marți, 9 iunie 2015

MarYan : PoVestea ZILEI (9) pentru 9 iunie 2015 – Evenimentul şi Fondatorii.



PoVestea ZILEI (9)
(pentru)
9 iunie 2015

– EVENIMENTUL şi FONDATORII –





Într-un comentariu la una dintre ultimele PoVestiri, cineva întreba (că tot am intrat adânc, în această perioadă, în „Magia Întrebărilor”) :

De ce EVENIMENTUL nu este PoVestit (şi) de către FONDATORI ?


Deşi acest aspect ar putea părea bizar pentru cei care ştiu despre Fondatori şi pleiada de informaţii oferite de aceştia, în principal, prin Sal Rachele, totuşi, la o privire mai atentă, lucrurile se pot limpezi.


Într-adevăr, Fondatorii au abordat foarte multe subiecte, începând de la Proto-istoria Galactică şi Universală şi până la previziuni din viitorul apropiat şi nu numai, cu detalieri despre rase extra-terestre, dimensiuni, densităţi şi multe, multe alte aspecte...

Însă, toate acestea sunt abordate din perspectiva SALTULUI GALACTIC al Planetei şi al Sistemului nostru Solar, cu cele 3 Portaluri Principale ale Ascensiunii, de care am amintit într-o altă PoVestire.


Acest subiect extrem de vast şi fundamental pare a fi Obiectivul principal al Fondatorilor, care au venit cu detalii în ultima lor carte, „Pământul se trezeşte”, referitoare la acest subiect (despre ceea ce va urma după Portalul din Decembrie 2012) cam prin anul 2006 – moment în care nu se ştia prea clar, nici la „cele mai înalte niveluri”, ce va urma după 2012... căci totul ţinea de alegerile umanilor care urmau să fie făcute în acei ani... şi care au dus, după cum am repetat de nenumărate ori, la ELIBERAREA DE CELE TREI ZILE DE ÎNTUNERIC care urmau să se producă în Decembrie 2012, conform Liniei Temporale dominante care se evidenţia, încă, până pe la începutul anului 2011 !

De aceea, în anii 2006-2008, Fondatorii nu aveau ce să vadă pe acea Linie Temporală dominantă din acel moment, ca să transmită mai departe, prin Sal.



Iată, poate sesizaţi SIN-CRONICITĂŢILE : după apariţia Noii Linii Temporale Dominante în care „cele 3 zile de întuneric” nu se mai „vedeau” (prin creşterile corespunzătoare ale Luminii pe Pământ, Frecvenţei Schumann a Pământului şi a nivelurilor de conştiinţă ale umanilor şi ale Mamei Pământ), atunci a fost momentul când au apărut TOLEC şi COBRA, apoi, mai recent, GALACTIS, care au început să vorbească despre EVENIMENT – ca Mesageri ai ultimelor Decizii Divine, luate pe baza noilor realităţi „din teren”, când Pământul a realizat aceste Salturi în Lumină şi Conştiinţă care solicitau noi abordări ale Momentului !


În concluzie, am putea spune că Fondatorii transmit informaţii la Nivel Strategic (aspectul general, al SALTULUI GALACTIC, cu durată de aproximativ 150 de ani – care, totuşi, va trebui abordat în detaliu în scurt timp, şi pe acest blog), în timp ce un Tolec, Cobra sau Galactis vorbesc de Aspecte Tactice, despre un anumit Moment, care, oricât de important va fi în „Ecuaţia generală” (ca „RESETARE” vibraţională şi informaţională a întregii Planete), va trece rapid – abia apoi urmând adevăratul „Lucru în Lumină”, în sensul de împărtăşire la nivel de mase a Informaţiilor de Lumină şi a construirii „Noii Lumi”...

Şi, cum am putea altfel încheia această PoVeste decât cu Vestea cum, chiar în momentul scrierii acesteia, am primit mesajul că acele celebre Condiţii pentru manifestarea Evenimentuluis-au mai mişcat puţin, în sus” – semn că SE LUCREAZĂ INTENS la apropierea cât mai curând posibil, de Prezent, a acestui Unic Moment...


De aceea, haideţi să ne re-amintim de ceea ce avem cu adevărat de făcut, trecând peste dureroasele pietre cotidiene” (financiare, sociale etc.), cu înţelepciunea că toate acestea vor începe să devină doar o „urâtă amintire” după acest Moment !


FORŢELE implicate în Proces îşi fac treaba cu intensitate crescândă !...

...Iar NOI ?... Ce FACEM ?...


Cu aceeaşi Bucurie,



MarYan

2 comentarii:

  1. Buna,
    Multumesc mult.
    Esti minunat in toate lucrarile.
    Dumnezeu lucreaza prin oameni, dar sunt putini si pasii spre eveniment sunt marunti, dar siguri.
    In timpul ascensiunii mintile oamenilor vor inceta sa mai palavrageasca si atunci vor auzi vocea lui Dumnezeu ,doar cei care au evoluat.
    Este scris in biblie ca oamenii vor disparea in timpul ascensiunii, iar cei care raman vor fi martori pentru generatiile urmatoare.
    Ei vor scrie in noua scriptura, cum demonii se destrabalau in prostitutie, serpii cu gura spurcata cu venin, otraveau oamenii indopandu-i cu medicamente toxice, apa otravita cu mercur, fluor ,mancarea indopata cu insecticide.
    Satana taxa oamenii pentru locul dimensiunii 1D . Cei 4 Titani se distrau cu Divolul.
    Bestia cu curvele lui si-au facut numarul. Ce s-a scris in biblie de cuvantul lui Dumnezeu s-a implinit.
    Antihristul i-a trecut pe cei care l-au urmat ,in cartea mortii . Cifra de 666 este simbolica, dar pe frunte invizibil este pecetluita.
    Am descris cine sunt insemnati , oamenii care au acces la informatiile mele, ei nu se schimba, pentru ca merg pe varianta lui Toma necredinciosul.
    Acum o luna s-a inchis sanctuarul.
    Cine nu se indreapta spre rugaciune, nu va scapa de cel care va veni.
    Dumnezeu vine ca un hot.
    Asta inseamna evenimentul, cand cerul se deschide si se uneste cu pamantul , atunci vine Dumnezeu cu 5 biserici si armata de ingeri.
    Ultima batalie v-a fi intre oamenii diavolului care se vor lupta cu ingerii lui Dumnezeu.
    Satana v-a fi prins.
    Ashtar il va prinde pe Diavol.
    Ramane sa fie prins Sarpele - cel care s-a transformat in Om , el inca il mai prosteste pe mielul lui Dumnezeu. Probabil duc tratative de prietenie? De 2 ani si 6 luni le spun sa se schimbe. Le-am spus : daca raman cu bestia vor muri, daca se intorc la Dumnezeu vor bea din apa vietii (energiile cosmice pozitive).
    Corpul trebuie sa fie curatat de toate impuritatile din ceea ce mananci, vorbesti, serviciu, oamenii (toate au legatura stransa-pentru ca natura divina pregateste organismul pentru transformare ).
    Transformarea v-a fi una de euforie, beatitudine.
    Descrierea transformarii omidei in fluture.
    Transformarea corpului uman - prin vene vin energiile cosmice.
    Sangele se dizolva si v-a fi inlocuit cu mana cereasca. Corpul isi i-a alta infatisare (poti sa-l modelezi) , intinereste, ochii se cristalizeaza luand culoarea de albastru transparent. Faptele bune favute in viata imbraca noul corp cu aura . el poate sa straluceasca sau nu.
    Sunt cuvantul lui Dumnezeu si eu pregatesc calea lui Dumnezeu .
    Sa fi iubit si fericit.
    Dumnezeu este iubire si cine este pregatit v-a fi o binecuvantare pentru inima, minte,suflet.
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc frumos pt raspuns. Chiar ma preocupa intrebarea pt ca am citit cartile lui Sal " pe nerasuflate". O zi linistita si frumoasa, Geo

    RăspundețiȘtergere