Parametrii
Pământului și ai Umanității –
primele
valori (Partea
1-a)
(22 mai 2014)
Iată că A
SOSIT MOMENTUL !
După o anumită aşteptare, ACUM este TIMPUL să
transmitem valori ale unor parametri fundamentali ai Pământului şi ai Omenirii,
care, alături de cei ai Frecvenţei de Rezonanţă Schumann ai Mamei Pământ,
reprezintă RADIOGRAFIA
fundamentală a ACTUALITĂŢII
planetare !
Doresc să precizez că nu am încurcat datele, că
primul termen propus pentru prezentarea acestor informaţii a fost cel de vineri, 16
mai 2014 – însă, după cum am precizat şi în ultima postare a acestui subiect („Continuare
la seria de 3 articole despre Frecvența de Rezonanță Schumann a Mamei Pământ”) :
...(Este foarte important) „SĂ PERMITEM (ENERGIEI) VIEŢII SĂ CURGĂ, să nu rămânem „încremeniţi
în proiect”, adică blocaţi în „Planurile noastre” (mentale) ; ...este vital să
rămânem deschişi în faţa SURPRIZELOR
pe care ni le aduce fiecare CLIPĂ de
curgere a Energiei Vieţii ; ...este o nevoie acută în Prezent de flexibilitate şi adaptare la momentul prezent”...
De aceea nu am postat aceste date atâta vreme cât
„nu mi-a venit”, adică NU AM SIMŢIT efectiv că pot face acest lucru.
Acum, însă, simt că este momentul !
De ce ? Habar n-am „să explic ştiinţific” (deşi
cred că am început să vă obişnuiesc şi cu acest tip de abordare a informaţiilor
de pe site) ; ştiu doar că simt că „acum este momentul”...
Aşadar, datele care, până la urmă, se reduc la
câteva elementare numere, şi care, deocamdată, pentru o parte dintre voi nu
reprezintă altceva decât nişte simple cifre, sunt următoarele (transmise pe aceeaşi „filieră”) :
- NIVELUL DE
CONŞTIINŢĂ AL MAMEI PĂMÂNT ÎN CORP FIZIC : aprox. 4,5 D.
- NIVELUL DE
CONŞTIINŢĂ AL MAMEI PĂMÂNT ÎN CORP ASTRAL : 5,5 D.
- PROCENTUL
DE LUMINĂ (faţă de întuneric) PE PĂMÂNT : 46 %.
- NIVELUL DE
CONŞTIINŢĂ AL UMANITĂŢII : aprox. 3,6 D.
- VIBRAŢIA
COMPOZITĂ A UMANITĂŢII (combină Frecvenţa Schumann a Pământului cu Nivelul
de Conştiinţă al Umanităţii şi alţi parametri – după scala mediumului SAL RACHELE): aprox. 3,6 D.
- NIVELUL DE
CONŞTIINŢĂ ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC : aprox. 3,8 D.
- NIVELUL DE
CONŞTIINŢĂ ÎN SPAŢIUL SCANDINAV (Ţările Nordice) : aprox. 4,1 D.
- NIVELUL DE
CONŞTIINŢĂ ÎN ZONA TIBET : aprox. 4,2 D.
Deocamdată vă las să „contemplaţi” aceste cifre, să
le studiaţi cu emisfera cerebrală stângă (raţională) şi mai ales să le SIMŢIŢI
cu emisfera cerebrală dreaptă (intuitivă).
Ştiu că, momentan, informaţia nu este completă. Aşa
cum eu nu ofer rezultatele la scanările prin biorezonanţă magnetică în cadrul
consultaţiilor pe care le realizez fără să ofer şi INTERPRETAREA datelor scanate, tot aşa şi în acest caz sunt necesare EXPLICAŢII, şi nu doar câteva
aruncate „peste umăr”, ci unele cât mai clare şi consistente, care vor fi
oferite începând cu următoarea postare pentru acest subiect, care va veni, tot
aşa, „în zilele următoare”.
Până atunci, vă propun, cum spuneam, să simţiţi
aceste cifre, să observaţi ce vă transmit ele şi, de fapt, prin acestea, care
anume este mesajul Universului pentru Actualitatea Pământului ?
Înainte de a încheia vă mai reţin atenţia cu încă
două scurte remarci :
1. Ultimii trei parametri (ai Nivelelor de
conştiinţă în anumite zone, inclusiv România) sunt măsuraţi de acum vreo 2-3
luni.
Şi, pentru că am observat variaţii majore ale
valorilor Luminii pe Pământ din februarie până în aprilie 2014 (de peste 4%! –
ceea ce este enorm pentru întregul Pământ), ca urmare a trecerii noastre prin
„fereastra cosmică temporală” a intervalului 15-29 aprilie, cu maxim-ul în 22-23
aprilie („Marea Cruce Cosmică în semne cardinale”) – este posibil ca unele din
aceste valori să fi suferit o mică modificare (creştere), însă probabil că nu
mai mult de 0,1 D.
Aceasta o vom verifica în scurt timp.
2. Pentru cei care se întreabă dacă este cazul să
fie publice asemenea informaţii. Dragilor, „Voia Divină” spune că este „Liber
arbitru” (de fapt, „Voinţă liberă”, în termeni mai apropiaţi de realitate)
pentru a transmite aceste informaţii.
Procentul nu este de 100% din „Voia Divină”, însă
acesta, de 81%, indică LIPSA OPOZIŢIEI DIVINITĂŢII
de a face publice aceste date. Decizia a fost lăsată la latitudinea mea,
iar eu... AM DECIS.
Acum şi eu sper din toată inima ca această alegere
pe care am făcut-o să fie cât mai utilă în sensul cel mai profund.
Adică, am lăsat să curgă informaţia. Acum
este rândul vostru să „o folosiţi cu folos”, nu doar ca pe ceva estetic, „de
pus în ramă”, pentru curiozitatea mentalului şi atât, cât, mai ales, ca
puternice instrumente de LUCRU cu propriile energii pentru a uşura cât mai mult
Calea de Ascensionare a Fiinţei către Noul Pământ în Noile Frecvenţe Rezonante.
„CÂND ŞTII
CINE EŞTI, NU MAI EŞTI”.
Altfel spus : când Con-Ştient-izezi CINE EŞTI şi UNDE te afli pe CALE, atunci,
conform (Meta)Fizicii Cuantice, NU MAI EŞTI cel vechi de până în acel moment.
Eşti pe alt nivel de vibraţie, chiar dacă este diferit şi cu o cuantă, dar eşti
altul, pentru că acea CONŞTIENTIZARE a creat un alt (micro)Salt Cuantic în
Conştiinţă (care poate fi cine ştie al câtelea în acea zi)...
De aceea, eu cred că aceste informaţii pot ajuta,
uneori decisiv, la micile „Salturi Cuantice în Conştiinţă” de fiecare zi,
pentru cei pregătiţi şi dornici de Ascensiune.
Chiar şi o singură Fiinţă dacă este „atinsă” în
acest fel, considerăm că „misiunea” noastră îşi împlineşte rostul !
Aşadar, dragilor, ASCENSIUNE CÂT MAI PLĂCUTĂ !
P.S. : „Device”-ul
căruia eu deja îi fac reclamă „ascunsă” încă de la lansarea blogului (şi de care aminteam la
finalul postării anterioare) este...
DA, aţi simţit bine : INIMA,
dragi prieteni ! Pe acest „aparat-minune” din centrul acestei „maşini
formidabile” care este corpul fizic omenesc eu îl promovez şi îi fac reclamă
continuu. (Vom avea o postare în care vom prezenta şi Puterea acesteia faţă de
puterea creierului. Ce ziceţi?) Avantajul personal ? Bucuria de a avea cât mai
deschis acest „device” întrece orice beneficiu oferit de orice alt
„aparat”...
MarYan
Iata un device care... nu poate fi cumparat :)
RăspundețiȘtergere