MarYan : CuVântul (PoVestea) Zilei : 148 pentru 15 iunie 2022 – Actualitatea lui EMINESCU la 133 de ani de la „plecarea“ sa şi TESTAMENTUL său Politic.

 

MarYan

 CuVântul (PoVestea) Zilei : 148

pentru

15 iunie 2022

 

Actualitatea lui

EMINESCU

la 133 de ani de la „plecarea“ sa

şi

TESTAMENTUL său Politic

 

 

Vreme trece... Vreme vine... vorba lui Eminescu, cel căruia azi îi co-memorăm, iată, 133 de ani de la plecarea sa din această Zonă Planetară Românească către alte Spaţii şi „locuri“ mai puţin solicitante, la „odihnă şi tratament“...

...După o Viaţă zbuciumată, aflată într-o continuă luptă pentru cel puţin 20 de ani din scurta sa perindare pe Pământ timp de 39 de ani, din 1850 (15 ianuarie) până în 1889 (15 iunie).

Despre Eminescu s-a scris enorm, inclusiv din perspectivă strict economică (cât ar câştiga azi din drepturile de autor... un involuntar umor amar, căci unii atât mai pot înţelege din Eminescu şi din universalul lui Mesaj), de aceea nu insist pe formatul „clasic“...

...Ci doar doresc să amintesc de un subiect ce pare a fi extrem de actual : „TESTAMENTUL POLITIC“ al acestuia, selectând mici fragmente din textele sale ne-poetice (editoriale politice) ce ne arată un alt Eminescu – un adevărat „revoluţionar“ care, de altfel, i-a şi adus „pieirea“ (la ordinul ambasadorului austro-ungar în Ţările Române).

 

Iată ce aflăm, în opinia „poetului nepereche“, despre viaţa şi oamenii din acest teritoriu românesc unde, acum, noi îi călcăm pe urmele sale, după 135-145 de ani de la scrierea acestora! :

„Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.”

(Mihai Eminescu, „Domnul Simeon Mihălescu publică...“, Timpul, 18 aprilie 1879, în Opere, vol. X, pag. 223)

„Astfel, statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege.”

(„De câte ori «Românul» era în opoziţie...“, Timpul, 14 august 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 168, informează Nasul TV)

„Constituţia noastră, punând greutatea pe o clasă de mijloc, parte străină, parte neexistentă, a dat loc la o declasare generală din cele mai dezastruase.”

(„Influenţa austriacă asupra românilor din Principate“, Convorbiri literare, 1 august 1876, în Opere, vol. IX, pag. 173)

„Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie.”

(„Românul în ajunul alegerilor...“, Timpul, 3 mai 1879, în Opere, vol. X, pag. 229)

„Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment patriotic.”

(„Nu încape îndoială...“, Timpul, 8 august 1880, în Opere, vol. XI, pag. 291)

„Pretutindeni, în administraţie, în finanţe, în universităţi, la Academie, în corpurile de self-government, pe jilţurile de miniştri, nu întâlnim, în mare majoritate, decât, iarăşi şi iarăşi, acele fatale fizionomii nespecializate, aceeaşi protoplasmă de postulanţi, de reputaţii uzurpate, care se grămădeşte înainte în toate şi care tratează c-o egală suficienţă toate ramurile administraţiei publice.”

(„E clar că un stat...“, Timpul, 12 noiembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 400)

„La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin introducerea unei organizaţii şi a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea scump şi nu produce nimic.”

(„Fraţii Nădejde...“, Timpul, 18 iunie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 212)

„Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce nepăsător greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă.”

(„La propunerea noastră...“, Timpul, 31 august 1878, în Opere, vol. X, pag. 104)

„Statul a devenit, din partea unei societăţi de esploatare, obiectul unei spoliaţiuni continue şi aceşti oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă şi merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câştigate prin frustrarea statului cu sume însemnate. Aceşti dezmoşteniţi, departe de-a-şi câştiga o moştenire proprie pe Pământ pe singura cale a muncii onorabile, fură moştenirea altora, alterează mersul natural al societăţii, se substituie, prin vicleşug şi apucături, meritului adevărat al muncii adevărate, sunt o reeditare, în formă politică, a hoţilor de codru, instituind codri guvernamentali şi parlamentari.”

(„Ni se pare că vorbim...“, Timpul, 17 august 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 172)

„Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia.”

(„Pseudo-Românul ne cere...“, Timpul, 16 mai 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 119)

„Voim şi sperăm o reacţie socială şi economică determinată de rămăşiţele puterilor vii ale poporului, care, dacă nu e pre-ursit să piară, trebuie să-şi vină în fire şi să vadă unde l-a dus direcţia liberală. Prin reacţie nu înţelegem o întoarcere la un sistem feudal, ce nici n-a existat cândva în ţara noastră, ci o mişcare de îndreptare a vieţii noastre publice, o mişcare al cărei punct de vedere să fie ideea de stat şi de naţionalitate, sacrificate până astăzi,  sistematic, principiilor abstracte de liberalism american şi de umanitarism cosmopolit. O asemenea mişcare ar pune stavile speculei de principii liberale şi umanitare, ar descărca bugetul statului de cifrele enorme ale sinecurilor «patriotice» şi ar condamna, astfel, pe mulţi «patrioţi» subliniaţi (marcanţi n.n.) la o muncă onestă dar grea ; ar apăra treptele înalte ale vieţii publice de năvala nulităţilor netrebnice şi triviale, garantând meritului adevărat vaza ce i se cuvine ; ar tinde la restabilirea respectului şi autorităţii şi ar da, astfel, guvernului mijloacele, şi morale şi economice, pentru a cârmui bine dezvoltarea normală a puterilor acestui popor. Nu e dar vorba de reacţiune prin răsturnare.”

(„Românul a contractat năravul...“, Timpul, 29 iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 267)

„Înmulţirea claselor consumatoare şi scăderea claselor productive, iată răul organic, în contra căruia o organizare bună trebuie să găsească remedii.”

(„După cum se poate prevedea...“, Timpul, 2 octombrie 1879, în Opere, vol. X, pag. 323)

„Prin legi practice trebuie să [li] se creeze oamenilor condiţiile unei munci cu spor şi putere de înflorire.”

(„După cum se poate prevedea...“, Timpul, 2 octombrie 1879, în Opere, vol. X, pag. 323)

 

Deci, cum sună ? Cumva cunoscut ?

Dacă nu ar fi limbajul arhaic, de acum mai bine de 100 de ani, oare cui am fi atribuit aceste texte, de n-am fi cunoscut autorul ?...

Ideea este că, iar şi iar, „nimic nou sub soare“, astfel că „bolile“ identificate în societatea românească par a fi atât de „cronicizate“, încât depăşesc orizontul de timp cunoscut pentru ultima sută de ani...

Această concluzie, departe de a descuraja pe trăitorii de pe aceste meleaguri situate „pe-un picior de plai“ sau chiar „pe-o gură de rai“... ei bine, toate acestea ar putea duce la o mai mare determinare de mobilizare la treaba pentru care am venit Aici şi Acum ca, mai ales în aceste Vremuri şi, iată, în această Zonă, să facem trebuşoara pentru care am venit... adică SĂ FIM, cât mai Prezenţi (şi Conştienţi) în PREZENŢA DIVINĂ, „împrăştiind“ împrejurul fiecăruia energii şi frecvenţe vibraţionale ce pot ajuta/susţine şi această Zonă cu umanii teritoriali aferenţi... şi, mai ales şi în primul rând, Emiţătorul...

Iar astăzi, fiind „Ziua“ lui Eminescu – căci „moartea“ în fizic este „naşterea“ în astral – haideţi să mai continuăm puţin cu alte câteva detalii inedite, pentru cei dornici de informaţii suplimentare, din această zonă din Viaţa lui mai puţin explorată la şcoală...

Iată în acest Video detaliile a ceea ce am amintit la început, referitoare la împrejurările morţii sale... :

...dar şi despre activitatea sa „conspirativă“, care ne conturează imaginea unui alt Eminescu (moment în care se activa puternic Principiul său Masculin), dincolo de dulcile sale vorbe şi suavele cuvinte din oceanul său de poezii (lin coborâte dinspre delicata sa parte Feminină, cea care solicită/strigă de atâta Vreme pentru o Cale de Exprimare cât mai Naturală, inclusiv în această Zonă Românească !) :

 

În final, doar un vers eminescian îmi mai răsună în ureche (şi nu doar acum, ci tot mai des în ultimul timp, ca semn că „ceva“ chiar „se apropie“ ) :

„UNDE EŞTI TU, ŢEPEŞ DOAMNE ?...“

Haideţi să ne bucurăm că, în fine, Acum şi Aici, avem şi forţă şi instrumente de a continua şi poate chiar de a finaliza munca lui Eminescu şi a atâtor altor minunaţi ai acestui Neam şi Tărâm... să ne Bucurăm de Prezenţă, oameni buni !

 

Cu Drag şi Bucurie,

 

MarYan