duminică, 21 iunie 2015

COBRA : IMPLANTURI – 19 iunie 2015.



IMPLANTURI
19 iunie 2015





Nota MarYan :

Acest articol al lui Cobra reia în câteva idei subiectul de care am tot vorbit şi noi anul trecut, cel al IMPLANTURILOR PLASMATICE umane, în cadrul căruia acesta vine cu câteva idei interesante.

Însă, pentru mine, cel mai important aspect îl „citesc” în materialul său „printre rânduri”, referitor la VOAL, pe care, imediat ce l-am sesizat, l-am şi comentat, în altă Notă personală, puţin mai jos.

De aceea, acum nu mai vin cu alte comentarii, căci cele esenţiale, alături de altele legate de KARMĂ, le-am făcut în interiorul articolului.

Şi, înainte de a lăsa loc studiului, vă re-amintesc că pentru astăzi, duminică, 21 iunie 2015, pentru cine doreşte avem două Meditaţii ! : cea săptămânală, propusă de Cobra, pentru ora 22, ora României (ora de vară), însă, înainte de aceasta avem şi Meditaţia pentru Momentul Solstiţiului de Vară, de la ora 19.38 , ora României – când Subiectul de Meditaţie, după cum am tot anunţat, este unul singur : BUCURIA !

Până atunci, haideţi să vedem ce ne mai „des-tăinuieşte” Cobra, din informaţiile Mişcării de Rezistenţă, referitoare la IMPLANTURI :
 



Dacă cineva încă se mai întreabă DE CE nu a avut loc deja Evenimentul, iată din nou răspunsul:

Fluctuaţiile Anomaliei Cuantice Primare de pe Pământ, sau, cu alte cuvinte, Vortexul de Acreţie (N.MY.: De Captare şi Acumulare) a ANOMALIEI PRIMARE a Pământului, menţinut prin Grila de Implanturi Plasmatice şi susţinut prin mecanismele de represalii asigurate de Bomba Plasmatică de tip „Strangelet” şi Bomba de tip „Toplet” – reprezintă fundalul meta-strategiei Chimera care reuşeşte MENŢINĂ STATUTUL de CARANTINĂ pentru Terra şi care încă blochează EVENIMENTUL, DEZVĂLUIREA şi PRIMUL CONTACT.


(Nota MarYan : Această ultimă afirmaţie oferă în mod aproape „străveziu” informaţia că „VOAL-UL NU MAI ESTE” : acum mai „sunt blocate” doar „Evenimentul”, „Dezvăluirea” şi „Primul Contact”, în timp ce CARANTINA Planetei, care era realizată ÎN PRIMUL RÂND de către VOAL, acum mai există doar la nivel de „STATUT” – un fel de „Status quo”, adică de „Stat pe loc”, „Blocaj” – ca urmare a prezenţei acelor Bombe plasmatice cu quarci super-grei şi a ameninţărilor conexe...)



Părţi ale structurii Vortexului de Acreţie Plasmatică au fost recent detectate de către ştiinţa „pentru mase” (N.MY.: adică pentru „oamenii obişnuiţi”, acea parte a ştiinţei care are permisiunea de a transmite informaţiile pe canalele mass-media oficiale).

Activitatea acestui Vortex de Acreţie Plasmatică se măreşte în fiecare lună, în preajma momentelor de Lună Plină, când se deschide Calea plasmatică Pământ-Lună.

Atunci când aceasta se deschide, este amplificată atât prezenţa Luminii, cât şi curăţarea întunericului.



Implanturile Plasmatice au fost introduse pentru prima dată în populaţia de umani de la suprafaţă, acum 26.000 de ani.

De fiecare dată, chiar înaintea momentului încarnării oricărui individ, acesta era re-implantat.

În acest fel, populaţia de la suprafaţă a fost menţinută în amnezie în întreg ciclul de 26.000 de ani.


Implanturile au fost menţinute de către Staţiile de Implantare de sub suprafaţa Planetei şi de prin Sistemul Solar, fiind continuu alimentate cu Plasmă din Anomalia din Spaţiul inter-planetar şi inter-stelar.

Un IMPLANT este o Gaură Neagră Plasmatică, cu un diametru aproximativ egal cu diametrul unui electron (10-17 metri). Acesta se roteşte într-un puternic Câmp Magnetic care produce un Efect Anti-gravitaţional asupra Plasmei.


Reţeaua de implanturi din corpurile de energie plasmatică ale umanilor de la suprafaţă reprezintă cea mai adâncă „gaură” a sub-conştientului colectiv uman şi baza Vortexului de Acreţie al Anomaliei Plasmatice Planetare.


Implanturile din lobul frontal al creierului compromit procesul de luare a deciziilor şi menţin persoana separată de Sursă.

Implanturile din cortexul creierului reptilian menţin persoana blocată în frici de supravieţuire şi, de aceea, susceptibilă de a deveni un lucrător sclav pentru sistemul bancar central al Cabalei.

Implanturile de deasupra buricului separă (îndepărtează) Raiul de Pământ, bărbatul de femeie, emoţiile de minte şi iubirea de sexualitate.

Ele fragmentează personalitatea şi blochează fluxul Forţei Vieţii Kundalini. Ele suprimă emoţiile, scăzându-le frecvenţa lor vibraţională de la BUCURIE către durere, şi mai departe, către mânie şi  tot mai jos, către tristeţe, apoi mai departe în jos către frică, apoi apatie şi, în final, către in-conştienţă.

Acesta este motivul pentru care mulţi oameni NU SIMT nimic.
 


Lumina emisă din Soarele Central Galactic dizolvă implanturile.

Pietrele CINTAMANI servesc drept lentile de focalizare pentru Lumină şi ele uşurează Procesul de Dizolvare a Plasmei.


Puteţi accelera Procesul de Eliminare a Implanturilor cu această Meditaţie foarte eficientă.

În acest Exerciţiu de Meditaţie, vă puteţi aşeza într-unul din cercurile care reprezintă Cifra Opt, iar implanturile voastre le puteţi pune în celălalt cerc al Cifrei Opt, aşa cum este descris în textul prezentat mai sus :





Conceptul Karmei şi a sistemul de pedeapsă şi răsplată şi conceptul că Planeta Pământ este o Şcoală a fost realizat de către ARCHONI, pentru a opri oamenii de la Descoperirea Adevărului legat de Sistemul de Control al Archonilor/Chimera, precum şi de Grila de Implantare.

Este adevărat că fiecare este responsabil pentru acţiunile proprii şi că putem învăţa din propriile greşeli, dar, prin faptul că, EXPERIMENTÂND în condiţiile vieţii noastre prezente, noi, de fapt, „Plătim Datoria” Karmei a acţiunilor negative din trecutul nostru – aceasta este o manipulare foarte subtilă şi profundă, care le-a venit foarte uşor „la îndemână” celor din Cabală, ca şi scuză, pentru a continua să facă ceea ce fac, căci ei doar „ne învaţă o lecţie la Şcoala Vieţii”.

 


(Nota MarYan : Off, Of, iarăşi sunt puţin „amestecate” lucrurile în această sensibilă „Zonă a Nisipurilor Mişcătoare” în care, de fiecare dată când intră, Cobra nu iese prea uşor...

Despre karma putem vorbi iarăşi foarte foarte mult, însă, ca şi etimologie, referindu-se la „Legea Cauzei şi a Efectului”, cum că „Orice Efect are o Cauză” şi că „Orice Cauză este urmată, inevitabil şi ineluctabil, de un Efect” – ţine de elementarul „BUN SIMŢ” Metafizic...

Din această perspectivă, este evident pentru oricine că orice datorie a unor „ACŢIUNI NEGATIVE” din trecutul nostru „trebuie plătită”, ÎNTR-UN FEL SAU ALTUL, căci altfel, pe Pământ chiar ar fi „Legea Junglei” – fiecare ar acţiona după „cum vrea muşchii săi”, fără să-i mai pese de consecinţe şi de ceilalţi...

Aşadar, pentru cei mai „proaspeţi” exersaţi în domeniul metafizic şi care încă nu au meditat şi nu şi-au re-amintit semnificaţia fundamentală a acestor aspecte, le transmit că Legea Karmei nu s-a abolit şi „încă” există în întreg Universul, chiar dacă acest Univers este unul al Liberului Arbitru – adică, a Liberei Alegeri...

Ce anume cred că doreşte să sublinieze Cobra – şi aici înţeleg importanţa acestei NUANŢE şi îl susţin în totalitate – este că această Lege a Karmei sau a „Platei şi Răsplatei” a fost crunt denaturată de către Archoni, prin instrumentul numit RELIGIE şi mai ales BISERICĂ – în special cea Creştină – prin inducerea profundă în subconştientul umanilor a ideii de „PEDEAPSĂ pentru PĂCATE”.

Această „banală” sintagmă, adică expresie, stă ca bază la atât de multă şi îndelungată SUFERINŢĂ UMANĂ, încât nicio PoVeste umană nu poate cuprinde în CuVinte această Realitate traumatică...

Aşadar, PROBLEMA nu a stat în faptul că umanilor li s-a re-amintit, prin „Şcoli ezoterice”, că „trebuie să plătească pentru echilibrarea Balanţei karmice”, ci pentru MODUL în care să „plătească” : ca „pedeapsă” pentru „păcate” inexistente – căci, în esenţă, TOTUL este EXPERIENŢĂ DIVINĂ ÎN CORP UMAN, având ca fundamental SCOP acela de A FACE OBSERVAŢII şi de A TRAGE CONCLUZII despre CUM FUNŢIONEAZĂ UNIVERSUL : FIZIC, UMAN, SPIRITUAL, DIVIN.)
 



ANOMALIA PRIMARĂ este rădăcina cauzei întregii suferinţe, toate acţiunile negative ale tuturor fiinţelor simţitoare fiind doar un LANŢ DE REACŢII (din generaţie în generaţie) faţă de TRAUMA ORIGINALĂ, care îşi are începutul în „CĂDEREA DIN GRAŢIE” de la Începuturi, dată de interacţiunea iniţială cu Anomalia Primară, cu milenii în urmă, şi prin experienţa iniţială a Procesului de IMPLANTARE din trecutul îndepărtat.


Toate acestea se vor rezolva, ca urmare a intervenţiei energetice dinspre SOARELE CENTRAL GALACTIC (N.MY. – Sau, altfel spus : „la Momentul EVENIMENTULUI”!).


Penetrarea prin Compresie este aproape !




Un comentariu:

  1. asa ma simt eu parca sunt un simplu observator ,incerc sa am simtaminte mai umane ,.sa-mi manifest iubirea,sa realizez ce mi-am propus si nu pot!,,parca privesc la un tv.

    RăspundețiȘtergere