(Articolul anterior : 7. „MOŞ NICOLAE”, „MOŞ AJUN” şi „MOŞ CRĂCIUN”)
8.
Obiceiuri Tradiţionale Româneşti :
COLINDAT-ul,
COLINDELE,
Pluguşorul, Sorcova, Capra, Steaua, Viflaimul ş.a.
Şi aici, ca şi la celelalte subiecte, nu
doresc să intru în detalii descriptive, în acest caz legate de fiecare „obicei
tradiţional”, în parte, căci ar fi de-a dreptul plictisitor. Internetul abundă de descrieri ale acestora, pe care le puteţi oricând studia în linişte,
eventual pe delicatul fundal muzical al
colindelor...
Să observăm, pentru început, că unele dintre
aceste „obiceiuri” le-am putea numi ca fiind un fel de „spectacole arhaice”
: „STEAUA” descrie momentul
apariţiei Stelei care „l-a vestit pe Isus” şi care i-a călăuzit pe cei trei
Magi la El, în timp ce „VIFLAIMUL”
este o piesă de „teatru naiv popular”, originară din Maramureşul istoric şi
care parcurge tema naşterii lui Isus (denumirea de „Viflaim” ar fi forma
populară românească a numelui oraşului naşterii lui Isus, Bethleem).
Oricât de interesant şi de comic ar fi
expuse, aceste „piese descriptive” nu pot aduce prea multă „magie”, mai ales
celor aflaţi la o anumită vârstă şi care le-au vizionat de nenumărate ori...
În schimb, „Pluguşorul”, „Sorcova” şi
„Capra” intră în alt registru de funcţionare : la origine, acestea reprezentau,
ca şi Colindele, „Mesaje Magice”, incantaţii care, spuse într-un anume fel
de către anumite persoane, puteau activa forţe şi energii nebănuite în fiinţa
„ascultătorului” (nu „obedientului”!)...
De aceea, „PLUGUŞORUL” era la origine o „incantaţie magică” cu substrat
agricol, pentru prosperitatea agricolă în anul următor pentru „cel urat”, „SORCOVA” era tot o astfel de
„incantaţie magică”, în care Forţa Purităţii Copilului era ajutată de „bagheta
magică” reprezentată de Sorcovă şi „anexele” acesteia (care erau foarte precis
rânduite, ca un vril căruia i se ataşau cristale de creştere exponenţială a
puterii), în timp ce dansul „CAPREI” făcea parte din
ceremonialele arhaice sacre închinate morţii şi renaşterii, ca şi la fel de
cunoscuţii „Căluşari”...
Cel puţin la fel de interesante sunt şi COLINDELE – cântecele cu tentă
religioasă creştină, dar care sunt recunoscute a avea origine pre-creştină,
evidenţiată inclusiv prin abundenţa apelativului „LER” care nu are nicio
legătură cu creştinismul ci, dimpotrivă, este recunoscut a fi pre-creştin (un „mitologem”,
după expresia lui Kernbach, adică un
element
mitologic prim, pur şi indivizibil, care nu are nevoie de interpretări
şi explicaţii şi care ar semnifica, după unii, unul din numele lui Dumnezeu,
din perspectiva vechii limbi româneşti - geto-dace sau „latina populară”).
Aşdar, muzica
şi mesajul COLINDELOR originare pre-creştine este atât de profund, încât,
intrând cu intensitate în esenţa energiei lor, poate fi mai energizant şi mai
Iluminatoriu decât ore şi zile de Meditaţie
şi Rugăciune...
Credeţi-mă că această „cură” periodică de
colinde originale ancestrale este ocazia unei energizări şi purificări sufleteşti de mare Putere, care poate
ajuta mult timp, poate pentru tot restul anului...
În acest moment eu nu pot „să mă abţin”,
venind cu „mostre” de colinde româneşti, adaptate în variantă modernă, însă cu
păstrarea stilului originar, trecute prin inimă şi lăsate să se reverse prin
vocea inconfundabilă şi plină de „foc spaniol” („fuego”), a lui FUEGO
:
Observăm cum, în „recuzita” manifestărilor
tradiţionale din preajma Crăciunului din Zona noastră Românească apar mai multe
„stiluri” artistice : SPECTACOLE
RITUALICE („Viflaimul”, „Steaua”), INCANTAŢII MAGICE („Pluguşorul”,
„Sorcova”), DANSURI RITUALICE („Capra”),
CÂNTECE MAGICE ANCESTRALE („Colindele”) – care, toate acestea, erau
menite să creeze un Sistem de Ritualuri pentru Purificare şi Înălţare în
vibraţie a membrilor comunităţii respective (desigur, adaptate la
nivelul de conştiinţă primar de 3D care a fost dominant pe Planetă, inclusiv în
Zona Românească) – pregătindu-i, astfel, cât mai intens, pentru Noul An care urma
să vină...
Toate acestea, însă, sunt maxim potenţate
prin activarea celui mai important „obicei” din această perioadă (din punctul
personal de vedere), cel care trans-formă
atât copilul, cât şi adultul, din „spectatori” în „participanţi activi”, adică,
de „Călători”
pe Calea propriei lor Vieţi : COLINDAT-ul.
Dacă „Moş
Nicolae” şi „Moş Crăciun” vin cu
cadouri din partea celor „apropiaţi” (părinţi şi cei din familie), având o „funcţie
personală, familială”, „Moş Ajun”-ul
are o „funcţie socială, colectivă”, venind cu darurile COLINDAT-ului prin întreaga localitate în care
„colindătorii” vieţuiesc (primind covrigi, mere, nuci şi „colideţe” specifice
zonei respective).
Acest moment eu îl găsesc a fi de importanţă
fundamentală pentru comunitate, pentru că îi pune împreună pe toţi copiii din
localitatea respectivă, iar pe aceştia cu membrii adulţi ai comunităţii, care
sunt puşi în postura de „a dărui”, atunci când sunt apelaţi de voci fragede
christaline cu „strigătura” : „Bună
dimineaţa la Moş Ajun!”.
Sentimentele sunt unice şi indescriptibile,
şi vă transmit acestea din postura celui care a experimentat aşa ceva într-un
sat al Munteniei în anii 1970-1980, unde aceste Trăiri din momentele Ajunului
Crăciunului au rămas ca nepreţuite comori ale Copilăriei... cu atât mai mult cu
cât acele „daruri”, primite drept recompensă pentru ore şi ore de mers noaptea
prin ger şi zăpadă, nu constau în bani (cum
se pretinde în prezent), ci în covrigi,
mere, nuci şi biscuiţi...
...Şi, când ajungeam acasă cu „traista”
plină de aceste „bunătăţi”, copilul din mine exulta de fericire... şi, deşi nu
pricepea prea bine cum era treaba asta cu Crăciunul, era tare Bucuros de existenţa
acelor momente !
Iată cum acest „obicei” al „colindat”-ului
de „Moş Ajun” pare a fi unul din cele mai minunate manifestări tradiţionale ale
Sărbătorilor de iarnă, care merită cel puţin păstrat, dacă nu „actualizat”,
într-o formă sau alta...
De acea, repet, pentru a puncta foarte clar
: „Obiceiul Colindatului” este unul
din cele mai interesante şi importante manifestări existente în „tradiţia
Crăciunului”, inexistent în cadrul
Festivalurilor antice de care am tot amintit (începând cu Saturnaliile) şi
care pare
a fi specific zonei noastre geografice, geto-dace.
Aşadar, ce ar însemna „obiceiul”
COLINDAT-ului (COLINDEŢ-ului) ?
Dincolo de imaginea prozaică de „activitate
prin care se primesc cadouri (alimentare) şi bani”, COLINDAT-ul pare a avea, primordial,
o funcţie de-a dreptul metafizică.
Dacă ne uităm la sensul (originea)
cuvântului „colindat”, realizăm rapid cum „a merge cu colindul” vine de la sensul
original al verbului „A COLINDA” care înseamnă, pur şi
simplu, „A CĂLĂTORI”, „A PEREGRINA” (PRIN LUME/UNIVERS).
Altfel spus, obiceiul COLINDAT-ului ne reaminteşte de CĂLĂTORIE, de faptul că noi, cu toţii, Suntem doar CĂLĂTORI PE ACEST
PĂMÂNT şi că doar CĂLĂTORIA este tot ceea ce contează cu adevărat,
şi nu Destinaţia (am tot repetat acest aspect în cadrul acestui blog!)... şi
cum, în decursul Călătoriei noastre (Colindeţ-ului), primim şi Darurile
necesare („Merinde de drum”) pentru a ne putea continua Călătoria...
Şi, deşi colindatul şi colindele se regăsesc
în toate zonele „creştine” ale lumii, cele din această zonă par a avea o anume
„Rezonanţă de mare Forţă”, cu
origine în filonul de Putere al acestui Tărâm
numit Spaţiul Românesc (şi care, după cum re-cunoşteam şi în articolele despre România, este cu adevărat Măreţ – spre deosebire de cei care
populează acest Teritoriu, „românii”, şi care ar mai avea mult de lucru pentru
a fi la „înălţimea” acestui Mitic Spaţiu Românesc!).
Este uimitor cum regăsesc acelaşi aspect
rezonant în capitolul din „Tratat pentru Alimentaţia Naturală a OM-ului...”, cel al „Istoriei alimentare a poporului român”,
în care eu personal (re)descopeream, pe măsură ce scriam textul, cum Păstoritul Trans-humant al strămoşilor geto-daci, dar şi al
vechilor români, dincolo de raţiunea alimentară şi de „supravieţuire”, avea primordial un rol „iniţiatic”, de
a ajuta persoana (fiinţa umană) să re-descopere OM-ul din el însuşi.
În această lucrare precizam că „TRANSHUMANŢA, ca ancestral obicei şi ritual, reprezintă,
în realitate, un proces de cunoaştere/autocunoaştere, de descoperire a lumii în care omul se
manifestă, dar şi un instrument de regăsire a drumului către sine, către
cunoaşterea spirituală.”
„Pentru că „human” semnifică umanul,
lumescul din fiecare, şi pentru că rădăcina acestui cuvânt („trans”) ne indică sensul
transformării („prin”, „dincolo”),
putem concluziona tranşant că Transhumanţa
este procesul de eliberare de uman, de elementul lumesc, trecător, pământesc („huma”), pentru regăsirea calităţii spirituale a fiinţei.”
În acest fel, Păstoritul transhumant era, în
realitate, o CĂLĂTORIE INIŢIATICĂ...
La fel, şi COLIND-ul din Ajunul Crăciunului oferea Copilului o „mostră”
despre Sensul şi Rostul său pe această Lume, prin acea Călătorie de doar câteva ore, dar care îl putea „ilumina” pentru o
viaţă întreagă – ajutat fiind şi de muzica divină a colindelor, de incantaţii,
de dansuri şi chiar de spectacole ritualice...
În acest fel, Copilul era mult mai pregătit
pentru „a porni prin lume”.
Altfel spus, COPILUL ERA PREGĂTIT PENTRU (adevăratul) CRĂCIUN !
(Articolul
următor : 9. CRĂCIUNUL, ca „ZI A NAŞTERII DOMNULUI HRISTOS”)
MarYan
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu