Cristian UNTEANU : GREXIT : „Ideologia rupturii, ameninţare majoră pentru EUROPA” - 28 iunie 2015.

Cristian UNTEANU

GREXIT :

„Ideologia rupturii,

ameninţare majoră pentru EUROPA”

- 28 iunie 2015 -

Nota MarYan :

După cum am mai precizat cu ocazia postării pe blog, de acum vreo săptămână, a articolului anterior al acestui redactor de la „Adevărul”, deşi nu rezonez cu opiniile fundamentale ale acestui Cristian Unteanu şi cu „insinuările” sale legate de motivaţiile fundamentale ale acţiunilor grecilor de la Syriza (dimpotrivă, consider că acesta MANIPULEAZĂ Opinia cititorilor în mod PREMEDITAT, părând că ştie foarte bine CE FACE şi DE CE), totuşi, îl postez aici pentru că oferă informaţii foarte interesante, de la Surse pe care nici pe blogurile de media alternativă nu le-am sesizat până acum...

Fără alte comentarii, vă las ca să studiaţi această „informaţie fundamentală” oferită de către acesta : Materialul – Documentul – „Manifestul SYRIZA”, care, într-adevăr, limpezeşte multe dintre direcţiile de acţiune de până acum ale conducerii greceşti de la Syriza şi, mai ales, ale celor din viitorul apropiat, chiar foarte apropiat... şi lăsând comentariile pentru următoarea PoVeste de seară :

Ce se petrece acum este doar un episod al unui scenariu de mult timp anunţat, precis şi bine documentat.

Desigur, ca orice scenariu, avea înglobate diferite variante de evoluţie, are şi de acum înainte, dar baza scenariului rămâne aceeaşi în măsura în care autorii sunt guvernanţii de acum ai Greciei, democratic aleşi de un entuziasm popular incontestabil pentru programul rezultat din ideologia extremei-stângi populiste şi naţionaliste, reprezentată de Coaliţia SYRIZA.

Mesajul, în clar, fusese trimis din campania electorală numai că europenii, chiar dacă l-au auzit foarte bine, au considerat că, extrem de rapid, problemele financiare extreme cu care se confrunta deja Grecia vor face ca noii guvernanţi, odată ajunşi în poziţia de a trebui să rezolve chestiuni de stat, să uite rapid promisiunile şi angajamentele lor revoluţionare pentru a se adapta, totuşi, realităţii.

Raţionament care n-a fost expresia unui cinism politic deosebit, ci al unei foarte sincere convingeri că, asemeni colegilor lor din celelalte State Membre UE, prima grijă a guvernanţilor greci avea să fie atingerea unor obiective din seria standard a „Visului European” : condiţii de relansare a activităţii economice, reforma sectoarelor-povară din administraţia publică, protecţie socială reală prin maximizarea surselor de venituri ale statului, etc.

Ceea ce nu ştiau (sau uitaseră de cel puţin o generaţie) este că, în cazul mişcărilor extremiste de pe eşichierul european, la fel de bine fiind ele de stânga sau dreapta, actul de guvernare este infinit mai strâns legat de platforma politică decât media cutumei europeane.

Sigur că toate guvernele, fără excepţie, sunt „guverne politice” (chiar şi cele „tehnocratice” sunt rezultatul unei decizii şi asumări politice ca răspuns la o criză). Numai că, de data aceasta, în Grecia (ceea ce promite şi Frontul Naţional în Franţa dacă va putea forma vreodată guvernul, fapt deloc imposibil), este că la putere ajung activiştii militanţi de partid.

Nu luaţi foarte în uşor aceşti termeni, nu trimiteţi analiza în deriziune. Atunci veţi cădea în aceeaşi capcană ca cei de la Bruxelles şi din cancelariile europene care au încercat să negocieze cu echipa Syriza aşa cum o făceau în mod obişnuit cu reprezentanţii oricărui guvern din jocul european, cu atât mai mult din cercul elitist al zonei euro.

Greşeală fatală de percepţie, înţelegere şi abordare. Discutau cu militanţii de partid care certamente au venit la masa tratativelor cu oferte şi contra-oferte economice.

Dar nu acestea erau cele esenţiale, deoarece soluţiile pe care urmau să le accepte nu aveau doar o valoare economică. Ele trebuiau să aibă şi una simbolică, trebuiau să răspundă unei pre-poziţionări ideologice de o inflexibilitate totală.

Pentru echipa de militanţi de partid - negociatori a Greciei, realitatea (deci şi orice soluţie economică propusă de naivii europeni) avea fie să se adapteze cadrului ideologic, fie urma să fie declarată inacceptabilă deoarece non-conformă cu angajamentele făcute de partid în faţa naţiunii pe care se angajase s-o ducă pe noi culmi de prosperitate şi dezvoltare.

Dacă am ajuns aici cu discuţia, trebuie să vă spun că în mediile de extremă-stângă din Europa circulă de mai mult timp un document intitulat „Manifestul original în 40 de puncte al Partidului Syriza”, dat publicităţii cu mare entuziasm de colegii din Partidul Comunist Italian.

Document cu adevărat excepţional de interesant dacă îl puneţi în legătură cu mişcările strategice altfel de neînţeles făcute de Tsipras şi colegii săi în timpul negocierilor cu foştii lor colegi europeni.

Dar, în acelaşi timp, anunţând cu aceeaşi precizie şi posibile mişcări viitoare.

Dacă cineva s-ar fi obosit să citească acest document, ar fi înţeles că drumul era deja jalonat cu mişcări ce au părut senzaţionale doar analiştilor superficiali.

Priviţi, spre exemplu, punctul 27 unde se anunţă referendumul şi punctul 40, unde se statutează asupra marii mişcări ce va să vină...

 

Syriza : Manifestul original

1. Auditarea datoriei publice şi renegocierea dobânzilor la datorie şi suspendarea plăţilor până în momentul revitalizării economiei şi apariţia creşterii economice şi a pieţei muncii.

2. Cerere adresată UE de a schimba rolul Băncii Central Europene astfel încât să finanţeze Statele şi programele de investiţii publice.

3. Creşterea taxei pe venit cu 75% în cazul veniturilor care depăşesc plafonul de 500.000 Euro.

4. Schimbarea legilor electorale în favoarea unui sistem proporţional.

5. Creşterea taxelor pe companiile mari până la media europeană.

6. Adoptarea unei taxe pe tranzacţiile financiare precum şi unei taxe speciale pe produsele de lux.

7. Interzicerea tranzacţionării derivativelor financiare speculative.

8. Abolirea privilegiilor financiare acordate Bisericii şi industriei constructoare de nave.

9. Combaterea „măsurilor secrete” ale băncilor şi a fugii capitalurilor peste graniţă.

10. Tăierea drastică a cheltuielilor în domeniul apărării.

11. Ridicarea salariului minim la nivelul de dinaintea tăierilor de austeritate, adică la nivelul de 750 de Euro lunar.

12. Folosirea unor clădiri ale guvernului, băncilor şi Bisericii pentru adăpostirea persoanelor fără locuinţă.

13. Deschiderea unor săli de mese în şcolile publice pentru a se putea oferi copiilor masa de dimineaţă şi prânzul.

14. Servicii de sănătate gratuite pentru oamenii străzii, şomeri şi cei cu salarii mici.

15. Contribuţie cu până la 30% din valoarea ratelor în cazul familiilor sărace care nu pot achita datoria.

16. Creşterea alocaţiilor pentru şomeri. Creşterea protecţiei sociale pentru familiile mono-parentale, bătrâni, handicapaţi sau pentru familiile fără niciun fel de sursă de venit.

17. Reduceri fiscale la bunurile de primă necesitate.

18. Naţionalizarea băncilor.

19. Naţionalizarea companiilor de servicii publice din sectoarele strategice pentru creşterea economică a ţării (căi ferate, aeroporturi, poştă, distribuţia apei).

20. Favorizarea energiei regenerabile şi protecţia mediului.

21. Salarii egale pentru bărbaţi şi femei.

22. Limitarea „angajărilor precare” şi sprijin pentru contractele pe perioadă nedeterminată.

23. Extinderea sistemelor de protecţia muncii şi salariilor în cazul muncitorilor cu normă redusă.

24. Reluarea contractelor colective de muncă.

25. Creşterea activităţii inspecţiei muncii şi cerinţe noi în cazul companiilor care participă la licitaţii pentru contracte publice.

26. Reforme constituţionale în scopul garantării separării între Biserică şi Stat precum şi pentru protejarea dreptului la educaţie, sănătate şi mediu.

27. Referendum asupra tratatelor şi altor acorduri pe care le avem cu Europa.

28. Abolirea privilegiilor pentru deputaţii din Parlamentul Naţional. Înlăturarea protecţiei juridice speciale în cazul miniştrilor, permisiune acordată curţilor de justiţie să acţioneze împotriva membrilor guvernului.

29. Demilitarizarea Gardei de Coastă şi a forţelor speciale anti-demonstraţii. Interdicţie ca poliţiştii să poarte măşti sau să folosească arme de foc împotriva manifestanţilor. Schimbare conţinutului cursurilor la şcolile de poliţie pentru a insista asupra unor tematici precum imigraţia, drogurile şi factorii sociali.

30. Garantarea respectării drepturilor omului în centrele de detenţie pentru imigranţi.

31. Facilitarea reîntregirii familiale pentru imigranţi.

32. De-penalizarea consumului de droguri în favoarea unei bătălii împotriva traficului de droguri. Creşterea fondurilor pentru centrele de reabilitare pentru drogaţi.

33. Reglementarea legală a „obiecţiei de conştiinţă”.

34. Mărirea fondurilor pentru domeniul sănătăţii publice până la media nivelului european (media europeană este de 6% din PIB, în Grecia este de 3%).

35. Eliminarea tuturor plăţilor făcute de cetăţeni pentru ceea ce sunt servicii naţionale de sănătate.

36. Naţionalizarea spitalelor private. Eliminarea sistemului de participare privată la sistemul naţional de sănătate.

37. Retragerea trupelor greceşti din Afganistan şi din Balcani. Nu va mai exista niciun soldat grec dincolo de frontinerele noastre naţionale.

38. Abolirea cooperării militare cu Israelul. Sprijinirea creării unui Stat Palestinian cu graniţele din 1967.

39. Negocierea unui acord stabil cu Turcia.

40. Închiderea tuturor bazelor străine din Grecia şi retragerea ţării din NATO.

(Sursa : „LINKS, International Journal of Socialist Renewal” – accesaţi aici întregul document, cu liniile de acţiune propuse)

 

Implicaţiile unui GREXIT sunt enorme şi pot avea reverberaţii dramatice pe plan economic pentru poporul grec. Absolut evident, se va destabiliza o piaţă şi vor fi lovite nemilos întregi categorii sociale.

Dacă grecii vor decide că aşa este cel mai bine, dacă vor spune că suferinţa este acceptabilă pentru victoria unei idei revoluţionare, aceasta va fi alegere lor suverană şi va trebui respectată ca atare.

Problema uriaşă subsecventă este, odată cu ieşirea Greciei din UE şi din NATO, că apare spectrul imediat al unei destabilizări profunde şi de durată a flancului de sud-est al Alianţei. Se distruge, totdată, şi un echilibru subtil în zonă, cel care se ajunsese cu atâta greutate între Grecia şi Turcia, între o putere creştină şi una islamică, întreg flancul de sud-est al Alianţei urmând să fie apărat în asemenea situaţie doar de forţa Turciei...

Se poate, însă, ca rezultatul referentumului să nu fie cel pe care şi-l doreşte Tsipras şi atunci să vedem ce s-ar întâmpla în continuare: schimbarea poziţiei de negociere a Greciei - care, de astă-seară, este în faliment prin imposibilitatea plăţii datoriei – vor fi declanşate alegeri anticipate ? Nimeni nu ştie încă, aşa că să aşteptăm.

Aşteaptă şi grecii în condiţiile în care, ieri, pentru prima oară de la aderarea ţării la UE, un document oficial a fost semnat de Eurogrup „cu acordul tuturor celor prezenţi”, listă pe care nu figura Grecia – ca prim semnal al recunoşterii unui GREXIT real care poate zgudui, prin contagiune şi extensie, ceva din fundamentele construcţiei europene.

Mai ales că există semnale, deocamdată discrete – pe reţeaua internaţionalei partidelor naţionaliste – că platforme ofensive gen Syriza urmează să apară în următoarele competiţii electorale, un semnal de acest gen venind pare-se şi din România, referirea fiind la o „alianţă istorică" între partide naţionaliste.

Deocadată, însă, sunt doar supoziţii, dar venind exact pe canalele prin care, înspre corespondenţii de presă din Bruxelles parveneau, cu mult timp înainte, documentele programatice Syriza.

Atenţie însă, jocurile, chiar dacă impresionează acum prin dezvoltările spectaculos-dramatice, sunt departe de a fi încheiate.

Poate, spun unii (în alt material vă voi prezenta argumentele lor), ce este acum în Grecia nu e decât începutul unui proces istoric logic, de renaştere a proletariatului din ruina edificiului post-imperialist european şi mondial.

Vă sună cumva cunoscute aceste vorbe ?

Dacă da, atunci aveţi la ce să meditaţi foarte serios.

SURSA : http://adevarul.ro/