Despre Frecvenţa de Rezonanţă Schumann a Pământului (Partea a 2-a)

Despre Frecvenţa de Rezonanţă Schumann

a Pământului

(Partea a 2-a)

 

 

SUGESTIE : recomand, în cazul în care “condiţiile” vă permit, lectura relaxată a acestui triadic material (în 3 părţi) ascultând muzica “magică” a lui Saggio Maestro : “Inima Reiki” din “Magia lui Merlin”.


(continuare din Partea 1-a)

Acea formulă matematică (de la finalul postării anterioare) – în care am implicat frecvenţa Schumann şi din care am extras valoarea reală a Timpului din prezent, conform ultimei valori a acesteia - este din fizica elementară, care ne arată cum perioada de oscilaţie (Timpul) a unui sistem, de la particulă la suprastructură, este influenţată direct de vibraţie : cu cât frecvenţa aceasteia este mai mare (partea de jos de sub fracţie), cu atât Timpul/Ciclul se reduce, scade (şi invers).

Deci, la modul elementar, vedem cum creşterea vibraţiei determină reducerea perioadei de oscilaţie (timpul) a “particulelor elementare” ce constituie lumea fizică şi care sunt încărcate cu o energie tot mai mare (am pus ghilimelele pentru că nu prea există “particule”, în Realitatea Holografică a Universului).

Prin această “formulă” fizică corelată cu creşterea frecvenţei de rezonanţă Schumann putem înţelege scăderea duratei Ecoului care se petrece pe Pământ în ultimii zeci de ani (şi care este un detaliu foarte important şi argument de bun simţ ce scapă, ca de obicei, majorităţii, inclusiv zişilor “oameni de ştiinţă”).

Şi, tot aşa, putem explica un alt aspect care devine alt argument pentru afirmaţia noastră fundamentală (că Frecvenţa Schumann a Pământului este în creştere) : MODIFICAREA RATEI DE ATENUARE RADIO-ACTIVĂ A ELEMENTELOR.

Astfel, încă din 2011, s-a observat în laboratoare de pe tot globul că rata de atenuare radioactivă a elementelor, considerată constantă şi “piatră fundamentală a fizicii moderne”, nu mai este constantă !

Deşi ştiinţa “oficială” ştia din anii trecuţi că Rata de descompunere radioactivă a C14 era o constantă cu perioada de înjumătăţire de 5.730 de ani,  cu care se putea determina vârsta fosilelor şi artefactelor arheologice, acum, această “constantă” a început să se micşoreze – adică, descompunerea (atenuarea radioactivă) se face mai repede !

Din nou, aplicând noua valoare a frecvenţei Schumann în “formula” noastră, aspectul cu scurtarea ratei de descompunere radioactivă a C14 capătă sens şi chiar logică : prin creşterea frecvenţei din formulă se produce şi scurtarea perioadei (Timpul/Ciclul) de înjumătăţire a Carbonului radioactiv C14.

Vedeţi cum fizica devine accesibilă şi de înţeles pentru oricine, prin cunoaşterea unor elementare Realităţi ale Spaţiului şi Timpului în care trăim ? Şi, da, în acest caz ajungem la adevărata realitate, cea META-Fizică...

Astfel, acest elementar adevăr (meta)fizic - al creşterii Frecvenţei de Rezonanţă Schumann a Pământului - reprezintă o manifestare în universul 3D a ceea ce se petrece în celelalte dimensiuni, la alt nivel : creşterea nivelului de conştiinţă, evidenţiată prin "înălţarea în densitate" este însoţită nu doar de o accelarare a oscilaţiilor pentru dimensiunile “inferioare” (în dimensiunile “superioare” nu mai avem energie polarizată cu particule care să oscileze, ci o formă de energie, să-i spunem, "pulsatorie") ci de o EXPANSIUNE a acesteia din centrul fiinţei respective.

Însă, pentru universul 3D, acest fenomen este destul de bine aproximat prin această simplă ecuaţie, care ne spune la modul direct că, cu cât se acelerează energia electromagnetică în care noi trăim (aspect evidenţiat prin creşterea frecvenţei de vibraţie-oscilaţie a acesteia), cu atât se reduce perioada (sau ciclul, adică Timpul) de oscilaţie a acestor particule. Acest lucru este valabil oricăror structuri din planul fizic ("Ceea ce este <în mic> este şi <în mare>" - o Lege a Kybalionului de pe "Tablele de Smarald" ale lui Thoth Hermes), astfel că aceasta se aplică şi sistemelor macroscopice.

Gândiţi-vă puţin : micşorarea perioadei de deplasare circulară a unor particule în jurul unui centru (electronii în jurul nucleului) se datorează accelerării mişcării acelor particule. Astfel, electronii de pe orbite se vor mişca cu viteze mai mari pe aceleaşi vechi orbite într-un timp tot mai scurt şi generând, astfel, ritmuri tot mai rapide pentru sistemul în care funcţionează (corpul fizic al fiinţelor vii). (Acest aspect a fost aprofundat în carte la capitolul despre transformările reale în corpul fizic, în curs de a deveni Corp Christalin de Lumină.)

Atunci când am înţeles deplin acest aspect, spre sfârşitul anului 2011 / începutul anului 2012, efectul practic a fost că M-AM ELIBERAT efectiv de toate aberaţiile care circulau pe Internet şi prin atâtea cărţi de “spiritualitate” despre “Sfârşitul Timpului” (vă mai amintiţi de Calleman cu “dispariţia timpului” prognozată pentru 28 octombrie 2011 sau de alţi “drăgălaşi” ce trâmbiţau conştient sau mai ales inconştient tot soiul de teorii subtil împinse în faţă de “băieţii deştepţi” ai cabalei ?...)

Iată, ca exemplu, ce explicam în cartea tipărită pe 12.12.2012, deci înaintea “celor trei zile de întuneric” : Ca şi povestea cu cele trei zile (şi jumătate) de întuneric, şi "SFÂRŞITUL TIMPULUI" este o "poveste expirată". La modul real, vom avea o creştere marcată a frecvenţei de oscilaţie a particulelor elementare din structurile corpurilor noastre fizice (ceea ce deja se întâmplă la majoritatea dintre noi, stabilizaţi pe calea ascensiunii) dar, nu la infinit ! Căci, pentru ca timpul (perioada) să dispară din ecuaţia noastră (să fie egal cu zero) ar trebui ca vibraţia să fie infinită. Aşa cum şi la Nivel Divin există valori concrete, "finite", ce ţin de o geometrie sacră şi metafizică divină (deşi se vorbeşte de "Infinit", acesta este in-finit raportat la "micimea noastră", aşa cum am compara un atom cu o galaxie) - este evident că, mai ales în cazul nostru şi al universului 3D în care vieţuim, particulele elementare nu pot avea o viteză "infinită". Şi, ca urmare, timpul nu poate scădea până la zero, ca să dispară pur şi simplu. (Ceea ce va face, însă, va fi să scadă până la anumite valori, după care se va stabiliza acolo, pe parcursul Saltului Galactic.)

Acum, devenind mai subtili, dacă presupunem că ajungem în dimensiunea a 4-a, atunci vom manifesta aspecte specifice acestui tărâm, legate de zonele astrale şi mentale, care nu au legătură directă cu lumea fizică 3D. Acolo, într-adevăr, timpul are alte semnificaţii, ieşind din linearitate şi redevenind ceea ce este în realitate : o ENERGIE RITMICĂ, ale cărei bucle pot fi alungite sau scurtate după dorinţe, cu o tot mai mare dexteritate pe măsură ce înaintăm prin dimensiuni.

Însă, în universul 3D, acest lucru este "anormal". De aceea noi vom continua să folosim şi dimensiunea a 3-a (împreună cu toate celelalte), doar că vom fi situaţi, prin frecvenţa de vibraţie dominantă, la un nivel de conştiinţă de densitatea a 4-a.

Iată cum, uşurel, am intrat – împreună! - în zona foarte solicitantă a "nisipurilor mişcătoare" a Energiei temporale. Este un subiect solicitant pentru oricine din universul 3D, aşa că, acum, este cazul să ne relaxăm cu... o aplicaţie practică.

Anume, cu "POVESTEA MONTAUK".

 

Va fi foarte scurtă. Aceasta spune că în anul 1983, un grup de oameni de ştiinţă aparţinând guvernului american, localizaţi în zona Long Island din statul New-York, a reuşit să construiască aparate care puteau deschide porţi ale timpului ("Portaluri Temporale", deci sună cunoscut) prin care aceştia experimentau "diverse chestii", până în momentul în care acest joc periculos cu energia timpului a redeschis un vortex temporal în trecut, în anul 1943 - exact când se realizase EXPERIMENTUL PHILADELPHIA (aţi auzit cu siguranţă de alt joc periculos cu câmpuri magnetice foarte puternice, îndreptate către o navă de război americană pentru a o face invizibilă, care a produs efecte dezastruoase – şi, apropos, vom avea o postare şi cu acest subiect care va face legătura cu un alt articol pe care îl vom scrie legat de avionul malaiezian dispărut).

Ceea ce ne interesează aici nu este povestea celor care efectuau experienţe la Montauk (prin care testau diverse situaţii pe care le ştim din filmele S.F., de genul "Universuri paralele" - în original "Sliders" - sau, mai ales, serialul “Star Gate”, care şi acum ne forţează credinţele şi percepţiile asupra realităţii), ci doresc să vă supun atenţiei o observaţie a "eroilor" principali care au efectuat experimentele la Montauk. Folosind un "SCAUN AL TIMPULUI" şi plimbându-se nestingheriţi pe "coridoarele temporale" ale Universului, au observat că se petrece un fenomen ciudat, când ajungeau în "zona" anilor 2011-2012 : un fel de "baraj al timpului" îi oprea să înainteze pe scara aceasta a timpului.

Acest blocaj i-a uimit peste măsură, din care cauză au venit cu o explicaţie "pesimistă", anume că în acel moment specia umană şi, implicit Pământul, ar urma să nu mai supravieţuiască acelor evenimente care se ştia de pe atunci că vor fi "apocaliptice". Într-adevăr, era o problemă serioasă legată de acea "blocadă a timpului".

Lucrurile se pare că au stat mult mai simplu, totul reducându-se la aceeaşi "problemă" a frecvenţelor de vibraţie.

Astfel, reamintesc că momentul Saltului Cuantic în Conştiinţă al Pământului deja s-a petrecut, exact pe data de 24 decembrie 2011 (când nivelul de conştiinţă în corp fizic al Mamei Pământ ajunsese pentru prima dată la 4,0).

De fapt, deşi Mama Pământ făcuse deja “Saltul Cuantic în Conştiinţă”, nu acelaşi lucru putem spune, chiar şi acum, în Mai 2014, despre “Saltul Cuantic în Conştiinţă” al Omenirii (încă este sub 4,0).

Din această cauză, acei cercetători nu au putut realiza trecerea de bariera energetică (temporală) de tip Montauk : situându-se sub nivelul de conştiinţă al “Noului Pământ” şi “Noii Omeniri”, aceştia vedeau “realitatea 3D” a vechiului Pământ, care nu apare deloc a fi prea plăcută...

Aceasta este ca şi la fizica particulelor elementare : electronii pot fi încărcaţi la 99% din energia necesară efectuării unui salt pe următoarea orbită de electroni, însă saltul efectiv se va face numai când se ajunge exat la 100% din energia necesară. Până atunci, vor rămâne pe vechea orbită, chiar dacă vor fi supra-saturaţi cu energie (pentru nivelul ei).

Situaţia "ciudată" de la Montauk de acum ceva timp se poate compara cu scara unui bloc şi liftul aparţinător. Eoni întregi conştiinţa a stagnat la frecvenţe specifice 3D, iar liftul a rămas pe loc (la "etajul" 3). Deodată, are loc o creştere a nivelului general cu o unitate, de la densitatea 3D la 4D - iar liftul urcă un etaj (ne imaginăm liftul ca fiind de dimensiunea planetei). În acest caz, liftul nu mai poate fi zărit. "A dispărut", "s-a distrus" - vor fi concluziile cele mai logice care vor fi oferite.

Totuşi, totul este foarte simplu : pentru a re-vedea liftul, este suficient ca respectivii să-şi "ridice capetele" şi inimile (să-şi crească frecvenţele de vibraţie prin înălţarea în conştiinţă) ca să re-vadă liftul (planeta) şi să ajungă iarăşi la ace(a)sta.

Iată de ce, cei de la Montauk nu mai vedeau Pământul în viitorul lui 2011-2012 : Planeta nu urma să dispară, distrusă de vreun cataclism apocaliptic (cum atât de intens s-a speculat pe marginea acestui subiect cu aceste argumente teribile de tip Montauk), ci, simplu, iubitul Pământ urma să-şi înalţe conştiinţa la nivele de densitate 4D, invizibile "ochiului vibraţional" de tip 3D...

...Eu sper că am fost cât se poate de limpede şi explicit în cadrul acestei “poveşti” care a început ca un curs ştiinţific despre "natura rezonanţei Schumann şi a timpului" şi pe care eu m-am străduit din răsputeri să îl fac cât mai simplu şi mai accesibil.

Dacă nu v-aş fi atras atenţia, poate că aţi fi rămas până la capăt cu imaginea "de Poveste"...

...Şi poate că, de fapt, în asta constă MAGIA : a face Ştiinţă cu o Poveste şi a crea o poveste cu cea mai înaltă ştiinţă, în care Timpul este martorul tăcut.

Restul este... trecător.

(continuare în Partea a 3-a)

MarYan