sâmbătă, 13 iunie 2015

MarYan : PoVestea ZILEI (13) pentru 13 iunie 2015 – Despre Valuri masive de Energie care se apropie (I).



PoVestea ZILEI (13)
(pentru)
13 iunie 2015

– Despre
Valuri masive de Energie care se apropie (I) –





În una din PoVeştile ultimelor zile, aminteam de DINAMICA EVENIMENTELOR, prin care se evidenţia faptul că „Timpul se contractă”, prin creşterea Frecvenţei de Rezonanţă Schumann a Planetei, în special, şi a vibraţiilor Planetare şi a fiecărei fiinţe în parte, la modul general.

Asta ne arată că în această perioadă, când Pregătirea Evenimentului este tot mai aproape de final, apropiind tot mai mult de Prezent Manifestarea acestuia, Energiile Planetare, Solare şi Cosmice sunt chiar în dinamică accelerată...


Şi, nici nu scriu bine despre aceste aspecte, că încep „să curgă” confirmările !...


Acum, în această Zi de PoVeste, ne vom îndrepta atenţia către câteva idei principale transmise în cadrul unui mesaj oferit de către LOGOSUL PLANETAR – SANAT KUMARA, prin Jenny Schiltz (şi tradus de Monica Poka) :



Un val masiv de energie se apropie” !


În aceste momente, pe Planeta voastră intră val după val de energie.

Ceea ce este nevoie să înțelegeți este că aceste valuri sunt un dar. Ele conțin coduri care vă schimbă ADN-ul și vă deschide spre noi și infinite posibilități.

Pe măsură ce vă deschideți, vechile programări sunt eliberate în mod natural. Cea mai mare parte a populației voastre nu este conștientă de faptul că aceste schimbări au loc, și nici nu vor putea să-și dea seama de acest lucru încă mulți ani, până în momentul în care nu vor privi în urmă și vor vedea schimbările care au fost făcute.


Deși este important să vă ajutați unii pe alții, trebuie să aveți grijă să nu le recomandați o cale de a-și repara călătoria, deoarece călătoria lor nu este stricată.

Când sunteți tentați să judecați pe cineva pentru obiceiurile, comportamentele și chiar bolile sale, vă cerem să vă întrebați dacă sunteți în deplină cunoștință de cauză în ceea ce privește planul sufletului lor și scopul acestuia.

Dacă nu sunteți, atunci vă rugăm să nu impuneți planul sufletului vostru asupra altcuiva.

Mulți dintre voi sunteți sinceri în natura voastră iubitoare și doriți să vă ajutați tovarășii de drum.

Acest lucru este demn de remarcat și de admirat, cu toate acestea vă îndemnăm să nu-i judecați sau etichetați pe cei care par a fi blocați sau că nu doresc să să facă vreo schimbare în propria lor viață. Ei sunt cei care au cea mai mare nevoie de compasiunea și iubirea voastră.

Nu sugerăm să vă sacrificați pentru altcineva. În schimb, vă cerem să arătați compasiune și reținere, prin înțelegerea că nu puteți să faceți nimic mai mult decât să vă împărtășiți experiența, punctul de vedere cu altcineva.


V-ați putea întreba de ce este acest lucru atât de important în această etapă.

Este, din cauza faptului că un masiv val de energie ajunge pe planeta voastră în următoarele câteva zile (N.MY.: Mesajul este din 10 iunie 2015) și care vă va propulsa și mai mult în Dimensiunea a 5-a și chiar mai mult pentru a începe procesul de trezire.
 

Acesta va fi simțit imediat de către unii și poate abia peste câteva săptămâni, de către alții.

Acest val va fi inconfortabil și le va schimba viața multora. Unii vor alege să acționeze la îndemnul interior care devine din ce în ce mai puternic, unii se vor retrage și mai mult în frică și ego, unii vor pur și simplu da drumul și vor vedea frumusețea din acest proces.

Nici una dintre aceste alegeri nu este greșită și, din nou, ea este concepută și orchestrată de către sursa sufletului vostru. Mulți vor căuta ajutor, îndrumare și susținere.

Va fi alegerea voastră dacă să-i conduceți în frică și judecată sau în iubirea și acceptarea a tot ceea ce Ei Sunt, știind că Totul este în Perfectă Ordine și că fiecare va experimenta exact ceea ce a dorit.”


...Sună „interesant” ?...

Şi totuşi, sunt anumite precizări de făcut, pe care le lăsăm „pe mâine” – căci azi este mijlocul week-end-ului şi, poate că cel mai relaxant în acest moment este ca „să ieşim în Natură” (şi în „cea exterioară”!), pentru a simţi şi a ne bucura în mod direct de aceste „valuri de energii” care se revarsă pe iubita noastră Planetă...


Aşadar, BUCURIE !



MarYan

4 comentarii:

  1. Multumesc pentru Lumina si Iubirea pe care le aduci in sufletele noastre.
    https://www.youtube.com/watch?v=hI9EnmrtwNc
    http://www.ashtarcommandcrew.net/profiles/blogs/the-year-of-transformation
    cu drag, Irene

    RăspundețiȘtergere
  2. buna ziua,
    din cate stiu si nu ma insel Logosul planetei Pamant este Melchisedek.Sanat Kumara este un mare Maestru de compasiune ce lucreaza pt aceasta umanitate din iubire,nu este Logos.Creati confuzie si un sacrilegiu pt aceste mari Fiinte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai cercetaţi.
      Cu drag şi compasiune, MarYan.

      Ștergere