FULFORD – WILCOCK : Un proces de mii de miliarde de dolari (12 decembrie 2011) - Partea a 2-a

Benjamin FULFORD – David WILCOCK

Un proces de mii de miliarde (trilioane) de dolari

care ar putea pune capăt tiraniei financiare

 – Adaptare după un articol de David Wilcock –

– Traducere : YogaEsoteric –

(12 decembrie 2011)

- Partea a 2-a -

(continuare din Partea 1-a)

Dezvăluirile făcute de Benjamin Fulford în amplul interviu acordat lui David Wilcock, scot la iveală numeroase dedesubturi şi conexiuni semnificative ce stau la baza procesului fără precedent deschis în SUA în urmă cu aproximativ doi ani, în care sunt implicate organizații și personalități importante pe scena geopolitică actuală.

Prezentăm în continuare o primă parte a acestui interviu incendiar, veritabilă incursiune în culisele puterii, ce aduce în prim plan o multitudine de subiecte intercorelate : manevrele elitei criminale pentru a domina întreaga lume și pentru a pune mâna pe aur, planurile demente de a elimina trei sferturi din populaţia planetei prin intermediul unui al treilea război mondial.

Aflăm, de asemenea, noi detalii despre organizaţiile secrete asiatice care, dispunând de o forţă considerabilă, se împotrivesc planurilor mârşave ale elitei satanice occidentale.

Câte ceva despre BENJAMIN FULFORD.

David Wilcock (DW): Pentru aceia dintre voi care nu îl cunoaşteţi deja, aş vrea să menţionez aici câte ceva despre Benjamin Fulford, astfel încât să nu aveţi cumva impresia că Ben este un lăudăros oarecare.

Ben a fost redactorul şef al ediţiei pentru Asia Pacific al revistei Forbes şi are în spate mulţi ani de activitate în domeniul jurnalismului profesionist.

Este autorul a peste 30 de cărţi, vândute în aproximativ 1 milion de exemplare.

După cum puteţi afla din numeroasele interviuri pe care deja le-a acordat, Benjamin a devenit la un moment dat implicat într-o lume plină de intrigi, atunci când a început o investigaţie prin care să poată afla unde se duceau banii din economia Japoniei.

El şi-a dat seama că stimularea economică care putea fi generată în folosul întregii omeniri nu era niciodată folosită pentru ceva bun şi se părea că, de fiecare dată, dispăreau o mulţime de bani.

Firul investigaţiei sale l-a adus în situaţia de a primi ameninţări cu moartea şi de a intra apoi în contact cu o societate secretă asiatică ce acţiona ca un contra-balans împotriva celor ce intenţionau să instaureze ceea ce eu numesc „Vechea Ordine Mondială”.

O invitaţie de a-şi vinde sufletul.

DW: Aceşti indivizi (care intenţionează să instaureze „Vechea Ordine Mondială”) au urmărit apoi să îl determine să-şi încheie investigaţiile şi să nu divulge nimic din ceea ce aflase deja.

Benjamin Fulford (BF): La un moment dat mi-au oferit postul de ministru de finanţe al Japoniei.

Şi, poate nu o să vă vină să credeţi, dar la un moment dat ei mi-au oferit chiar General Electric şi General Motors.

DW: Adică ai fi devenit directorul general ?

BF: Da, şi probabil aş fi devenit principalul acţionar. Problema, bineînţeles, era că, totodată, ar fi trebuit să fiu de acord cu planul lor de a ucide patru miliarde de fiinţe umane.

Aceasta este schema clasică prin care ei te momesc, ca să-ţi vinzi sufletul diavolului.

Începând cu anul 2006, a scris cărţi în care a dezvăluit adevărul despre evenimentele din 11 septembrie 2001.

BF: Există o serie de motive pentru care am ajuns în această situație specială. Am scris foarte mult despre lucruri pentru care aș fi fost omorât dacă eram un jurnalist japonez. În primul rând, despre guvernul colonial secret de aici din Japonia.

Dar să fac un scurt sumar al modului cum am ajuns să fiu implicat în aceste intrigi. Practic am început să scriu cărţi în japoneză.

Cred că cea care mi-a adus necazuri a apărut în 2006. În acea carte nu spuneam decât ceea ce se dezvăluise deja în Occident în legătură cu evenimentele din 11 septembrie 2001.

Dezvăluirea faptului că SARS este o armă bacteriologică concepută cu intenţia de a ucide populaţia asiatică.

BF: Apoi am publicat o carte în care dezvăluiam faptul că SARS este o armă bacteriologică menită să ucidă populaţia non-caucaziană. (SARS este aşa numita „gripă aviară”).

În acea carte dădeam citate din documentele scrise de neo-conservatori, cum este Project for a New American Century (Proiectul pentru un nou secol american).

Documentele acestea scoteau foarte clar în evidenţă faptul că există un grup de elitişti occidentali care plănuieşte să declanşeze cel de-al Treilea Război Mondial şi să reducă populaţia globului.

A făcut recomandarea ca asiaticii să oprească finanţările către acest grup criminal elitist.

BF: De asemenea, în acea carte evidenţiam un aspect foarte important, și anume că asiaticii puteau pune capăt acestei situaţii oprind finanţările pe care le făceau către acest grup, deoarece aceştia aveau nevoie de banii japonezilor şi ai chinezilor pentru a-şi pune în practică planul lor dement.

Aşa se face că, în lumea interlopă japoneză, a fost dat ordin ca eu să fi ucis cât mai curând posibil.

În cele din urmă i-a fost oferită protecţie.

BF: Poliţia secretă sud-coreeană le-a spus apoi chinezilor despre aceasta, iar chinezii au trimis o societate secretă să îmi ofere protecţie.

Aşa am ajuns să fiu implicat într-o lume despre care înainte nu ştiam absolut nimic ; nici nu imi imaginam că aşa ceva ar putea exista.

Chinezii „trăseseră” cu ochiul la una dintre întâlnirile secrete de la Bohemian Grove.

BF: Chinezii „trăseseră cu ochiul” la una dintre întâlnirile secrete ale elitei satanice de la Bohemian Grove şi doreau să împiedice planul dement prin care se doreşte începerea celui de-al treilea război mondial.

Atunci când chinezii au văzut că fusesem trecut pe lista celor ce trebuiau eliminaţi pentru că îi avertizam în legătură cu ceva despre care ei tocmai aflaseră, în cele din urmă au decis să-mi ofere protecţie, şi astfel am intrat în această lume secretă.

„Chinezii” reprezintă de fapt o societate secretă asiatică.

DW: La cine anume te referi, mai exact, atunci când spui „chinezii”?

În direcţia aceasta, una dintre neînţelegerile care apar pentru cei care citesc articolele tale, este faptul că atunci când tu spui „chinezii”, oamenii fac în mod firesc asocierea cu guvernul represiv al acestei ţări.

BF: Da, înţeleg, cred că am făcut o greşeală atunci când am spus „chinezii”.

Ar fi trebuit să spun mai degrabă ASIA, deoarece această societate secretă transcende China, ea incluzând şi Indonezia, Filipine, Thailanda, Japonia, Taiwan şi Coreea.

De fapt, putem să afirmăm că, acum, aceasta a ajuns chiar să fie identificabilă cu grupul naţiunilor „nealiniate” - un grup ce cuprinde 77 de naţiuni, inclusiv ţări precum Iugoslavia. (N.MY.: Într-adevăr, fosta YugoSlavie a făcut parte din rândul ţărilor nealiniate, aşa cum şi Ceauşescu declarase România. Acum, însă, este simpatic să constatăm că Fulford, ca expert în civilizaţia Estului, nu a aflat încă, cum Yugoslavia nu mai există...)

Deci am greşit când am spus „chinezii”.

Este vorba, de fapt, despre o societate secretă asiatică, nu de una chineză.

DW: Care ar fi relaţia dintre această societate secretă asiatică și guvernul comunist din China?

BF: În spatele şi chiar deasupra guvernului comunist din China şi a guvernului din Taiwan se află un vechi grup de familii ale căror legături influente şi relaţii merg mult dincolo de structurile politice actuale.

Familia Dragonului.

DW: Corectează-mă dacă mă înşel însă, din câte ştiu eu, China a fost denumită după numele împăratului Qin, care era din familia Dragonului.

Aceasta a fost prima dinastie din China, nu-i aşa ?

BF: Aşa este.

DW: El este cel care a construit soldaţii de teracotă făcând sculpturi din piatră pentru fiecare soldat şi cal, care existau în cadrul armatei sale.

Există o mulţime de poveşti despre cum a apărut această Familie a Dragonului. Ei practic au şters toată istoria Chinei de până atunci, care este în prezent recompusă de unii cercetători.

Aceste societăţi secrete par a fi dinastice. În cele mai multe cazuri ele rămân secrete, oculte, acţionând din spatele scenei.

În plus, de cele mai multe ori, ei se află în posesia unor foarte mari bogăţii.

Mai multe societăţi secrete concurează între ele.

BF: Este însă important să reţinem că este vorba de mai multe grupuri, care concurează unele cu altele.

Aici, în Asia, avem ceva similar cu ceea ce se petrece în Vest. Este vorba despre unele societăţi secrete, conectate prin străvechi legături genealogice, dinastice.

În Vest avem exemplul clanului Rothschild, familiei regale britanice, francmasoneriei şi lojii francmasonice Propaganda Due.

În Asia, ar fi vorba de Familia Dragonului. Mai exact, este vorba de diferitele familii dinastice şi diferitele grupări de clan care se bazează toate pe legături familiale.

Atât în Vest, cât şi în Est, avem unele societăţi secrete ce se bazează pe meritocraţie, dar şi alte societăţi secrete care sunt conduse pe linie dinastică.

Societăţile secrete din Orient (cele mai importante) ar prefera ca toţi cetăţenii lumii să fie cei care să decidă cum va arăta viitorul planetei și nu ca acesta să fie controlat de o mică elită din vest.

Există, desigur, şi unii chinezi şovini care cred că lumea ar trebui să fie condusă de China.

Dar, în general, consensul în Asia este că ar trebui să existe egalitate pentru toţi oamenii lumii, planeta nu ar trebui condusă doar de chinezi sau de o mână de oameni.

Fulford i-a cunoscut pe mulţi dintre cei mai influenţi şi puternici oameni din Asia.

BF: Am fost jurnalist aici, în Japonia, timp de peste 25 de ani. I-am cunoscut pe majoritatea prim-miniştrilor japonezi de după cel de-al doilea război mondial.
De-a lungul timpului am cunoscut foarte multe personaje importante : miniştrii de finanţe, directorii celor mai mari corporaţii din Asia şi mulţi alţii.

Reţineţi că am fost redactor-şef la ediţia pentru Asia-Pacific a celei mai importante reviste de afaceri din lume (Forbes).

Mergeam în Taiwan, mergeam în China, mergeam în Rusia, mergeam în Vietnam, mergeam în Australia şi mă întâlneam cu directorii marilor corporaţii care vroiau să facă reclamă companiilor lor.

Relaţiile sale sunt în număr de sute.

BF: Ceea ce vreau să spun este că de când am renunţat la acea slujbă, relaţiile mele sunt în număr de sute.

Îi cunosc pe şefii Triadelor, şefii bandelor Yakuza. Îi cunosc pe directorii serviciilor secrete militare din Japonia şi pe cei din poliţie. Îi cunosc pe conducătorii societăţilor de arte marţiale de aici.

Am discutat cu membrii biroului politic al partidului comunist (Politburo) din China.

Deci nu, nu este vorba despre o banală conversaţie telefonică dintre mine şi un simplu funcţionar sau doi, care îmi vând gogoşi.

Este adevărat, însă, că au existat şi din aceia care au urmărit să îmi comunice o serie de informaţii false, cu scopul de a-mi distruge credibilitatea.

Urmărim să-i convingem pe cei din complexul militar-industrial.

BF: Oamenii trebuie să înţeleagă faptul că eu nu am nevoie să dovedesc nimic publicului larg.

În această etapă efortul nostru este direcţionat spre a-i convinge pe cei din conducerea Pentagonului (Sediul central al Ministerului Apărării Naţionale al SUA), CIA (Agenţia Centrală de Informaţii SUA), NSA (Agenţia de Securitate Naţională a SUA) şi pe francmasoni.

Cu alte cuvinte, urmărim să le arătăm persoanelor care se află la cârma complexului militar-industrial şi politicienilor, că planul nostru este mai bun decât cel actual.

Am pus deja la dispoziţia anumitor reprezentanţi ai poliţiei şi ai unor birouri de investigaţie numeroase casete audio, fotografii şi înregistrări video. Aşa încât nu este necesar în această etapă să mă justific şi să urmăresc să-mi clădesc o credibilitate.

Însă, dacă există sau dacă vor apărea critici constructive, voi fi bucuros să le primesc.

Cei mai mulţi oameni din interior nu vor să fie cunoscuţi.

BF: Ceea ce trebuie să înţelegeţi este că majoritatea celor cu care vorbesc nu vor ca numele lor să fie cunoscut sau să le apară fotografia în vreun ziar sau pe internet. Refuză să îmi permită să le spun numele sau să dau cuiva fotografii cu ei.

Însă le-am făcut cunoştinţă cu indivizi care lucrează în MI6 (Agenţia de spionaj a Marii Britanii) sau la CIA, iar la acest nivel sunt deschişi comunicării.

Oameni de legătură.

DW: Cred că în general eşti foarte ocupat. Cu câţi oameni din interior vorbeşti pe săptămână ?

BF: Depinde. Acum comunic cu persoane care au relaţii în marile organizaţii.

De exemplu, ţin legătura cu o persoană care are relaţii la Pentagon şi CIA. O altă persoană cu care ţin legătura acum are relaţii în cercul clanului Rothschild, în MI6 şi în familia regală britanică.

Am urmărit să mă asigur personal, prin intermediul mai multor surse, că aceste persoane sunt ceea ce spun şi sunt de încredere.

Mai este o persoană cu care comunic care are relaţii în cadrul grupurilor japoneze de dreapta şi cu societăţile asiatice.

Ceva mai rar comunic cu şefii bandelor japoneze, cum ar fi Yamaguchi-gumi sau Inagawa-kai sau Sumiyoshi.

Apoi este un alt bărbat cu care vorbesc destul de des, care are conexiuni şi relaţii în KGB sau în serviciile secrete din Serbia.

DW: În Rusia sau în Serbia ?

BF: La origini, din Serbia, mai multe nu pot spune.

De exemplu, de mai multe ori am luat masa în oraş cu soţia prim-ministrului Kan Naoto. Locuim în acelaşi cartier.

O campanie îndârjită împotriva lui Fulford.

BF: Împotriva mea, totuși, a fost comandată o campanie îndârjită, ca să mă discrediteze. Au întocmit un dosar special pentru mine, care este gros cât o carte de telefoane.

La început, au încercat să mă omoare.

Apoi, după ce şi-au dat seama că cel care dădea ordinul să fiu eliminat ar fi fost apoi el însuşi eliminat, au recurs la altceva. Au vrut să mă aducă în pragul falimentului, punându-mă pe lista neagră.

I-a fost distrusă cariera în televiziune.

BF: Înainte aveam regulat emisiuni la televiziunea japoneză.

DW: Pe NKH sau unde? (NKH este cea mai mare şi cea mai cunoscută reţea de televiziune din Japonia).

BF: Pe NKH exista o emisiune specială de 20 de minute cu mine, la ora de maximă audiență. Am avut emisiuni pe mai multe posturi TV.

Ideea este că fiind atât de cunoscut, aveam în felul acesta posibilitatea ca ceea ce scriam să fie publicat şi în Occident.

De aceea, ei m-au trecut apoi pe lista neagră.

DW: În ce an se petrecea asta ?

BF: Trebuie să fi fost prin 2005 sau 2006. Da, era 2006, după ce am plecat de la Forbes şi am început să scriu despre evenimentele din 11 septembrie 2001.

Presa occidentală nu a avut curajul să scrie adevărul despre 9/11 (11 septembrie 2001).

BF: Prin aceasta urmăream ca tot ceea ce spuneam şi scriam să apară şi în presa occidentală. Atunci mi-am dat seama că jurnaliştilor din Occident ori le era teamă să nu-şi piardă slujbele, ori la acele conferinţe erau prezenți doar agenţi sub acoperire care pozau ca jurnalişti.

Concluzia în ambele cazuri este că mass-media era în întregime controlată.

Nu mi-am imaginat că este atât de controlată, dar m-am convins de aceasta în momentul în care am ţinut acele conferinţe şi am prezentat dovezi de necontestat cu privire la falsul atentat din 9/11.

Cu acea ocazie, corespondentul de la New York Times mi-a spus că el ar fi imediat concediat dacă ar scrie despre aşa ceva!

DW: Deci nu eşti de acord cu scenariul clasic.

Ai putea să ne spui pe scurt care este concluzia la care ai ajuns tu, care apoi ţi-a adus unele necazuri ?

BF: Pe scurt, totul a fost o înscenare din interior. Există dovezi zdrobitoare ce arată, dincolo de orice dubiu, că nu este nici pe departe vorba despre nişte terorişti din Arabia Saudită.

Problema pentru multe fiinţe umane care aud aceasta este că deşi încep atunci să îşi dea seama că nu a fost vorba de un atac terorist pus la cale de arabi, totuşi alternativa devine atât de năucitoare încât nu o pot suporta. Ei încep să creadă în mod fals că o astfel de conspiraţie este prea mare pentru a putea fi vreodată posibilă.

Însă cei care conduc din umbră au pus la cale întotdeauna incidente false pentru a-i face pe oameni să fie de acord cu un război.

Tocmai de aceea, dacă privim în trecut, la cazuri istorice, oamenii nu au traume asociate cu acele evenimente.

De exemplu, ceea ce a declanșat războiul hispano-american, a fost un fals incident : explozia navei americane USS Maine, pentru care a fost acuzată Spania. Însă, 70 de ani mai târziu, a fost recunoscut că de fapt americanii înșiși au aruncat în aer nava respectivă.

Dar dacă, la acea vreme, ai fi spus că incidentul a fost fabricat de americani, ai fi fost linșat în plină stradă.

Prin scufundarea Titanicului au fost ucişi 600 de oponenţi ai Băncii Rezervei Federale.

DW: Ai menţionat la un moment dat o informaţie absolut năucitoare cu privire la nava Titanic.

BF: Înainte de scufundarea Titanicului a apărut o carte despre o navă numită Titan care s-a scufundat în timpul călătoriei sale inaugurale.

(Notă David Wilcock : Cu altă ocazie, Benjamin Fulford a afirmat că această carte a fost publicată intenţionat, cu scopul de a „ascunde la vedere” ceea ce doreau să facă.

Aceasta este o metodă ocultă binecunoscută pe care grupurile criminale ce au condus din umbră lumea au folosit-o foarte des.

Prin intermediul acestor viclenii diabolice, ei vor să se asigure că vor putea spune după aceea că, de fapt, noi am ales singuri să fim aduşi de către ei într-o stare de sclavie. Cartea respectivă a apărut cu 14 ani înaintea scufundării Titanicului.)

BF: Prin scufundarea Titanicului ei au scăpat astfel, dintr-o singură lovitură, de 600 de industriaşi care erau împotriva înfiinţării Băncii Federale.

J.P. Morgan a spus, atunci : „Haideţi să discutăm despre acest subiect în timp ce traversăm Atlanticul”.

Bineînţeles, în mod oportun, el a pierdut „la mustaţă” îmbarcarea pe vapor. Cei care s-au îmbarcat au fost apoi ameninţaţi cu pistolul şi forţaţi să rămână pe vapor, atunci când ar fi trebuit să se urce în bărcile de salvare.

Un faimos citat al lui Woodrow Wilson ar putea să fie inspirat de tragedia Titanicului.

DW: În cartea intitulată „The new freedom” („Noua libertate”), apărută în 1913, în Secţiunea 1, „The old order changeth” („Vechea ordine se va schimba”), la pagina 13, Woodrow Wilson (preşedinte al SUA) spune următoarele :

„De când am intrat în politică, mulţi politicieni şi oameni influenţi mi-au împărtăşit opiniile lor personale. Am putut astfel să-mi dau seama că unele dintre cele mai influente personaje din Statele Unite, din domeniile comerţului sau manufacturii, se tem de cineva, se tem de ceva. Ei ştiu că există undeva o putere ocultă atât de strict organizată, atât de vicleană şi care şi-a întins tentaculele peste tot, în toate domeniile, încât îşi dau seama că ar fi bine să vorbească doar în şoaptă dacă cumva îndrăznesc să aducă vreo critică acestui aparat ocult.”

Aceasta este doar una dintre multele afirmații revelatoare care îi aparțin lui Wilson, care arată cât de îngrijorat era cu privire la Banca Rezervei Federale.

Este posibil ca anumiţi „insideri” (surse din interior) să-l fi informat pe preşedintele american că tragedia Titanicului a fost folosită pentru a elimina 600 de oponenți ai creări Rezervei Federale.

Clanului Rothschild i-a fost pe plac ideea de a crea un armaghedon.

BF: Celor din clanul Rothschild le surâde ideea de a crea un armaghedon.

Exista o sectă evreiască cu aproximativ 1 milion de membri, în cadrul căreia s-a perpetuat credinţa că profeţiile sunt inevitabile şi că nu pot fi preîntâmpinate. Respectivii evrei au decis să pornească ei înşişi anumite acţiuni pentru ca aceste profeţii să se împlinească.

Aceasta este partea cea mai năucitoare. Este o poveste atât de complexă şi în acelaşi timp atât de prostească, încât multora nu le vine să creadă. Însă dovezile în acest sens sunt zdrobitoare.

Profeţiile vorbesc despre o bătălie, Armaghedon,  între două mari naţiuni – Gog şi Magog.

Conform acestor profeţii, 90% din populaţia planetei ar urma să fie ucisă în această luptă. Restul de 10% se zice că ar deveni sclavii evreilor, fiecare evreu având câte 2.800 de sclavi.

DW: Este cumva vorba despre evreii sabateeni ?

BF: Da. Eu îi numesc sabateeni. Nu i-aș numi evrei, pentru că sistemul lor de credinţă nu este cu adevărat evreiesc.

BF: Au vrut să declanşeze un război între Uniunea Sovietică şi Occident, care era menit să pornească armaghedonul.

Iar în cazul crizei rachetelor cubaneze aproape au reuşit, căci şi acest conflict avea acelaşi scop. Pe vremea aceea eu eram copil şi chiar locuiam în Cuba.

Ceea ce s-a petrecut după aceea – aici intrăm în istoria financiară, tratate economice internaţionale, toate fiind foarte bine documentate în arhivele publice – este că naţiunile lumii nu au fost de acord cu acest plan nebunesc.

Povestea din spatele acţiunilor juridice ce se află în desfăşurare astăzi.

BF: Să ne întoarcem puțin înapoi, astfel încât să se înţeleagă ce se petrece acum și ce acțiuni juridice s-au demarat împotriva acestui grup de fanatici.

Vă spuneam că s-a intentat un proces. Am văzut extrem de multe documente în legătură cu acest caz. Există multe implicaţii acolo, nu este vorba de un proces banal.

În anii ’30, japonezii au invadat China cu scopul să confişte, să fure aurul chinezilor.

Clanul Rothschild a modernizat Japonia cu scopul de a domina China.

DW: Japonia era o ţară medievală până în anul 1868 când a intrat într-o perioadă de industrializare extrem de rapidă, chiar fără precedent.

BF: Clanul Rothschild a modernizat Japonia pentru a o folosi drept colonie militară, ca pe un instrument menit să servească la dominarea Chinei.

Restauraţia Meiji (în japoneză înseamnă „Conducere Luminată”) – „Illuminati” ?

DW: Deci, cu reinstaurarea familiilor Meiji a început totul.

Dar Meiji erau mai degrabă nişte copii, nu-i aşa? Totul a fost întocmai ca o rebeliune adolescentină.

Vrei să spui că Rothschild i-au finanțat pe acești tineri și i-au adus la putere?

BF: Clanul Rothschild a preluat controlul asupra clanurilor din sud Satsuma şi Choshu, iar apoi le-a oferit arme moderne şi s-a folosit de ei pentru a cuceri Japonia.

Este o istorie interesantă, dar să ne întoarcem la subiectul nostru.

Armata japoneză juca joc dublu pentru a înşela China.

BF: Să revenim la anii ’30, atunci când Japonia a invadat China.

Era de fapt vorba despre trupe de bandiţi care erau conduşi de un individ pe nume Kodama Yoshiyo. Aceştia intrau într-un oraş, luau aurul şi tot ce găseau de valoare, apoi venea armata japoneză şi zicea : „Am auzit că aveţi probleme cu nişte bandiţi, noi vă vom proteja!”.

Între timp, aurul era îmbarcat pe nave şi trimis spre Tokyo, iar mai apoi spre Filipine.

Guvernul Kuomintang a dat aur pentru „păstrare” în S.U.A. în anul 1938.

BF: Guvernul Kuomintang nu a vrut ca aurul chinez să ajungă pe mâna japonezilor.

În 1938, şapte nave de război americane au fost trimise din China spre SUA, fiind încărcate până la refuz cu aur şi argint chinez.

Mult aur şi argint chinez fusese trimis americanilor chiar şi mai înainte, începând cu anul 1920.

SUA le-a dat în schimb obligaţiuni valabile pe o perioadă de 60 de ani.

DW: Vrei să spui că cei din clanul Rothschild au fost responsabili pentru aceste acţiuni în urma cărora a fost furat aurul ?

BF: Absolut. Şi la fel şi alte familii americane sau britanice care controlau Banca Rezervei Federale și vroiau să pună mâna pe aurul chinez.

Era o goană generalizată după acest aur, în cadrul căreia diferiţi indivizi vroiau aurul pentru ei înşişi ori pentru grupul din care făceau parte.

DW: Deci Japonia era, într-un anume sens, un fel de colonie auxiliară pentru familiile din SUA şi Marea Britanie care se află în spatele Băncii Rezervei Federale.

Ei foloseau Japonia întocmai ca pe un instrument, în anumite scopuri.

BF: Exact. Ca urmare, foarte mult aur a fost trimis către America.

Chinezii au primit, în schimb, un număr imens de obligaţiuni americane, a căror valoare totală era exorbitantă.

Guvernul Kuomintang nu era alcătuit din comunişti.

DW: Ai spus că în acel timp la conducere era guvernul Kuomintang.

BF: Este vorba de guvernul chinez naţionalist care se afla atunci la putere, condus de Chiang Kai-Shek. Ei nu erau comunişti ; au fugit în Taiwan după ce comuniştii au preluat puterea.

Aşa a ajuns Taiwanul să aibă atât de multă putere economică.

De aceea China vrea să îi invadeze şi să recupereze această mică ţară.

O imensă comoară ascunsă în spatele Muzeului Naţional din Taiwan.

BF: Cei care formaseră guvernul chinez naţionalist au luat cu ei foarte multe bogăţii, atunci când au fugit din China.

În Taiwan au un muzeu faimos, în spatele căruia sunt nişte dealuri.

Este foarte interesant că, în fiecare an, muzeul prezintă cu totul altceva, toate colecţiile şi expoziţiile fiind înlocuite cu altele noi, an de an, iar aceasta se petrece deja de 50 de ani.

Şi totuşi, vă pot spune că, până acum, abia dacă au arătat un vârf de ac din comorile pe care le ascund în galeriile din interiorul acelor dealuri.

Aici se află străvechea comoară imperială chineză.

Însă aceasta este doar una dintre comorile inestimabile ascunse acolo.

(DW: Așa cum vom vedem mai încolo, una dintre sursele mele din interior, dintre cele mai de încredere, chiar a vizitat personal aceste galerii subterane, şi susţine că acestea au fost construite manual cu ajutorul unui număr impresionant de lucrători.

Se pare că aceste galerii se întind pe o suprafaţă de 80 x 65 kilometri şi sunt structurate pe şapte niveluri suprapuse.

Jumătate din acest complex subteran este plin cu aur, iar în cealaltă jumătate se află străvechea comoară imperială chineză.)

De unde provine această comoară ?

DW: Comoara aceasta a fost luată de la mongoli ? De unde a provenit iniţial ?

BF: Păi, uite : de exemplu, dacă citeşti arhivele vechi şi cărţile de istorie, vei vedea că romanii cumpărau mătase, ceramică şi condimente de la chinezi şi plăteau cu aur.

La fel au procedat apoi şi spaniolii. Aceştia au luat tot aurul pe care l-au furat de la azteci şi de la incaşi şi l-au dat pe ceea ce cumpărau din Asia.

(Nota MarYan : Într-adevăr, informaţii recente despre Columb şi „descoperirea Americii” susţin că acesta a crezut că a descoperit coasta estică a Asiei, astfel că, la întoarcere, regalitatea, nobilimea şi populaţia îl aştepta nerăbdătoare cu... mirodeniile din Orient !

De aceea pare credibilă această informaţie oferită de Fulford : spaniolii nu erau interesaţi atât de mult de aurul incaş şi aztec, cât mai ales de mirodeniile Orientului şi, la fel de mult, de mătasea chinezilor...

Însă, acest aspect ridică o problemă extrem de interesantă pentru noi, românii : dacă romanii au „evacuat” către chinezi aurul pe care-l deţineau, tot sub impulsul aceloraşi dorinţe, ca şi spaniolii – mirodenii, mătase, ceramică – întrebarea este cu CARE AUR au făcut romanii schimburile respective ?

Dacă ne amintim de unde a provenit o mare parte din aurul romanilor din primele secole ale erei creştine, mai exact din anul 106 d.Ch., adică din DACIA cucerită de Traian, atunci chestiunea devine mult mai interesantă...

Deşi se vorbeşte de 160 de tone de aur şi 330 de tone de argint, „luate” din Dacia ca pradă de război, evaluările neoficiale vorbesc de cantităţi de cel puţin 10 ori mai mari – peste 1.600 de tone de aur şi 3.300 de tone de argint, plus cantităţi cel puţin egale acestora din urmă, exploatate de romani, în special în minele de aur de la Roşia Montana, pe durata celor 165 de ani de ocupaţie romană, până în anul 271 d.Ch.

Şi, probabil că, în realitatea „cea mai reală”, cantităţile au fost şi mai mari, poate MULT mai mari...

Ei bine, prin această „poveste” a lui Fulford, situaţia devine foarte interesantă : „înnebuniţi” după mirodeniile şi mătasea orientală, romanii au folosit o bună parte din aurul dac ca monedă de schimb către chinezi – care, iată, conform cu ultimele informaţii, după alte peregrinări şi aventuri, acesta ajunge chiar în aceste fabuloase galerii din spatele Muzeului de Istorie din Taiwan.

Aşadar, în concluzie : pe baza informaţiilor oferite aici de Fulford, se poate afirmă că, cel puţin o parte din aurul şi bijuteriile de mare valoare, prăduite din Dacia din şi după 106 d.Ch., s-ar putea regăsi în galeriile subterane din interiorul unor dealuri din Taiwan...)

BF: În felul acesta, aproape 85% din aurul lumii a ajuns în Asia.

De aceea, unul dintre motivele pentru care oligarhii din occident au declanşat al doilea război mondial a fost faptul că doreau să obţină acest aur.

(N.MY.: Iată cum sună a „deja vu”, la fel cu ce am spus imediat mai sus, legat de motivul real al atacului Daciei de către Traian, împăratul unui imperiu aflat atunci „în stare de faliment”...)

Pentru aceasta, ei au plănuit mai întâi să confişte tot aurul din lume care era deţinut de persoane private.

În anul 1934, Roosevelt a interzis ca persoanele private să mai deţină aur.

DW: Unii oameni încă nu știu aceasta, însă Rezerva Federală a confiscat aurul tuturor, inclusiv cel depozitat de oameni în cutii sigure la bancă.

Acordul de la Bretton Woods a fost, de fapt, un mandat de 50 de ani pentru controlul întregii planete.

BF: În 1944 s-a semnat Acordul de la Bretton Woods.

Prin acesta a fost înfiinţat sistemul financiar internaţional cu acoperire în aur.

Aurul care nu se afla încă sub controlul puterilor occidentale a fost pur şi simplu scos de pe piaţă. Adică, a fost trecut pe lista neagră, ascuns în peșteri sau îngropat în nave scufundate pe fundul oceanului.

De exemplu, familia regală thailandeză avea foarte mult aur. Lor nu le este permis nici măcar astăzi să obţină bani pentru acel aur.

Aceasta este valabil şi pentru aurul perşilor, care a fost transportat în Thailanda atunci când şeicul Iranului a pierdut puterea.

În anul 1944, Marea Britanie, Franţa şi SUA au primit dreptul ca pentru 50 de ani să deţină controlul global asupra sistemului financiar.

Deci, un mandat de 50 de ani pentru a dezvolta şi a moderniza planeta.

Ca un amănunt foarte important, să ştiţi că Roosevelt a fost în realitate otrăvit. A fost vorba de o lovitură de stat în stil fascist.

Cei din complexul militar industrial nu vroiau deloc să se ocupe de binele planetei, ci voiau să declanşeze un război rece între Uniunea Sovietică şi ţările din Vest.

Acest plan făcea parte din scenariul „Gog-Magog”.

În 1955, 77 de naţiuni s-au opus planului Bretton Woods.

BF: În anul 1955, naţiunile „nealiniate” (China, Indonezia, Iugoslavia, India, Brazilia etc.) s-au hotărât să se împotrivească. Au hotărât ferm că nu aveau de gând să participe la acest Război Rece.

Din punct de vedere istoric, ele aveau dreptul la o mare parte din comoara deţinută de asiatici.

Cele 77 de ţări vroiau să finanţeze un plan, care a fost intitulat „Planul Marshall pentru Asia şi Africa”, pentru a contribui la dezvoltarea acestor regiuni.

Un lider important al celor 77 de naţiuni care doreau să dezvolte Asia şi Africa era preşedintele Indoneziei, Sukarno. El provenea dintr-o străveche linie dinastică, fiind înrudit cu majoritatea familiilor regale din Asia.

Astfel a fost creat apoi Memorialul Hilton Green, în anul 1963.

BF: Există un tratat internaţional pe care aceste naţiuni l-au semnat, care se numeşte „Hilton Green Memorial”.

Singura versiune a acestui tratat care există pe Internet este un fals evident, căci deşi se spune că datează din 1963, este însă perfect vizibil că acolo sunt folosite font-uri în stilul binecunoscut Times New Roman, din Microsoft Word, cu tot cu varianta „bold”. Chiar şi aspectul cernelii de pe acele hârtii arată întocmai aşa cum s-ar vedea aceasta în cazul în care am pune într-un mod nu tocmai reuşit, nişte cerneală peste o foaie printată la o imprimantă modernă.

Mai mult decât atât, personal am văzut foarte multe documente din anii ’50 care fuseseră scrise la maşină, iar acestea nu arată nici pe departe aşa cum arată acele falsuri.

Am putea spune că este aproape inevitabil să se creeze documente false într-o astfel de situaţie. Aceste falsuri îi pot păcăli pe cei naivi, dar nu şi pe cei înzestraţi cu discernământ.

Este clar că în acest caz este vorba despre ceva contrafăcut.

Benjamin Freedman a deconspirat planurile cabalei criminale de a crea un Armaghedon.

BF: Atunci când a început Criza Rachetelor Cubaneze şi aproape toată lumea era pe cale să păşească, fără să ştie ce face, în plin război nuclear, a apărut dintr-o dată un bărbat pe nume Benjamin Freedman. El a dezvăluit faptul că planurile criminale ale cabalei de a crea armaghedonul erau reale.

Ceea ce Freedman a spus, pe scurt, este că exista un grup de oameni care acţionau din umbră şi care vroiau să pornească un război pentru a putea astfel să preia controlul asupra planetei.

El a menţionat, de asemenea, că existau foarte multe dovezi care să demonstreze toate acestea.

Mesajul lui Freedman a ajuns la Kennedy.

BF: Discursul cheie al lui Benjamin Freedman a fost ţinut la Willard Hotel, Washington, în anul 1961.

Kennedy a fost în cele din urmă de acord să coopereze cu naţiunile nealiniate pentru a pune capăt „Războiului rece” şi pentru a finanţa dezvoltarea Asiei şi a Africii.

Pentru a-i mulţumi pe cei din complexul militaro-industrial el avea de gând să trimită un om pe lună şi altele asemănătoare.

Kennedy a primit aurul indonezian şi a oferit, în schimb, bancnote emise de trezoreria americană.

Povestea decretului numărul 11.110 este mult mai complicată decât ne-am putea imagina.

DW: Kennedy a semnat decretul cu numărul 11.110 cu doar câteva zile înainte de moartea sa.

Acest decret îi interzicea Trezoreriei Americane să mai vândă argint persoanelor private şi în acelaşi timp îi conferea preşedintelui dreptul de a emite monedă ce avea acoperire în argint, fără a fi în prealabil necesară permisiunea Băncii Rezervei Federale (BRF).

Kennedy a făcut aceasta pentru că BRF urmărise sistematic până atunci să cumpere tot argintul deţinut de Trezorerie, astfel încât să poată să emită câţi bani dorea fără să fie nevoie ca acei bani să aibă o acoperire în metale preţioase sau bunuri concrete.

Pe Internet, pe pagina Wikipedia dedicată acestui decret 11.110, a fost introdusă în mod insidios o anumită întorsătură a poveştii, lucru care nu este deloc întâmplător.

Acolo se spune că acest plan mărea de fapt puterea BRF. Cu toate acestea, prin faptul că nu mai permitea ca acest preţios metal să părăsească Trezoreria, decretul lui Kennedy era de fapt o măsură prin care argintul era protejat.

Secretarului Trezoreriei i-a fost înlăturat dreptul de a mai emite certificate pentru argint. Este posibil ca președintele american să fi luat această măsură pentru că secretarul Trezoreriei conspira cu cei din BRF. Kennedy probabil s-a gândit că emiterea de dolari cu acoperire în argint va pune capăt inflaţiei şi creării de către BRF a „banilor din bule de săpun”.

Din această perspectivă, asasinarea sa, care a urmat câteva zile mai târziu, nu ne mai apare deloc ca fiind o simplă coincidenţă.

Dacă sursele lui Fulford au dreptate, decretul executivului înregistrat cu nr. 11.110 a fost doar o primă măsură vizibilă ce făcea parte din planului Kennedy de a înfrânge BRF şi de a folosi aurul asiatic ca garanţie pentru un sistem financiar cu totul nou.

(continuare în Partea a 3-a)

SURSE : http://www.yogaesoteric.net

http://divinecosmos.com/start-here/davids-blog/995-lawsuit-end-tyranny