O Nouă
ACTUALIZARE
a
SITUAŢIEI
PLANETARE
– 5 iulie 2017 –
Se pare că
această actualizare a lui Cobra – în care vorbeşte, în continuare, de „lucrul”
intensiv la toate problemele ce ţin de Anomalia Primară şi de Întuneric – are o interesantă tentă de politică „ezoterică” (cel puţin
pentru noi, cei încarnaţi în Zona
Românească), pe care nu ştim în ce măsură acesta a perceput-o...
Este cel
puţin interesant cum, în acest articol, Cobra a reuşit să alăture subiectul referitor la acţiunile actualului premier
ungar, Viktor Orban, împreună cu cele ale celebrului său predecesor, fondatorul Ungariei („Sfântul Ştefan”, cel care la anul 1000 d.Ch. a creat Regatul Ungar,
„de facto”, după afilierea sa la Catolicism şi punerea teritoriului panonic sub
suzeranitatea Papei de la Roma,
Silvestru al II-lea)...
...Alături de
un loc, TRIANON, care nu sună deloc
prea plăcut în urechile maghiare, acesta fiind locul în care Ungaria a negociat cu ţările implicate, în 1920, la finalul Marelui Război (primul „mondial”), realitatea deja
existentă pe teren : desprinderea din Imperiul
Austro-Ungar a teritoriilor care vor reveni la ţările-mamă (precum în cazul
României şi Serbiei) sau care vor deveni independente (sau aproape independente,
precum Slovacia, Slovenia şi Croaţia, care şi-au împlinit visul abia în 1990).
Aşadar, iată
puţină istorie pentru a observa „ironia” fină ce transpare – involuntar – din
articol : Cobra aminteşte de măreaţa istorie de început a Regatului Ungar (când prezintă „Coroana Sfântului Ştefan”) şi de actuala politică „cu coloană vertebală” a actualului Prim-Ministru
ungar (care se opune direct şi tranşant lui Soros şi celorlalte „capete
de topor” existente în Ungaria), însă, în acelaşi timp, vorbind de Micul Trianon, Cobra, automat, „răsuceşte un cuţit” în orgoliul rănit
al naţionaliştilor maghiari.
Oricum, acest
aspect, „naţionalist”, devine tot mai mult unul secundar, specific 3-4D, care nu mai are relevanţă şi rezonanţă reală în Dimensiunea de introducere în Iubirea Necondiţionată
(a 5-a), în care nu mai există „popoare” şi „naţionalişti”, ci doar „fraţi” şi „semeni”
planetari şi universali...
...Astfel că,
dincolo de aceste detalii i-relevenate, esenţial rămâne mesajul acestui articol, referitor la continuarea lucrului la Curăţirea Planetară de întunericul ancestral,
care se desfăşoară, spune-se, „conform
Planului”... care Plan, însă, nu pare a fi observat de către Cobra din perspectiva cea mai înaltă – dovadă
şi acelaşi Nivel de Adevăr Divin,
sesizat şi în acest mesaj, de aprox.
70 % :
Principalul
Obiectiv
din prezent, al Forţelor Luminii,
constă în Curăţirea Capului Plasmatic al Entităţii Yaldabaoth, împreună cu BOMBELE Plasmatice de tip
Toplet, precum şi a PIETREI NEGRE
şi, mai ales, a ANOMALIEI PRIMARE,
asociată cu toate acestea.
Aceasta este o operaţiune
foarte sensibilă, astfel sper că veţi înţelege de ce nu pot furniza mai
multe informaţii despre aceasta, până la finalizarea sa...
Către momentele de final ale acestei Operaţiuni, vor apărea DEZVĂLUIRI bruşte şi neaşteptate, care se vor declanşa „în
cascadă”, în cadrul Momentului EVENIMENTULUI.
Grupul
CHIMERA
este tot mai îngrijorat de „invazia
Flotei Confederaţiei Galactice”, de aceea îşi consolidează poziţiile de apărare pe Orbita joasă a Pământului.
Astfel, aceştia se află în spatele creării celei
de-a şasea Armate a SUA...
Această „afacere din spatele uşilor închise”
i-a luat prin surprindere pe mulţi congresmeni americani...
De asemenea, Forţele
Aeriene se pregătesc pentru o eventuală confruntare între Confederaţia Galactică şi Forţa Aeriană infiltrată de Chimera,
care reprezintă ultima linie de apărare împotriva Forţelor Luminii, situată pe Orbita Joasă a Pământului.
Această confruntare militară este posibil
de a se realiza chiar înainte de
Momentul Evenimentului şi, dacă va avea loc, aceasta va fi scurtă, spectaculoasă şi limitată în zona respectivă, fiind
rezolvată prin ÎNFRÂNGEREA TOTALĂ A
CHIMERA !
Între timp, Forţele Luminii presează pentru DEZVĂLUIREA Completă.
Primul semn promiţător este reprezentat chiar de
această nouă Planetă descoperită,
propusă a fi numită „Planeta 10” care seamănă mult mai mult cu reala Planetă X decât cu cea
planificată anterior, numită „Planeta 9”.
Elementele
orbitale ale acestei noi Planete propuse, sunt chiar apropiate de cele ale Planetei X,
după cum puteţi vedea aici :
NASA a fost forţată ca să nege existenţa Programelor Spaţiale Secrete, atunci
când Alex Jones l-a intervievat pe Robert David Steele, iar interviul a ajuns în mass-media.
Dar, din nou, Colonia principală de pe Marte a lui Elon MUSK
primeşte un sprijin chiar din partea mass-media oficială, pur şi simplu pentru
că nu
mai poate ţine secretă această informaţie.
Omenirea se va elibera de Carantină şi va ajunge în Spaţiu,
într-un fel sau altul.
Între timp, la Suprafaţa Planetei, Forţele Luminii încep să activeze anumite
Obiecte şi Locuri de Putere în interiorul Reţelei Energetice Planetare,
ca parte a Proiectului NOUA ATLANTIDĂ,
sub îndrumarea Contelui de SAINT GERMAIN.
Un prim astfel de Loc, care se află în plin
Proces de Activare, este Templul Iubirii de lângă Micul TRIANON.
Cabinetul
Oglinzilor Mobile
din clădirea Micului Trianon este
locul în care adevăratele Mistere ale
Zeiţei din Atlantida au fost ancorate, în 1776, de către Prinţesa
de Lamballe şi de Maria Antoinette, conform instrucţiunilor venite de la Contele de
Saint Germain.
Regina
Franţei a fost iniţiată în Misterele Zeiţei – aici
fiind dovada ocultă, pentru cei care sunt pregătiţi să înţeleagă :
Activarea Micului Trianon trimite energii puternice către Zeiţă, printr-o linie
„ley” planetară care trece prin Templul Iubirii de pe Long Island, vindecând efectiv Vortexul Anomaliei Plasmatice din Estul Statelor Unite :
Celălalt Obiect de Putere, aflat în plin Proces de Activare, este
reprezentat de Coroana Sfântului Ştefan
:
Acest Talisman
de Putere transmite, acum, energii de mare putere din Sistemul Stelar
SIRIUS, împuternicind Forţele
Templierilor Pozitivi din spatele lui Viktor
Orban, care luptă împotriva forţelor Cabalei ce încearcă să
distrugă întreaga Europă.
El, Viktor
Orban, este împotriva lui Soros...
...Şi împotriva distrugerii civilizaţiei europene,
iniţiată de către Angela MERKEL, principalul
promotor al Planului KALERGI.
Forţele
Templierilor pozitivi
şi multe Familii pozitive ale Nobilimii
Albe din fostul Imperiu Austro-Ungar ajută Europa, într-o formă sau alta.
Iată un indiciu, aici.
Voi elibera
informaţii,
despre alte Obiecte şi Locuri de Putere
ce influenţează situaţia Geo-politică Planetară, atunci când voi primi „lumină verde” pentru a face acest
lucru.
Victoria LUMINII !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu