marți, 15 iulie 2014

TOLEC : Un cuvânt pozitiv de la Tolec (24 ianuarie 2014)



Un cuvânt pozitiv de la Tolec –
Reprezentantul Consiliului Andromeda
- 24 ianuarie 2014 -

Traducere de Marius Sumedrea
(„burebista2012.blogspor.ro”)

 

  
Nota MarYan :

Iată-ne ajunşi şi la „ultimul text” al lui Tolec, pentru a fi „la zi” cu mesajele sale.

„Cu bune” şi „cu mai puţin bune”, Tolec a venit, după cum am mai spus, cu o informaţie valoroasă, care-l individualizează de Cobra.

De fapt, îndrăznesc să spun că TOLEC a pregătit terenul pentru COBRA, care, iată, şi acesta, la rândul său, a creat condiţii ca să poată fi înţeles mult mai bine... ALKESH.

Iată cum pare să existe un „fir roşu” şi o evoluţie a informaţiilor transmise de aceste persoane al căror rol pare a fi foarte bine precizat şi individualizat.


Revenind la Tolec, spuneam că acesta a transmis informaţii deosebit de importante despre ce a însemnat Eliberarea de sub teroarea reptilienilor”, cu detalii care ne ajută să înţelegem mai exact aspecte din trecutul nostru de acum câţiva ani, care, corelate cu informaţiile venite prin Cobra şi alţii, conturează şi mai precis informaţia Holografică, a Întregului.

În acest mesaj din Ianuarie 2014, Tolec pare că exprimă cumva „profesiunea sa de credinţă” cu care a venit în faţa oamenilor, în aceşti ultimi ani.

Şi, deşi au fost multe „poticneli” ale sale, înainte, şi chiar şi după acest mesaj (vedeţi reacţia lui la un mesaj al lui Alkesh, tot din Ianuarie 2014), eu vă propun să rămânem, ca ultimă imagine de final, cu Aspiraţia sa fermă, exprimată atât de simplu şi direct :

„... am ales să-l părăsesc pe EU și să mă pregătesc pentru cele mai mari vremuri care au venit vreodată”.

...Şi, acelaşi lucru, din Inimă vă recomand şi vouă să Faceţi, să Simţiţi, să Trăiţi, şi mai ales să FIŢI!

Restul sunt doar detaliile unei „Victorii Anunţate” !...
  



TOLEC :


Am vrut doar să împărtășesc cu voi ceva care a fost adus în atenția mea. Am ajuns la înțelegerea în timp, că toate semnele vizibile, care indică „trecerea”, sunt chiar la ușa noastră, şi că, datorită grijilor noastre, ceva a fost uitat.

Toate temerile ne sunt aduse de gândirea care creează îndoială, în mod inutil. Ne orbim singuri, nerealizând că există ceva mult mai mare în joc, aici.

Această înălţare implică, de fapt, întregul Sistem Solar.

Vibraţiile care acum se schimbă, implică nu doar schimbarea oamenilor de pe această planetă, ci şi de pe multe alte planete și, de asemenea, afectează mai multe dimensiuni diferite.


Această schimbare va influenţa totul, de la cea mai mică ființă din a 3-a dimensiune, până la partea cea mai de sus a întregului ansamblu.

Am observat foarte mulți oameni „prinşi” în sentimentul de frică în aceste ultime zile, deoarece aceştia nu văd efectul pe care această schimbare o va avea asupra întregului ansamblu al întregii Creații ; ei nu ascultă „întreaga poveste”, şi de aceea îşi creează dizarmonie în propriile vibrații personale, prin nealăturarea într-un singur loc a tuturor pieselor „puzzle”-ului.

În ultima viziune a mea, am simțit cum este ca o fiinţă să se elibereze de aspectul de „sine egotic” și să devină o parte a Întregului.
  

Vibraţiile care vin acum nu vor lăsa nicio singură piatră neatinsă. Iar, în cele din urmă, percepția fiecăruia va fi aceea că este lăsat să decidă, dacă ceea ce vine este o schimbare pozitivă sau o parodie.

Oamenii au uitat, de asemenea, de multele sacrificii pe care frații şi surorile noastre din stele le-au făcut pentru noi ; că, în propriul nostru joc, am trecut cu vederea un adevăr foarte important – acela că multe fiinţe hiper-dimensionale au oferit la fel de mult, dacă nu chiar mai mult, ca oamenii din a 3-a dimensiune.

Multe sacrificii au fost făcute de ambele părți.


Noi facem trecerea la o vibraţie colectivă şi părăsim ego-ul (individual – falsul sine).

O persoană nu are nevoie de o navă spaţială pentru a fi în propriul „punct de vedere”. În cele din urmă, oamenii vor privi înapoi și vor vedea cât de neînţelepţi au fost, agitându-se pentru cele mai mici detalii.

Văd atât de mulți oameni cum fac presupuneri bazate pe o poveste, în care jumătate din cuvinte sunt scrise într-o limbă pe care nu o pot citi încă. Ei proiectează temerile lor în exterior și nu transmit dragoste în interior, ca apoi Adevărul să fie lăsat să strălucească prin puterea exemplului.

Ei nu au reușit să asculte atunci când, atât de mulți le-au spus periodic, iar şi iar, că ei să fie schimbarea, în loc să o mai aștepte.

Această schimbare nu a fost niciodată legată doar de a ajuta oamenii de pe Pământ, ci despre evoluția naturală a unui întreg Sistem Solar. Răspunsurile nu pot fi date la o poveste care încă nu a fost scrisă, dar care este în curs de a fi scrisă. Paginile sunt completate cu oamenii care fac alegerea de a trăi în Iubire sau de a continua să se hrănească din iluzia fricii.
  


Această Înălţare este despre NOI. De aceea, am ales să-l părăsesc pe EU și să mă pregătesc pentru cele mai mari vremuri care au venit vreodată.

Iubirea pe care o (re)țineți este durerea pe care o purtaţi”.
Acest lucru are o semnificație profundă pentru mine, acum. Aceasta înseamnă că, de fiecare dată când aleg să trăiesc în separare de tot ceea ce a venit de la Creator/Sursă, atunci fac alegerea de a purta povara acelui „gol”.


În cele din urmă, Mama Pământ se mişcă prin ciclul ei, pentru a da naştere la o Nouă Eră.

Există milioane de fiinţe care au venit de peste tot din întreaga Creaţie, ca să fie parte și martori la frumusețea acestui proces și a rezultatului său – unul care este condus cu SENTIMENT și nu cu gândire ; cu Iubire, și nu cu teamă.

Tot ceea ce trebuie să faci pentru „a obţine un bilet”, este să aştepţi și să zâmbeşti.


(Nota MarYan : În final, ce am putea adăuga şi noi ? Este suficient să Fii ceea ce Eşti -  nu este necesară nici aşteptarea pasivă, nici agitaţia fără sens ; şi, în Adevăr, să Zâmbeşticu Inima, din Inimă, pentru Tot Ceea ce Este !)




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu