MarYan
& Flavian
„aCASa-Fest” :
Festivalul
Comunităţilor Autosustenabile
- Braşov, Sala „Lux Divina”, 13-14 decembrie
2014 -
Devine deja o tradiţie ca pe final de an,
Armonia Brassovia împreună cu Asociaţia CESAN să vă invite la o nouă întâlnire
a celor interesaţi de o alternativă sustenabilă şi o viaţă care merită cu adevărat
să fie trăită.
A
treia ediţie a Festivalului Comunităţilor Autosustenabile de la Braşov va avea loc în perioada 13-14 decembrie 2014, în
aceeaşi locaţie ca şi anul trecut, anume sala
„Lux Divina”.
Am învăţat din experienţa anterioară şi vom
continua să extindem conceptul festivalului. Anii trecuţi ne-am axat pe diverse
prezentări şi exemple ale comunităţilor din România şi Europa, lansări de
asociaţii, standuri cu hrană naturală sau alte domenii legate de tema comunităţilor
şi sustenabilităţii.
Vom realiza acum un program mai flexibil,
care să ne permită să ne bucurăm mai mult împreună, cu ocazia acestui prilej de
întâlnire.
În primul an, munca organizării a fost dusă
mai mult de cei de la Asociaţia „CESAN”
(iniţiatoarea acestui eveniment încă din decembrie 2012, devenit acum deja
„tradiţional”), prin Marian şi Andreia, la care a contribuit şi Flavian, iar în
al doilea an, Armonia Brassovia şi Asociaţia SEAP au ajutat la desfăşurarea
evenimentului.
De data aceasta, comunitatea a crescut, ne
bazăm tot mai tare pe cele peste 50 de
familii care au ajuns să formeze Armonia Brassovia şi le mulţumim pentru
implicarea în organizarea evenimentului.
Intrarea
este liberă,
la fel ca şi anii trecuţi, costurile
fiind acoperite prin donaţiile celor prezenţi, în vederea acoperirii
cheltuielilor de organizare. În sistemul de „economie a cadoului”, fiecare lasă
cât îl lasă sufletul şi buzunarul.
Am făcut rezervarea sălii Lux Divina şi am început
să trimitem invitaţii către cei interesaţi de participarea ca prezentatori sau
expozanţi.
Programul aproximativ este între orele 09.00 şi 21.00, în cele două
zile de festival.
Vom actualiza acest text pe măsura definitivării
orarului. Tematica va fi aproximativ aceeaşi, ca şi cea din anii trecuţi.
Prima zi este majoritar dedicată comunităţilor
şi iniţiativelor sustenabile, din ţară şi din afară.
A doua zi vom vorbi despre construcţii
naturale, energie liberă, hrană şi terapii naturale, sănătate fizică şi mai
ales sufletească.
Ziua
1 – Sâmbătă, 13 decembrie 2014 :
10.00
Marian / Flavian – Deschiderea festivalului.
10.30 Ovidiu Slimac – Casa Verde a Dunării.
11.00 Gabriel Bâclea – Comunicarea Centrată.
11.30 Andreea Mardache – Sociologia comunităţilor.
12.00 Universitatea de Vest – Tranziţia către sustenabilitate.
12.30 Ateliere – Open Space, World Cafe, Forum.
14.00 Pauza de prânz.
15.00 Bogdan – Comunitatea Balsa.
15.30 Flavian – Comunitatea Armonia Brassovia.
16.30 Corina Simon – Schweibenalp.
17.30 Julia Kommerell – Siebenlinden.
18.30 Claudian – Conferinţa GEN Senegal.
19.30 Marian – Comunităţile de Lumină.
20.00 Party & relax time.
10.30 Ovidiu Slimac – Casa Verde a Dunării.
11.00 Gabriel Bâclea – Comunicarea Centrată.
11.30 Andreea Mardache – Sociologia comunităţilor.
12.00 Universitatea de Vest – Tranziţia către sustenabilitate.
12.30 Ateliere – Open Space, World Cafe, Forum.
14.00 Pauza de prânz.
15.00 Bogdan – Comunitatea Balsa.
15.30 Flavian – Comunitatea Armonia Brassovia.
16.30 Corina Simon – Schweibenalp.
17.30 Julia Kommerell – Siebenlinden.
18.30 Claudian – Conferinţa GEN Senegal.
19.30 Marian – Comunităţile de Lumină.
20.00 Party & relax time.
Ziua
2 – Duminică, 14 decembrie 2014 :
11.00
Adina Moise – Seminţe libere.
12.00 Aron Kovacs – Exemple generale de sate ecologice.
13.00 Costel Cotirlan – Noi, continuatori ai geto-dacilor şi vlahilor.
13.30 Ovidiu Burcea – Proiect sat dacic la Armonia Brassovia.
14.00 Pauza de prânz.
15.00 Ciprian / Mitică – Energie liberă.
15.30 Flavian – ASPEA.
16.00 Macaco Tamerice – Damanhur.
17.00 Dan Găucan – Terapie cu lumină.
18.00 Marian – Hrana vie şi sănătatea.
12.00 Aron Kovacs – Exemple generale de sate ecologice.
13.00 Costel Cotirlan – Noi, continuatori ai geto-dacilor şi vlahilor.
13.30 Ovidiu Burcea – Proiect sat dacic la Armonia Brassovia.
14.00 Pauza de prânz.
15.00 Ciprian / Mitică – Energie liberă.
15.30 Flavian – ASPEA.
16.00 Macaco Tamerice – Damanhur.
17.00 Dan Găucan – Terapie cu lumină.
18.00 Marian – Hrana vie şi sănătatea.
Pe lângă prezentările ţinute în ziua de duminică, vom amenaja un spaţiu
separat, educaţional, pentru găzduirea atelierelor, a proiectelor de şcoli, a
meselor rotunde etc.
În această zonă educaţională avem programate următoarele momente :
11.30 Angi – Waldorf.
12.00 Deea/Leda – Şcoala liberă.
13.00 Ionuţ Bădică – Permacultura pentru
copii.
15.00 Steluţa Pop – Terapii complementare.
16.00 Energie liberă – Masă rotundă.
În funcţie de modul de organizare şi
eventuale schimbări de ultim moment, orarul poate suferi mici modificări.
Vă
aşteptăm cu drag ! Să ne vedem veşnic tineri şi bucuroşi !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu