urmărirea respiraţiei timp de câteva minute.

2. Vizualizaţi un stâlp de lumină roz, care vine din Soarele Central
Galactic şi apoi coboară prin corpul vostru.

3. Vizualizaţi cum acea Lumină curge prin inima voastră şi apoi prin mâinile voastre, direct la toţi cei implicaţi în conflictul din Ucraina, armonizând pe toată lumea şi aducând Pacea.
Lăsaţi apoi acea Lumină să curgă şi să plutească, vindecând toate celelalte conflicte de pe planetă.

4. Cereţi Prezenţei Divine (Zeiţei) să pătrundă în corpul vostru.

5. Cereţi ca Prezenţa Zeiţei să direcţioneze energiile de pace şi armonie în toate situaţiile nerezolvate din conflictul din Ucraina şi către toţi cei implicaţi în ele.
Lăsaţi apoi aceste energii să curgă şi să vindece toate celelalte conflicte din întreaga lume.
Permiteţi acestor energii să curgă prin inima voastră şi apoi prin mâinile voastre, către toate aceste situaţii, pentru câteva minute.
  


Zeiţa vrea pace şi Pace va fi !



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu