Muzică EPICĂ :
„The BEST of Epic Music 2012”
După ce până acum am postat în principal muzică
„delicată” – de la „Magia lui Merlin” a lui Saggio, Yakuro şi Gayatri Mantra
până la muzica angelică a unei voci autohtone, M’Angel, însoţiţi de minunate „Mandale mişcătoare” –
ultima postare din această categorie a venit cu o muzică shamanică pe ritmuri mult mai dinamice decât cea cu care vă obişnuisem.
Aceasta a venit deloc întâmplător, pentru a pregăti
terenul pentru această postare, care nu este deloc „uşoară” pentru inimile mai
„delicate”.
Căci MUZICA
EPICĂ, fie mai veche sau mai nouă, este cu adevărat „dramatică”, punând în prim plan lupta dualităţii, cea dintre Lumină
şi Întuneric, în ipostaze de mare intensitate, cărora nu oricine le „face
faţă”...
Albumul pe care vi-l propun, „The best of epic music 2012”
poate fi uşor catalogat ca fiind „dur” la primul contact, însă acesta poate extrage
din noi EROUL, aducându-l la
suprafaţă pentru a se putea exprima cu adevărat, în aceste vremuri teribile.
Şi poate că acum chiar este nevoie şi de acesta,
pentru a ne ajuta să facem pasul decisiv peste „Styx”-ul (Râul tărâmului morţii) din propriile noastre Vieţi...
În aceste momente, Copilul jucăuş şi Femeia
delicată stau deoparte şi privesc cu concentrare ca Luptătorul să-şi facă datoria (nu e vorba de "femei" şi "copii", ci de Principii - veţi vedea în video copii şi fete în luptă în timp ce bărbaţi stau deoparte),
pentru a putea ajunge cu toţii pe „Tărâmul promis” – o „Nouă Viaţă” pe o „Nouă Planetă
(Înălţată)” într-o „Galaxie de AUR” din „NOUL UNIVERS CHRISTALIN”...
(Acestea nu sunt doar „figuri de stil” – la
momentul potrivit vom veni cu informaţii concrete despre ce înseamnă şi unde se
găseşte „Galaxia de AUR”.)
Postarea aceasta „a venit” spontan, ca multe alte
minuni care se petrec în viaţa noastră, acum, când pregătesc postarea unui
articol despre COBRA şi mesajul lui intitulat „Joc final al carantinei pe Pământ”
din marie 2014 şi în care se vorbeşte, la un moment dat, de invazia Archonilor în sistemul stelar
Pleiadian în anii 1996-1999.
Ei bine, acest video de exact o oră poate fi văzut
în „cheie simbolică” a ceea ce s-a petrecut în zone stelare apropiate nouă
spaţial şi temporal (nu doar mai îndepărtate, cum este povestea „Invaziei
orioniene” de acum mii şi sute de mii de ani şi sublim exprimată cinematografic prin
seria „Dune” şi, mai ales, „Star Wars” – „Războaiele Stelare”).
Deci, dacă sunteţi pregătiţi de „luptă” (ultima!)
şi v-aţi fixat bine „pe poziţie”, atunci vă urez Succes ! către Victorie
(o Victorie Reală, unde Întunericul
nu este distrus şi neutralizat, ci doar RE-INTEGRAT
LA LOCUL SĂU, pentru a permite mişcarea
cu adevărat armonioasă a acestui angrenaj cosmic numit Univers) :
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu