MarYan : CuVântul (PoVestea) Zilei : 157 pentru 24 iunie 2022 – Marele Ciclu Precesional.

 

MarYan

 CuVântul (PoVestea) Zilei : 157

pentru

24 iunie 2022

 

Marele

Ciclu Precesional

 

 

Acum, după ce am pătruns mai adânc în „Apocalipsa lui Cobra“ (Partea 1-a şi Partea a 2-a), continuăm această serie deschisă cu acest foarte incitant (şi esenţial) subiect din articolul/articolele lui Cobra...

...Venind, acum, cu mai multe informaţii despre ceea ce înseamnă Marele Ciclu Precesional despre care probabil că aţi auzit şi citit într-o avalanşă de informaţii de acum vreo 10 ani, în preajma momentului din Decembrie 2012.

Pentru cei mai vechi din domeniul meta-fizicii şi care aveţi „o vârstă“, cu siguranţă că aţi mai cercetat despre aceste aspecte, dar nu ştiu dacă într-un mod organizat şi cât mai pe înţelesul fiecăruia. Este ceea ce m-am străduit să realizez în capitolul dedicat din cartea pe care am scris-o şi lansat-o chiar pe 12.12.2012 (în momentul Portalului premergător Portalului Ascensiunii din 21 decembrie 2012 cu maximă activare la ora 11.11)...

...Respectiv, lucrarea „Înălţarea în Lumină a Pământului după anul 2012. Vol. 1 : Actualizarea profeţiilor“.

Dacă veţi avea ceva timp şi mai multă răbdare, veţi vedea din principalele fragmente extrase din capitolul respectiv, ce este până la urmă acest Ciclu Precesional şi, aspect asupra căruia am insistat prin ceva matematică şi calcule, care este valoarea exactă a acestui interval de timp.

 

Iată mai jos informaţiile pe care vi le propun să le studiaţi şi aprofundaţi din capitolul intitulat chiar aşa, „Despre Marele Ciclu Precesional al Pământului“, din lucrarea amintită mai sus :

„Deci, ce este PRECESIA ?

Pentru a răspunde la această întrebare, sunt utile câteva explicaţii pregătitoare...

ECLIPTICA, ca prim element important al unei astrograme sau hărţi astronomice, este definită în general ca «orbita aparentă pe care o descrie Soarele pe sfera cerească în traiectoria sa anuală».

Mai pe înţelesul fiecăruia : dacă ne uităm la sistemul nostru solar, vedem că planetele orbitează în jurul Soarelul aproximativ în acelaşi plan orbital (cu mici excepţii, ca de exemplu Pluton, înclinat faţă de celelalte orbite cu aproximativ 17 grade), numit Planul Sistemului Solar. Acesta este văzut de pe Pământ ca banda de aproximativ 16 grade lăţime (având 8 grade de o parte şi de alta a liniei de mijloc a acesteia) pe care se proiectează pe cer planetele sistemului nostru solar, inclusiv Soarele.

Cuvântul «Ecliptică» vine de la «Eclipsă», căci acestea se produc atunci când Luna intersectează acest plan al eclipticii în două locuri : când este în partea cu Soarele, este eclipsă de Soare (sunt în acelaşi plan, cu Soarele în spatele Lunii), iar când intersectează Ecliptica în partea opusă a Pământului, este eclipsă de Lună.

 

ECUATORUL CERESC este proiecţia ecuatorului Pământesc pe sfera cerească. El este cercul ecuatorial al Pământului pe care îl extindem în spaţiu până intersectează Ecliptica în 2 puncte.

Aceste 2 planuri cu marginile în formă de cerc (Ecliptica şi Ecuatorul Ceresc) au un unghi (mediu) între ele de 23,5 grade, determinat de înclinarea AXEI PĂMÂNTULUI faţă de PLANUL Sistemului Solar (ECLIPTICA).

Ecliptica (planul orbitelor Sistemului Solar) şi Ecuatorul ceresc se intersectează în 2 puncte (după cum puteţi vedea iarăşi în aceste figuri), numite şi puncte echinocţiale :

- Punctul AUTUMNAL, la echinocţiul de toamnă (în latină, «autumnus» = «toamnă») şi

- Punctul VERNAL, la Echinocţiul de primăvară (în latină, «verno» = «a reînverzi», iar «vernal» = «de primăvară»).

 

„Până acum am vorbit de «anatomie», haideţi să vorbim şi de puţină «fiziologie» – cum se mişcă aceste 2 puncte (împreună cu Axa fizică de Rotaţie), dintre care pe noi ne interesează Punctul Vernal al Echinocţiului de Primăvară.

Astronomia ne spune că punctul vernal şi autumnal - deci, punctele echinocţiale – «se mişcă retrograd de-a lungul Eclipticii cu o viteză actuală de 50,3 secunde de arc de cerc pe an (1 grad la aprox. 72 ani)». Acest fenomen este un efect al mişcării de precesie a Axei fizice (de rotaţie) a Pământului faţă de stelele fixe.“

„Ajunşi în acest punct, este important să înţelegeţi această mişcare a Axei fizice a Planetei. Dacă luaţi un titirez şi începeţi să-l învârtiţi, după o perioadă de rotire a acestuia, timp în care se menţine pe axa verticală, la un moment dat acesta începe să oscileze în jurul Axei sale verticale imaginare – la început uşor, apoi cu cercuri tot mai largi făcute cu vârful său superior.

Ei bine, în acelaşi fel, Axa fizică a Pământului va «desena» un cerc (acest ansamblu fiind, de fapt, un con), realizat prin deplasarea proiecţiei în sus a acestei axe pe «Cerul de deasupra» văzut ca un fel de «Nord Cosmic».

Aşa se face că, de-a lungul vremii, mai multe stele joacă succesiv rolul de «Stea Polară» (adică, după nume, de Stea a Polului Axei Fizice de Rotaţie a Pământului) : acum Steaua Polară este Alpha din Ursa Mică, dar în urmă cu circa 4.000 de ani era Steaua Thuban, iar peste circa 12.000 ani va fi Steaua Vega.

Acest cerc proiectat pe Cerul de deasupra Pământului poate fi văzut, în acelaşi timp, ca şi o deplasare a Punctului Vernal (intersecţia eclipticii cu ecuatorul ceresc) sub forma unui alt cerc care înconjoară Pământul.“

„Aici apare un aspect interesant şi important de evidenţiat. Deşi nu a fost nicidecum «primul» care ar fi studiat mecanismele precesiei, se consideră că astronomul grec Hipparc a fost cel care a pus primele baze ale cunoaşterii acestui proces. Pe vremea sa (sec. II î.Ch.), punctul vernal era chiar la începutul Berbecului, deci echinocţiul de primăvară avea punctul vernal în acest loc din zodiac. Ce ne facem, însă, că în prezent, la echinocţiul de primăvară, punctul vernal este localizat pe la 6 grade în... Peşti (şi se pregăteşte ca, peste vreo 400 de ani, să intre în Vărsător – celebra «Intrare în Era Vărsătorului»).

Punctul Vernal poate fi vizualizat, simplu, ca fiind punctul determinat de intersecţia liniei orizontului cu Soarele care răsare în momentul Echinocţiului de primăvară. Deci : te uiţi la un superb răsărit de soare în dimineaţa zilei Echinocţiului de Primăvară şi, dacă ai ochii suficient de buni şi mai ales mai trăieşti după 72 de ani şi îl priveşti din nou în ziua echinocţiului, vei observa că Soarele nu a mai răsărit în exact acelaşi punct ca acum 72 de ani, ci deplasat cu 1 grad de arc de cerc. De aceea, acest proces este numit şi «Precesie a Echinocţiilor».“

 

„La fel, privind la proiecţia în sus a Axei Polare (a Polilor fizici) ai Pământului, vom vedea cum, cu timpul, aceasta îşi schimbă poziţia (de la Steaua Polară actuală către cele pe care le-am precizat puţin mai înainte).

Înainte de a calcula perioada de precesie, este util să precizăm că această mişcare de precesie este numită «Precesie Generală», fiind rezultanta a mai multor tipuri de oscilaţii ale Axei fizice a Pământului, determinată de mai mulţi factori.“

„Cea mai importantă pare a fi «Precesia luni-solară», adică acţiunea combinată a Soarelui şi a Lunii. Pe lângă mişcarea clasică de rotaţie a Pământului în jurul Soarelui, există şi o altă mişcare complexă pe care acesta (Pământul) o face cu Luna, de genul «deplasarea eliptică a uneia după cealaltă în jurul unui centru de pivotare».“

„Alta ar fi determinată de oscilaţiile periodice ale înclinării Axei fizice. Se pare că unghiul de înclinare a acestei Axe fizice de rotaţie a Pământului nu este constant (actualmente fiind la 23,5 grade faţă de perpendiculara planului sistemului solar), acesta variind cu câteva grade într-o perioadă de aprox. 41.000 de ani.“

„Aceste două mişcări combinate determină oscilaţiile Axei de rotaţie a Pământului, proces numit «nutaţie».“

„Pe lângă acestea, ar mai fi şi altele descoperite în ultimul timp de astronomi, tot mai fine, determinate de influenţe gravitaţionale complexe (pe lângă cele clasice date de lipsa formei sferice a Pământului şi turtirea acestuia la poli). Dar nu doar planetele sistemului solar influenţează aceste mişcări, ci şi alte structuri apropiate de noi, dintre care cea mai mare este un soare cu care Soarele nostru RA pare că se însoţeşte şi care explică întocmai mişcarea precesională generală. Prin curbarea mişcării în spaţiu în jurul unui obiect astronomic suficient de puternic (unul sau mai multe), mişcarea de precesie este cu adevărat înţeleasă şi explicată.“

 

„Către final, haideţi să vedem care ar fi perioada acestui Mare Ciclu Precesional, vizualizând câteva calcule (simple!).

În primul calcul vom vedea cât ar fi rezultatul, dacă vom lua în calcul perioada de 72 de ani necesari deplasării Punctului Vernal cu un grad pe arcul de cerc al Eclipticii. Pentru că un cerc are 360 de grade, este simplu de văzut rezultatul :

72 ani/grad x 360 grade = 25.920 de ani.

Dacă intrăm în detalii foarte precise ale cifrelor, vedem că rezultatele variază. De exemplu, pentru o valoare mai exactă, de 71,6 ani necesari deplasării punctului vernal (cu Soarele) pe linia precesională a cercului eclipticii de 360 de grade, avem un alt rezultat :

71,6 ani/grad x 360 grade = 25.776 de ani.

Dacă intrăm şi mai în detalii ale cifrelor, calculând invers, în funcţie de lungimea parcursă pe arcul de cerc de către Punctul Vernal într-un an de zile (care este actualmente de 50,3 secunde de arc de cerc), atunci vom avea cel mai precis răspuns.

Pentru aceasta, vom transforma cele 360 de grade ale cercului în secunde de arc de cerc, astfel :

1 grad = 60 minute/grad x 60 secunde/minut = 3.600 secunde ;360 grade = 360 x 1 grad = 360 x 3.600 secunde = 1.296.000 secunde (de cerc).

Astfel, perioada de timp a Marelui Ciclu se poate calcula simplu, din «regula de trei simplă» :

1.296.000 secunde (de cerc) : 50,3 secunde (de cerc)/an = 25.765,4 ani.

Aceste calcule arată clar cum intervalul de 25.920 de ani, cunoscut de majoritatea celor ce studiază subiectul, «este relativ».

Însă, cine studiază mai în profunzime acest subiect, va afla din surse «discrete» – care nu apar în prim-planul prezentărilor care au inundat Internetul cu texte (pre)fabricate în laboratoare ale manipulării – că rata precesiei nu este constantă !

Se pare că aceasta a accelerat în ultimii 100 de ani (mai ales ultimii câţiva zeci de ani), adică în acelaşi context general cu creşterea frecvenţei de rezonanţă Schumann şi scăderea intensităţii câmpului magnetic.

Această accelerare a «deplasării echinocţiilor» înseamnă o valoare mai mare, faţă de cea calculată mai sus, a distanţei parcurse pe arcul de cerc de Punctul Vernal.

Dacă vom considera că, acum doar câţiva ani, rata precesiei prin deplasarea punctului vernal era mai redusă doar cu 0,3 secunde de arc de cerc/an, adică la 50 de secunde de arc de cerc/an, vom avea următorul rezultat :

1.296.000 secunde (de cerc) : 50,0 secunde (de cerc)/an = 25.920 ani.

Acest aspect nu numai că ne duce înapoi la primul rezultat («armonic»), dar ne şi arată clar că valoarea reală a Marelui Ciclului Precesional este mai mare decât 25.765 ani (rata actuală este doar de dată recentă).

De aceea, se pare că valoarea acestui ciclu reieşită din măsurarea celor 5 Mari Cicluri de care aminteşte Calendarul Mayaş (5.125 ani x 5 cicluri = 25.625 ani) este nu doar aproximativă, ci şi inexactă. Foarte clar, aceasta trebuie să fie mai mare de 25.765,4 ani.“

„Şi atunci, apare legitimă întrebarea : «Care ar fi valoarea acestuia?», dar şi «Cum ştim când a început, ca să ştim când se va termina ?».“

„La prima întrebare, care oferă răspunsul la cea de-a doua, lucrurile nu prea pot fi abordate «ştiinţific», după ce am văzut că, datorită vitezei variabile, nu se poate calcula prin mijloacele ştiinţei actuale durata unui ciclu având o mişcare eliptică, neuniformă. De aceea sursa cea mai de încredere este Sursa Divină, exprimată prin diverse alte surse, din care menţionez doar două: Fondatorii şi radiestezia.

Astfel, fiecare din aceste două surse prezintă o deplină concordanţă în privinţa cifrelor : 25.920 ani.“

Şi acum «deschidem cutia darurilor» cu informaţia esenţială pe care am distilat-o în decursul a mai multor ani de cercetări în acest domeniu.

Chiar dacă poate suna «aiurea», acum luaţi-o doar ca pe o ipoteză, pe care vom lucra mult mai în detaliu în capitolele/articolele următoare, acordate acestui subiect :

- MARELE CICLU PRECESIONAL al PĂMÂNTULUI, de 25.920 ani, are aceeaşi durată ca şi

- CICLUL COMPLET de ROTAŢIE efectuat de către SOARELE nostru SOL (RA) cu companionul său, SIRIUS A, în jurul unui «Centru de Pivotare» (întocmai ca Pământul cu Luna), la fel ca şi

- CICLUL COMPLET de ROTAŢIE SPIRALATĂ a sistemului de Sori SOL (RA) – SIRIUS A, în jurul Soarelui Central ALCYONE din Sistemul Stelar al PLEIADELOR. 

Iată «minunea» : 3 cicluri cu adevărat măreţe pentru Pământ şi Soarele RA care au aceeaşi valoare temporală. Eu nu aş mai avea altceva de adăugat decât o Simplă (re)marcă : ce Perfectă SINCRONIZARE !“

 

Iar acum, la finalul acestui material pe care l-am scris în apropiere de Decembrie 2012, mai adaug, conform cu „ultimele cercetări“, încă 2 concordanţe / sincronizări, evidenţiate zilele acestea (iată, inclusiv pornind de la materialul „apocaliptic“ al lui Cobra) :

- CICLUL MAGNETIC Complet al SOARELUI CENTRAL GALACTIC ce implică inversarea polilor magnetici ai acestuia odată la aprox. 12.960 de ani, cu revenirea la momentul iniţial după alţi 12.960 de ani, deci odată la 25.920 de ani şi, posibil,

- MARELE CICLU MAGNETIC Complet al SOARELUI nostru RA/SOL, ar putea (sau nu !) avea aceeaşi durată de 25.920 de ani !

Referitor la acest ultim aspect : „Ciclul Magnetic Solar“ de 22 de ani cu inversarea Polilor magnetici Solari la fiecare 11 ani, cunoscut şi expus în media oficială, reprezintă doar o mică parte din Magnetismul Solar, referindu-se doar la magnetismul de la suprafaţa Soarelui, fără să se ia în calcul (sau pur şi simplu să nu fie perceptibil de către oamenii de ştiinţă umani) magnetismul celorlalte componente prezente sub suprafaţa Soarelui şi aflate în mişcare în interiorul acestuia...

...Posibil 12 structuri astronomice de tip „planetoid“ care s-ar roti în jurul „Planetei Centrale Solare“, aflate fiecare la frecvenţe multi-dimensionale superioare dimensiunii fizice, situate probabil în banda 6-8D şi protejate de către Suprafaţa magnetică solară de interferenţele venite dinspre Planetele sistemului solar, Zonă magnetică solară unde „arde Hidrogenul ce se transformă în Heliu“ şi unde au loc „exploziile solare“ cu „petele solare“ bine-cunoscute astronomiei.

Dar acesta este un alt subiect abordat şi prezentat în cartea amintită mai sus, şi pe care l-am putea expune, iarăşi, într-un viitor articol...

Şi atunci, care ar putea fi Sensul tuturor acestor informaţii adunate până acum ?

Cred că deja începeţi să „vedeţi“ firul de legătură... însă, încă mai sunt informaţii de adus (precum cele punctate mai sus, referitoare la Soarele nostru RA), astfel că deocamdată facem o pauză, pentru următoarele poVestiri din cadrul acest vast subiect „apocaliptic“.

 

Cu relaxare şi bucurie (de week-end),

 

MarYan