CuVântul (PoVestea) Zilei : 175
pentru
12 iulie 2022
Transformare
şi
Expansiune
într-un
Nou Ciclu Spaţiu / Timp
După atâtea poVeşti cu Actualităţi Planetare din sferă politică, economică, financiară şi alte domenii asemănătoare, în care informaţiile sunt poate „interesante“, chiar fierbinţi, însă cu o frecvenţă vibraţională nu tocmai cea mai potrivită pentru creşterea fiecăruia...
...Haideţi
ca în poVestea de azi să revenim la frecvenţe să le spunem „mai normale“,
adică încărcate cu mai multă Lumină şi energie armonioasă.
Tocmai
în acest sens vă propun o „informare energetică“ venită pe
filieră clasică, verificată şi confirmată şi care, spre deosebire de marea
majoritate a channeling-urilor şi „canalizatorilor“ actuali (care parcă a
dat cu „chemtrails“-uri peste ei, căci sunt „jalnici“, în cea mai mare parte, din
păcate – de aceea este nevoie de verificări „încrucişate“ de
autenticitate a celor ce abordează un asemenea domeniu !), ei bine, Celia
FENN este o „veterană“ a transmisiilor informaţiilor venite de la Arhanghelul
MiKaEl (sau MIHAIL, după preferinţe de pronunţie).
Căci
despre o astfel de informare este vorba în această poVeste, prin care vă propun
să vedem ce ne transmite, după cum spuneam, „veterana“ Celia Fenn,
într-un mesaj al Arhanghelului, intitulat chiar aşa : „POARTA LEULUI 2022 : Transformare şi Expansiune într-un Nou CICLU SPAŢIU / TIMP“ :
„A fost
o perioadă de schimbare şi tranziţie rapidă pe Pământ în ultimele
şase luni !
Începând
cu Portalul Vărsătorului din luna Februarie 2022, ați intrat
într-o perioadă de frecvenţă accelerată și de «expansiune»
personală.
Acest
lucru s-a simțit odată cu marile schimbări din 22 Februarie şi 22 Martie
2022, precum și la Eclipsele, Echinocţiul şi Solstiţiul din acest an
și, mai recent, Portalurile 6/6/6 și 7/7.
Fiecare
schimbare v-a condus către o frecvenţă mai înaltă şi mai fină, astfel
încât să fiţi pregătiţi pentru un «salt» cuantic, pe măsură ce tranzitaţi Poarta (Portalul)
Leului la sfârşitul lunii Iulie şi începutul lunii August 2022.
Portalul
8/8 va fi un moment culminant,
când veți păși înainte, în versiunea voastră «extinsă».
Unii au
simțit o dorinţă intensă de a-şi deschide serviciul față de Lumină și de
a-și exprima, cu adevărat, Misiunea Sufletului lor pentru Noul Pământ.
Într-adevăr,
dragilor, acesta este momentul în care veţi putea să vă întindeţi «aripile angelice» ca
îngeri umani și să păşiţi în această nouă versiune a voastră.
În acest
moment, deoarece atât de mulți dintre voi deţin frecvenţe superioare,
Familiile şi Triburile de Suflet se adună într-un mod
semnificativ.
Magnetismul
intens care este instituit de Suflet,
pe măsură ce atinge o frecvență în care transmite Energiile Divine Feminine,
demonstrează că astfel de Suflete sunt atrase unele de celelalte şi fac
conexiuni.
Aceste
conexiuni devin COMUNITĂŢI care vor
forma Fundamentele Comunităţilor Sacre de Lumină ale Noului Pământ,
pe Planeta Pământ.
Pământul
se întoarce la Planul său Iniţial ca Planetă
Sacră în Galaxie, iar cei care intră în serviciul Noului Pământ devin
Păzitorii Sacri ai Noului Pământ şi ai Spaţiilor Sacre ale
Noului Pământ.
Acum sunteţi
conectaţi la Familiile voastre Angelice şi Galactice, la Conştiinţa
Christică, la Natură și la puterile ei esenţiale.
Voi sunteţi
pregătiţi să vă inter-conectaţi, pentru a crea comunităţi care vor
exprima aceste conexiuni.“
„Dragilor,
aceste comunităţi ale Noului Pământ se vor întemeia pe Iubire
și Compasiune și pe integritate şi claritate.
Ele vor
fi o expresie a «Celor Strălucitori»
și a «Celor Puri» ai Conştiinţei Christice și a liniei
Avatarului Magdalenei.
Ele vor fi o expresie a unei noi forme de Conducere pe Pământ.
Aceasta
va fi Conducerea din Inimă şi din Suflet.
Energiile
vor fi cuprinzătoare şi pline de compasiune
și nu va exista judecată şi agresivitate sau competiţie pentru locuri
şi poziţie.
Cei care
formează aceste comunități se vor concentra pe «Fiinţa» lor şi pe
Energia Comunităţii, mai degrabă, decât
pe orice expresie a Puterii sau a Bogăţiei.
Aceste
comunităţi vor fi infuzate de Energia
Divină Feminină a frumuseţii, armoniei, sprijinului şi a împărtăşirii
cu toţi.
Va
exista echilibru, flux, abundenţă şi o nouă înţelegere a modului
în care funcţionează «comunitatea», atunci când oamenilor nu li se oferă statut prin succesul
economic, ci prin energia inimilor şi a sufletelor lor.
Dragilor,
veți ajunge să cinstiţi calea fiecăruia şi locul în care se află în
călătoria lor.
Îi veți onora
pe Tineri pentru inocenţa şi pentru puterea lor, pentru visele
şi pentru voinţa lor.
Îi veți
învăța să se conecteze cu familiile lor angelice şi galactice și să-şi
onoreze Darurile Spirituale, pe măsură ce ajung la viața adultă.
Îi
veţi onora pe cei care se află la mijlocul vieţii,
mame şi taţi şi lideri comunitari care servesc prin capacitatea
lor de a fi furnizori iubitori şi plini de compasiune pentru propriile
lor familii şi pentru familia mai mare care este comunitatea lor.
Fiecare Bărbat
sau Femeie, fie că este singur sau căsătorit, fie că este părinte
biologic sau nu, va deveni «Mamă»
sau «Tată» pentru cei care sunt vulnerabili în
Comunitatea lor.
Și vor
face acest lucru cu compasiune împuternicită, din Inimă şi din Suflet.
Și,
apoi, îi veţi onora pe Înţelepţi – Bărbaţi şi Femei – şi pe
Bătrâni, care deţin înţelepciunea pentru comunităţi și
contribuie, prin experiența vieții lor, la binele suprem.
Veți
ajunge să recunoaşteţi această parte a vieţii voastre, ca fiind cea
mai puternică expresie a cine sunteţi ca Suflet.
Acesta
este Timpul vostru de Aur în Epoca de Aur, în timp ce faceți un
pas înainte, pentru a oferi comunităţii tot ceea ce aţi învăţat şi tot
ceea ce sunteţi.
Vă veți
percepe ca fiind «Crone», care înseamnă, de fapt, «Coroana» sau «Cel Încoronat»,
încoronat cu Înţelepciune, Frumuseţe și cu Lumină sufletească !“
„În
acest an, Poarta Leului va fi, într-adevăr, puternică și
vă îndemnăm să veniţi alături de Familia de Suflet şi de triburile voastre
pentru a sărbători, fundamenta şi a ancora aceste Noi Energii.
Cuvintele-cheie sunt Expansiune şi Transformare....
...Devenind
Tot ceea ce puteţi FI în acest moment şi extinzându-vă
serviciul către Divin, conform Planului Sufletului vostru.“
Prin
acest mesaj, MiKaEl prin Celia ne re-aminteşte că ne apropiem de acel
moment anual destul de interesant (iar pentru unii chiar foarte
interesant!) numit „PORTALUL LEILOR“ care, şi în 2022 (ca în fiecare
an), începe din 26 iulie (odată cu „Noul An Sacru“ Planetar,
sărbătorit de vechii Egipteni, de la Siriusieni, precedat pe 25 iulie de „Ziua
din afara Timpului“) cu un maxim la Portalul (numerologic) 8
/ 8 din 8 august, apoi se închide complet până pe 12
august.
(Detalii
le puteţi citi aici, în alt articol-mesaj al Celiei Fenn : „Portalul
Leilor 8/8 din 2019...“)
Dar,
dincolo de acest Moment despre care cu siguranţă că vom mai poVesti pe aici,
prin acest Univers Christalin, foarte pe scurt aş dori să ating subiectul
esenţial din acest mesaj din poVestea de azi, pe care a insistat
Arhanghelul MiKaEl : COMUNITATEA.
Acesta
este un subiect extrem de vast (şi atât de important), mai ales în
aceste Vremuri (mai mult decât Tulburi), despre care am mai scris şi, mai ales,
voi mai scrie, pentru a ne aminti de importanţa acestei forme de
supravieţuire a fiecăruia – de data aceasta, la propriu spus : supra-Vieţuire,
deasupra unei vieţ(uir)i ordinare a unei rezistenţe cu orice preţ în corpul fizic,
indiferent de compromisuri şi renunţări...
Când
umani cu idei şi preocupări fundamental asemănătoare îşi unesc forţele şi
mijloacele de trai de zi cu zi, într-un Spaţiu comun (un Centru Local),
atunci ceea ce pot construi împreună are o mult mai mare trăinicie decât
atunci când fiecare este poziţionat în spaţii separate (chiar
dacă ştim că Spaţiul şi Timpul sunt relative şi că, până la urmă, izolarea
spaţială şi pierderea temporală sunt „iluzii“, totuşi, pentru 3D-ul
concret dimensional, nu prea, sunt cât se poate de „autentice“...).
Aşadar,
haideţi să medităm împreună la ideea de COMUNITATE (Auto-Sustenabilă,
de Lumină), ce poate fi chiar temporar realizată, nu neapărat pentru
tot restul vieţilor celor implicaţi, re-amintindu-ne inclusiv ce ne-au tot transmis
FONDATORII, prin Sal Rachele, iar acum, şi Arhanghelul MiKaEl,
prin Celia Fenn.
Spor la Meditaţie
!
MarYan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu