1. O „istorie” întortocheată, din Atlantida până la... CRĂCIUN

MarYan

(MOŞ) CRĂCIUNUL şi ANUL NOU :

Noi, de fapt, (PE CINE) CE Sărbătorim

în Timpul „SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ” ?

1. O „istorie” întortocheată,

din Atlantida până la... CRĂCIUN

Aşadar, revenind la subiectul nostru : cum „stă treaba” cu acest moment al „Sărbătorilor de Iarnă” care culminează cu CRĂCIUNUL şi ANUL NOU ?

Cred că majoritatea dintre voi aţi auzit despre diverse variante ale originii cuvântului „CRĂCIUN”, începând cu „Crăciunul ce rău”, adică personajul evreu din Bethleem care nu i-a permis nevestei sale s-o ajute pe „Maica Domnului” când l-a născut pe Isus în staulul de vite al acestuia, unde i-a „găzduit” pe „perechea divină”...

Şi, deşi poate multora dintre voi v-a ajuns pe la urechi idei despre o vagă legătură între momentele „Sărbătorilor de iarnă” şi „SATURNALIILE” romanilor, probabil că aceste informaţii v-au trecut rapid mai departe, pe după urechi, totul rămânând doar ca o vagă şi „ciudată” informaţie, care doar ar „bruia” imaginea „sfintelor sărbători”.

Aşadar, ca să nu o mai lungim, informaţia istorică riguroasă afirmă foarte simplu şi clar că momentul actual al Crăciunului, ziua de 25 decembrie, corespundea la romani cu celebrarea Naşterii Soarelui – ziua în care romanii considerau că avea loc Solstiţiul de iarnă.

De fapt, pentru a fi mai precişi, acest moment din 25 decembrie a fost văzut de către romani ca Zi a Soarelui doar după „momentul Isus”, cam după anul 100 d.Ch., când soldaţii şi mercenarii au adus în Imperiu „Cultul lui MITHRA” din zona Persiei (Iran), care era asimilat în mod direct cu SOARELE, inclusiv prin titlul acordat acestuia, de „Deus Sol Invictus” („Soarele Divin Invincibil”).

Până la asimilarea cu „Ziua Soarelui” prin „Cultul lui Mithra” (pe care, ulterior, capii religiei creştine, proaspăt devenită „oficială” în Imperiu, l-au asimilat rapid cu momentul „Naşterii Domnului” – căci, inevitabil, Isus avea şi o puternică componentă „solară”), ei bine, până atunci, cum spuneam, ziua de 25 decembrie era, pentru romanii acelor vremuri, Ziua Solstiţiului de iarnă (Solstiţiu = Ziua în care „Soarele Stă” pe loc) în Calendarul roman.

În momentul asimilării acestei zile cu „Cultul lui Mithra”, din secolul II-III d.Ch., „Ziua Soarelui” deja făcea parte din SATURNALII.

Aşadar, CE erau aceste Sărbători numite SATURNALII ?

După cum spune şi numele, Saturnaliile erau Sărbători organizate în „cinstea” altui „Zeu planetar”, respectiv SATURN, iniţiate în Republică prin anul 497 î.Ch., odată cu inaugurarea Templului lui Saturn, în Forumul Roman, apoi instituţionalizate legal ca „sărbătoare naţională romană” din anul 217 î.Ch., la început pentru o zi, anume data de 17 decembrie, pentru ca, ulterior, diferiţi împăraţi romani să mărească succesiv perioada, către o săptămână : 17-23 decembrie.

Şi, pentru că Iulius Cezar (ştiţi deja, cel care a avut de-a face cu al nostru Burebista) a instituit legal şi „Festivalul Anului Nou” pentru 1 ianuarie, din anul 46 î.Ch. (investind-o, în mod oficial, cu toate obiceiurile specifice Saturnaliilor), practic SATURNALIILE ajunseseră să fie asociate cu perioada 17 decembrie – 1 ianuarie, în care intra perioada propriu-zisă a „Sărbătorii”, 17-23 decembrie, urma „Ziua Soarelui” pe 25 decembrie, apoi perioada se încheia cu „Festivalul Anului Nou” – care închidea, efectiv, două săptămâni pline de SĂRBĂTORI ale SATURNALIILOR...

Acum, până la a detalia ce-i cu aceste Saturnalii (în următorul articol), este important să reţinem că acestea erau o preluare pur şi simplu directă a manifestărilor greceşti numite CRONALII, care celebrau „Zeul Cronos” (varianta originară a Zeului Saturn preluat de romani de la greci)...

Astfel, originea acestor Saturnalii era în Grecia antică ?

Nicidecum, căci chiar şi „istoria oficială” a reuşit să identifice că aceste „celebrări” greceşti proveneau, la rândul lor, din... BABILON !

(Nu ştiu cum erau numite acolo, dar cred că li s-ar potrivi foarte bine numele de „BABILONII”...)

Pentru cei care mai ştiţi ceva istorie holistică, poate că aţi auzit de ANNUNNAKI, care au creat Sumerul şi civilizaţia Babiloniană (în zona Mesopotamiană a actualului Irak) – acele fiinţe venite de pe Planetoidul NIBIRU (care, apropos, va declanşa cel de-al treilea Portal al Înălţării de care vorbesc Fondatorii, prin Sal Rachele, atunci când acesta va ajunge în preajma Pământului, la începutul anului 2030) – şi care au ajuns periodic pe Pământ, venind cu informaţii importante pentru omenire, dar şi cu mai mult control şi manipulare, pentru a-şi impune propria lor Agendă, aflată însă sub atent control archonic şi reptilian...

Şi iarăşi nu ne oprim aici (în căutarea originilor Saturnaliilor romane) : „povestea merge mai departe”, prin descoperirea de către diverşi cercetători, în documentele religioase ebraice Mishna şi, mai ales, TALMUD, a unor referiri la un „festival” ancestral numit... „SATURNA”, care ar fi avut loc cu opt zile înaintea Solstiţiului de iarnă (adică, opt zile înaintea Solstiţiului din 25 decembrie, după romani, însemna exact 17 decembrie, ziua investită iniţial de romani ca „Ziua Saturnaliilor”) şi care ar fi fost urmat la opt zile de la Solstiţiu de alt „Festival”, numit „KALENDA” (adică „Festivalul Anului Nou”, stabilit de Iulius Cezar la aproximativ 8 zile după Solstiţiul din 25 decembrie, pe 1 ianuarie) – de unde şi ideea „Calendarului” roman şi a „Calendelor” greceşti...

Talmud-ul atribuie originea acestui „Festival” lui... ADAM (!) – care, ulterior, a fost transformat într-un „Festival păgân”, recunoscând, astfel, preluarea sa de către alte popoare, cu alte „religii” decât cea ebraică...

(Altă paranteză : alt celebru cuvânt din „tradiţia” populară şi „creştină”, „PĂGÂN”, vine din latinul „PAGANOS”, care erau locuitorii satelor, cei care nu fuseseră încă „încreştinaţi” – sau, până la Isus, care încă nu fuseseră convertiţi la religiile politeiste recunoscute de romani – spre deosebire de „orăşenii” cetăţilor, care deja primiseră „informarea” şi aderarea la „noua religie creştină”.

Altfel spus, în esenţă, „păgânul” este cel aflat în afara „religiei oficiale” recunoscute de persoanele, documentele sau instituţiile care făceau această afirmaţie despre „cel păgân”.)

Mergând în aceeaşi „logică a preluărilor”, ca şi până în acest punct al „Festivalului Adamic”, pot afirma că există o mare probabilitate ca evreii, la rândul lor, să fi preluat această „Sărbătoare Saturna”, ca şi multe altele, de la cei la care fuseseră în „sclavie” în vremea Vechiului Testament, respectiv de la Egipteni.

Aceasta este întărită de unele ipoteze care consideră că numele englez al Crăciunului, „CHRIST-MAS”, vinde de la 2 cuvinte... egiptene : KRST, care ar însemna „uleiat”, „uns” (de aici vine, în adevăr, sensul profund al „Hristos”-ului, „CHRIST”-ul, căruia evreii îi spun „Mesia”, dar şi „Unsul”, în sens de „Împuternicit”) şi MES, o „prăjitură sacră” a egiptenilor, care nu este exclus să fi fost preparată exact pentru această perioadă a anului...

Şi, odată făcută conexiunea cu această zonă (egipteană), atunci devine şi mai probabil ca aceste „Sărbători” („Festivaluri”) care au supravieţuit succesiv în diverse civilizaţii antice, până în prezent, să-şi aibe Sursa în Zona Atlantidei (!) – în condiţiile în care „istoria alternativă” cunoaşte că Egiptenii predinastici, cei cu vechime de multe mii de ani, erau urmaşii direcţi ai Atlanţilor (pe când Insula Atlantidei încă nu fusese definitiv distrusă, se considera că Egiptul era o „colonie atlantă”).

Aşadar, la finalul acestui prim articol, am putea astfel „reconstitui” RUTA deplasărilor în Timp-Spaţiu ale acestor „Sărbători”-„Festivaluri” : cândva, în „negura trecutului”, a existat o Sărbătoare (proto)egipteană, ca amintire a uneia existente în vremurile atlante, care a fost (pre)luată de evrei, odată cu „fuga lor din Egipt”, sub formă de Sărbătoarea ebraică SATURNA, cu origine „de la ADAM”, care, mai departe, a fost preluată în Babilonul zonei Sumeriene sub forma de „sărbători-celebrări”, „BABILONII”, „exportate” ulterior către Greci, sub formă de „CRONALII” şi care, apoi, au fost preluate de Romani sub forma şi denumirea de „SATURNALII”...

...Şi toate acestea se petreceau în aceeaşi perioadă a anului, cu aceleaşi caracteristici şi manifestări, care, evident, pe măsura „exporturilor” succesive, erau îmbunătăţite cu noi „Obiceiuri” (acestea, din prezentul nostru, sunt o dovadă de „profesionalizare totală” prin „maxima îmbunătăţire a ofertei”, dusă la extrem, pe măsura dezvoltării „ştiinţei marketingului”...).

(Articolul următor : 2. Saturnaliile romane)

MarYan